Mirel Rădoi, înaintea meciului cu Franța: „Suntem aici pentru noi și pentru o țară întreagă. Vreau să mergem mai departe, că de asta am venit aici”

Andreea Giuclea 23 iunie 2019

Unul dintre motivele pentru care suporterii s-au apropiat atât de repede de această echipa națională a României – și sunt mai multe motive – este discursul din jurul grupului. Și Mirel Rădoi, dar și tinerii lui jucători, de la motivatorul Ionuț Radu și până la liniștitul Pașcanu, au reușit să exprime mereu lucrurile potrivite. Când cu emoție, când cu analiză matură, fotbaliștii și staff-ul României ne-au captat mereu atenția cu câte ceva. Și nicio discuție cu presa sau cu suporterii nu a fost prăfuită, expediată în lucruri comune.

Așa s-a întâmplat și la conferința de presă dinaintea meciului cu Franța, un joc complicat și de toate calculele calificării în semifinale.

„Ne aflăm în fața unei partide importante, decisivă. Nu știu câți ne-am fi gândit că putem fi aici cu cele 6 puncte după două partide. Am scris istorie până acum, dar cred că în acest moment cele 6 puncte pot rămâne în urmă, dacă nu vom lua măcar un punct mâine seară, ceea ce înseamnă că putem da cu piciorul uneia dintre cele mai mari șanse pe care o avem în acest moment”, a avertizat Mirel Rădoi.

Florinel Coman, a cărei intrare a schimbat la față meciul cu Anglia, a admis și el că meciul este decisiv, dar a subliniat un lucru pe care l-am auzit adesea și de la colegii lui: „Mergem să ne facem jocul, să jucăm cum am jucat cele două partide și să ieșim cu cele trei puncte.”

Întrebat ce probleme a întâmpinat echipa după meciul cu Anglia, Rădoi a spus că problemele sunt de ordin fizic și mental: „Cred că mâine seară vor fi și ceva schimbări; și din punct de vedere mental va trebui să găsim soluții să încercăm să-i relaxăm puțin. În același timp, trebuie să le arătăm exact ce trebuie să facă mâine seară, pentru că înainte de toate în aceste două meciuri am arătat unitate și spirit și sacrificiu – cred că mâine seară vom avea nevoie și de echilibru.”

Dezvoltând puțin, Rădoi a dezvăluit că o să fie schimbări în primul 11, iar una din ele va fi chiar Florinel Coman, „pentru că și-a câștigat locul. M-aș bucura ca la fiecare schimbare să vină câte un jucător cu astfel de inspirație și să mă oblige să joace titular în partida următoare.”

Poftit să-i răspundă antrenorului Franței, Sylvain Ripoll, care s-a declarat impresionat de forța ofensivă a României, Rădoi a spus că „o s-o simtă și mâine seară, oricine va juca. Noi nu avem un prim 11 sau 14. Sunt 23 care reprezintă România și 23 care trebuie să facă fericiți o țară întreagă.”

Selecționerul nu se gândește nici la cartonașele galbene și nu-și face griji pentru eventualele suspendări: „Nu vom lua măsuri, nu va conta acest lucru, nici până acum nu le-am spus să aibă grijă să nu ia cartonașe galbene, decât dacă vor face ce-au făcut Florinel și George (și-au dezbrăcat tricoul), pentru că noi am trăit un episod urât și-am pierdut o calificare, dacă vă aduceți aminte, la Under 19, și nu vreau să se repete acest episod. Dar nu va fi un criteriu după care vom alege echipa pentru mâine seară.”

– Regreți?, a fost întrebat Florinel.

– „Da, acum, că l-am auzit pe Mister, regret.” (râsete)

– Dar ai conștientizat?

– „Nu, ne-am bucurat cu toții, nu ne mai dădeam seama de nimic.”

Ajunși la capitolul calcule, Mirel Rădoi a fost tranșant: „Suntem aici pentru noi și pentru o țară întreagă, nu ne gândim pe cine am putea ajuta sau pe cine am putea lăsa acasă, important e ca mâine să avem cel puțin un punct pentru a ne realiza obiectivul. Atât. Nu mă interesează locul 1 sau locul 2, mă interesează să merg mai departe, că de asta am venit aici. Asta nu înseamnă ca dacă în timpul meciului vom avea un rezultat de egalitate nu vom ataca. Nu, nu va trebui nici un moment să ne gândim că ne putem califica chiar și cu o înfrângere la un gol sau două. Nu. Asta nu va fi niciodată în capul jucătorilor și nici măcar n-aș îndrăzni să le spun puteți să pierdeți cu 1-0 că nu va fi nicio problemă.

– Ce i s-a întâmplat Poloniei poate fi o lecție pentru noi?, a fost întrebat Rădoi.

– „Absolut. Gândiți-vă că înaintea meciului, Polonia se putea mulțumi să piardă cu un rezultat minim. Avem deja un exemplu și ar fi păcat să cădem în aceeași capcană. Dacă vom face greșeala să ne gândim că putem face un egal, se poate întâmpla un dezastru. Jocul e făcut din episoade, într-unul din ele putem, doamne ferește!, să luăm un cartonș roșu și totul se poate nărui.”

„Aveți cuvântul meu de onoare că nu mă interesează absolut deloc adversarul din semifinale. Mă interesează doar mâine, la sfârșitul celor 90 și ceva de minute, să fim calificați. Pentru că nu am realizat decât o mică pagină de istorie. Și n-aș vrea, ca mentalitate, să ne oprim în punctul cel mai important pe care îl putem realiza. Mâine seară vă răspund cu mare plăcere la această întrebare”, a promis Rădoi, încercând să facă trecerea de la entuziasmul și euforia primelor două meciuri la pregătirea mentală pentru Franța.

„Nu e simplu să oprim această euforie”, a recunoscut el: „E normală, încă o trăiesc și eu, încerc să mă cenzurez, să mă calmez, să mă temperez. Pentru că va trebui să găsim echilibru.

Mă deranjează că oamenii profită de această emulație, mă refer chiar la nașul meu (George Becali). Trebuie să înțeleagă că aici lucruile sunt foarte clare, aici nu e pe ce vedem la televizor, sunăm și facem o schimbare”, a subliniat Rădoi, care s-a arătat interesat de un singur lucru: „Vreau să văd ceva mâine seară e ca planul tactic pe care îl gândim să fie respectat de toată lumea.

Tactic, nu ne poate surprinde Franța, știm ce joacă. Se poate ca o decizie sau o inspirație individuală să ne creeze probleme. La nivel individual, cred că Anglia stătea mult mai bine. Ca grup, ca echipă, Franța are o forță mult mai mare.”

În fine, este pregătită echipa și de un eventual eșec?, a fost întrebat Mirel Rădoi.

– „Știm doar ce le vom spune, pentru că la un moment va veni. Dar sperăm să nu fie mâine seară.”

 

Sylvain Ripoll, antrenorul Franței:

„Pentru mine, România nu este o surpriză, e o confirmare. Am văzut multe din meciurile lor, au avut cea mai bună apărare (în preliminarii), acum au demonstrat că sunt și foarte ofensivi. Cea mai mare amenințare cred că e Ianis Hagi, jucător cu multă calitate, care lovește mingea bine cu ambele picioare. Vor fi mulți români în tribune, când mă uitam la meciurile lor de aici vedeam mult galben și nu era de la soare. Vor fi o prezență benefică, ne dorim să jucăm cu un stadion plin”, a mai spus francezul, citat de site-ul FRF.

Foto: FRF

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.