Newcastle United, gata de o altă eră | Potențiala noua superputere din Premier League vine cu multe controverse și efecte
Radu Marina 30 aprilie 2020După o perioadă îndelungată de negocieri, toate publicațiile engleze dau drept aproape sigură vânzarea clubului Newcastle United către organizația PCP Capital Partners; în spatele acesteia este fondul public de investiții saudit (PIF), ce îl are în centru pe Mohammad bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite; lui i se vor alătura alți doi investitori, frații David și Simon Reuben.
Suma pentru care clubul va fi vândut este de 300 de milioane de lire sterline, iar PIF ar urma să dețină 80% din acțiunile clubului, în timp ce Amanda Stavely, cea care coordonează societatea PCP și care a mai încercat să cumpere clubul în 2017, va lua 10% din acțiuni și va juca un rol-cheie în conducerea clubului. Restul de 10% vor reveni celor doi frați miliardari, David și Simon Reuben. Newcastle va trece sub noua proprietate, cel mai probabil, la sfârșitul acestei săptămâni, când Premier League ar urma să aprobe preluarea. Astfel, se va sfârși și perioada de 13 ani de conducere a lui Mike Ashely, care a deținut clubul din 2007.
Controverse, critici și reacții
Pe măsură ce indiciile au arătat că vânzarea clubului devine tot mai plauzibilă, s-au înmulțit și criticile vizavi de noua conducere și implicațiile pe care le va avea sosirea noilor proprietari în Premier League. Întâi a fost Amnesty International, un ONG care promovează drepturile omului, apoi a fost BeIN Sports, o rețea globală de canale sportive cu sediul în Qatar; cel mai recent, o scrisoare adresată Premier League de către logodnica lui Jamal Khashoggi, în care cerea blocarea ofertei PIF de preluare a acțiunilor clubului.
Amnesty UK crede că o posibilă preluare de către saudiți a clubului Newcastle ar putea afecta credibilitatea Premier League, având în vedere acuzațiile care i se aduc prințului moștenitor al Arabiei Saudite, dar și altor oficiali din Arabia Saudită cu privire la încălcări ale drepturilor omului. Amnesty International a subliniat faptul că a atras atenția prin mai multe rapoarte asupra modului în care sunt tratați (prin tortură, prin procese false ori chiar uciși) toți cei care critică guvernul saudit.
”Atât timp cât întrebările în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale ale omului rămân fără răspuns, Premier League riscă să devină un țap ispășitor al celor care vor să se folosească de prestigiul fotbalului englez pentru a-și acoperi acțiunile murdare și imorale. Toate întreprinderile trebuie să se protejeze împotriva eventualelor legături cu încălcările drepturilor omului, iar fotbalul englez nu trebuie să facă excepție. Aceasta este mai mult decât o simplă tranzacție financiară – este un exercițiu de construire a unei imagini bazate pe prestigiul Premier League și pasiunea fanilor Newcastle. Indiferent dacă acest acord continuă sau nu, solicităm personalului și fanilor de la Newcastle United să se familiarizeze cu situația nefastă a drepturilor omului din Arabia Saudită, respectiv cum a evoluat situația respectării drepturilor omului în Arabia Saudită sub conducerea lui Mohammed bin Salman”, se arată într-o scrisoare către Premier League.
Cerințe similare se regăsesc și în scrisoarea adresată Premier League de avocații lui Hatice Cengiz, logodnica jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis în 2018 în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul. În acest caz, Mohammad bin Salman este considerat de mai mulți oficiali turci, dar și americani ca instigator la asasinatul lui Khashoggi, un jurnalist al Washington Post și un critic al regimului saudit.
The fiancée of murdered journalist Jamal Khashoggi believes that the Premier League should block the takeover of Newcastle United by Saudi Arabia's Public Investment Fund.
More: https://t.co/VzTzKuzKbc#NUFC #bbcfootball pic.twitter.com/vx4XAbXQsZ
— BBC Sport (@BBCSport) April 29, 2020
Iar reacțiile nu s-au oprit aici. Zilele trecute, rețeaua globală de canale sportive BeIn Sports, cu sediul în Qatar, a cerut, de asemenea, ca Premier League să nu permită vânzarea Newcastle către saudiți.
Motivele aici sunt diverse. Pe de o parte e conflictul geo-politic de lungă durată dintre Qatar și Arabia Saudită, pe de alta BeIN Sports acuză Arabia Saudită de faptul că a creat o rețea prin care transmite ilegal toate sporturile importante, provocându-le daune uriașe.
S-a cerut, de asemenea, inclusiv intervenția guvernului britanic în această afacere iar poziția guvernului a fost acea de a nu se implica, subliniind că „Premier League are toate prerogativele să judece și verifice moralitatea cuiva”.
Care e poziția Premier League? Toate sursele apropiate tranzacției apreciază că niciuna dintre aceste reacții nu va putea afecta preluarea clubului de către nouă conducere. În acest caz, e important de precizat faptul că Premier League verifică, de fiecare dată, dacă posibilii cumpărători îndeplinesc anumite cerințe și are posibilitatea de a analiza pe toți cei implicați în conducerea clubului. Mai mult, anul trecut, când existau îngrijorări similare, Premier League a aprobat preluarea clubului Sheffield United de către prințul saudit Abdullah bin Musa’ad.
Cum văd fanii această mutare?
În ciuda avertismentelor primite, suporterii lui Newcastle par a fi în majoritate încântați de ideea că nepopularul Ashley pleacă de la conducerea clubului și face loc unei conduceri capabile să investească masiv în club. Inclusiv majoritatea foștilor fotbaliști ai Newcastle sunt încântați de această idee.
“Nu cred că încălcarea drepturilor omului din Arabia Saudită va fi o problemă importantă pentru suporterii Newcastle. Am auzit că și frații Reuben sunt implicați aici, iar pe ei ii cunosc, ei înțeleg foarte bine orașul și știu în ce se implică. Sunt sigur că și jucătorii văd această preluare cu ochi buni. Aceasta este o șansă uriașă pentru ca Newcastle să devină, din nou, un club mare. Sigur că există îngrijorări cu privire la regimul din Arabia Saudită și lucrurile de acolo sunt cu siguranță foarte diferite de viața din Europa, dar saudiții sunt în parteneriat cu frații Reuben și Amanda Staveley, astfel încât consiliul va fi echilibrat”, consideră fostul atacant al Newcastle, Malcom Macdonald.
Care ar putea fi efectele vânzării clubului către saudiți și la ce să ne așteptăm?
Primul lucru pe care-l avem în minte atunci când e vorba de această afacere este impactul financiar: așteptarea e ca saudiții, a căror forță economică o depășește categoric pe cea a celor mai importanți owneri din Premier League, să transforme Newcastle într-una dintre cele mai puternice echipe din Anglia. În fapt, averea noilor proprietari e comparabilă sau chiar depășește averile cumulate ale tuturor celorlalți proprietari de cluburi din Premier League.
Jose Enrique, fost jucător la Newcastle în perioada 207-2011, e convins că nouă conducere va aduce mulți jucători de clasă, iar asta va duce echipa la un alt nivel. „Se pare că noii proprietari vor oferi managerului – oricare ar fi el – foarte mulți bani de cheltuit. Acest lucru e necesar pentru ca Newcastle să rămână în Premier League, deoarece dacă va uitați la cluburi precum Aston Villa, cheltuiesc 100 de milioane de lire sterline doar pentru a supraviețui. Noii proprietari vor cheltui, probabil, mult mai mult iar asta va face ca Newcastle să fie din nou relevantă pentru a concura cu cele mai puternice echipe.”
Dacă lucrurile merg în direcția preconizată, investițiile în Newcastle, fie și în această epocă în care sumele din fotbal riscă să se cumințească, se anunță spectaculoase. Sau cu atât mai mult: Newcastle ar putea profita de noul context și ar putea cumpăra la prețuri mai bune jucători care altminteri ar fi fost mai scumpi. Un val de transferuri e aproape o certitudine, iar numele potențialelor noi achiziții circulă deja prin presă. Se vorbește deja și despre un potențial antrenor de top: Mauricio Pochettino, cel care a antrenat Tottenham timp de 5 ani, și care este unul dintre cele mai importante nume de tehnicieni aflați acum fără angajament. Pochettino are o reputație excelentă după ce a făcut lucruri grozave cu Spurs, iar numele lui e pe lista oricărui club mare care plănuiește să schimbe antrenorul.
Dacă totul se întâmplă, atunci cât de repede va putea Newcastle să facă diferența pe teren?
Pentru început, trebuie să reținem că Newcastle nu va putea arunca cu saci de bani pe piața transferurilor, doar pentru că acum îi are. Regulile limitative de fair-play financiar ale UEFA au devenit tot mai drastice în ultimii ani, la fel ca și cele din Premier League, unde pierderile nu pot depăși 105 milioane de lire sterline în ultimii trei ani. Pentru cluburile calificate în cupele europene, pierderile permise sunt 26 de milioane de lire pe an. Chiar dacă vor fi operate ajustări la aceste cifre, ca să fie acomodat impactul financiar pe care-l va avea Covid-19, nu e de așteptat ca aceste cifre să se schimbe semnificativ.
Prin comparație, când noii proprietari ai lui Manchester City au preluat clubul, Man City a pierdut 395 de milioane de lire în primii trei ani – bani duși, firește, în transferuri și alte investiții de întărire. În plus, cum tot cazul lui City ne-a învățat, forurile fotbalistice sunt mult mai atente acum la potențialele manevre prin care investițiile pot fi mascate sub forma unor contracte de sponsorizare peste valoarea pieții.
De aceea, Newcastle va găsi ceva mai dificilă demararea din blockstart-uri, și poate tocmai de aceea are nevoie de un antrenor precum Pochettino, capabil să construiască și să facă rezultate fără să aibă neapărat un lot ticsit de superstaruri.
În aceste condiții, Newcastle va găsi dificil să-și facă intrarea în grupul de vârf din Premier League, acolo unde Liverpool și Manchester City sunt la un nivel peste toate celelalte și nu vor fi ușor de prins prea curând, echipe precum Chelsea, Arsenal sau Manchester United au potențial să crească și ele, iar Leicester, Tottenham, Wolverhampton sau chiar și Everton rămân și ele foarte capabile.
Un lucru e cert: atunci când fotbalul se va putea bucura de un sezon nou, șansele sunt că Newcastle, un club cu o istorie de 128 de ani, să adauge încă un strat de complexitate la o competiție și așa incredibil de puternică și de concentrată. Până atunci, ceea ce adaugă Newcastle este o controversă uriașă.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni