România învinge Rusia, păstrează speranțe pentru Cupa Mondială din Japonia. Dar drumul e lung și complicat
Vlad Pîrvu 3 martie 2018La Cluj, pe un stadion gol (mare păcat!) și pe un frig pătrunzător, „Stejarii” trag de ei, înving Rusia în a treia etapă a Rugby Europe Championship, dar jocul rămâne neconvingător: la capătul unui 25-15 insuficient pentru bonusul ofensiv, o mare întrebare rămâne pe masă: ce s-a întâmplat cu echipa care a câștigat competiția din 2017, jucând un rugby modern, aerisit și atât de promițător?
FT Rugby Romania recorded a 25-15 victory over @russiarugby in the third round of the Rugby Europe Championship #REC2018 pic.twitter.com/HuhwSpuHrp
— Romanian Rugby Union (@RugbyRomania) March 3, 2018
Cu moralul afectat de înfrângerea extrem de dureroasă cu Spania și cu șansele de calificare la Cupa Mondială clătinându-se serios, elevii lui Lynn Howells nu au avut încotro decât să intre pe teren deciși să își spele imaginea și să le dea o mamă de bătaie „Urșilor”. Din păcate, tribunele goale, pesimismul izvorât din ratarea obiectivului cu Spania și lipsa de interes pe care au arătat-o suporterii în ultima săptămână nu au fost chiar factorii motivatori căutați de „Stejari”.
Iar Rusia a venit decisă să încerce marea cu degetul: o victorie cu bonus ofensiv (adică cu cel puțin trei eseuri marcate în plus față de adversar) și menținerea speranțelor pentru calificare. Lucru greu de obținut pe terenul echipei care în ultimii doi ani a reușit să marcheze Rusiei de fiecare dată câte 30 de puncte: 30-0 la Iași, în 2016, și 30-10 anul trecut, la Soci.
În condițiile astea, rezultatul nu va mulțumi pe nimeni: victoria asta muncită cu Rusia – un adversar dur și arțăgos – e îmbucurătoare, dar lasă senzația că România n-a ieșit din pasa proastă în care s-a afundat la Madrid.
Meciul
Partida a început bine pentru români, care nu au vrut să repete degringolada din primele minute cu Spania. Motivați și deciși să câștige categoric, „galbenii” au dat de înțeles rușilor că le va fi imposibil să spere la lucruri mărețe pe Cluj Arena.
Minutul 6 a venit cu deschiderea scorului, un eseu de penalizare acordat românilor în urma unei acțiuni împinse bine cu grămada. 7-0 pentru „Stejari” și lucrurile păreau că se îndreaptă spre bine. N-a fost tocmai așa.
Până în minutul 30, lupta surdă s-a purtat în mare parte la mijlocul terenului. Un mol de margine construit foarte bine de oaspeți a produs primele pagube în apărarea „Stejarilor”, astfel că Rusia a reușit eseul: 7-5 în minutul 31, în urma ratării transformării. Numai că acest scor nu a durat decât trei minute, atât cât i-a luat lui Iurii Kushnarev să transforme o lovitură de pedeapsă de la distanță, astfel că „Stejarii” s-au văzut conduși pentru prima dată în minutul 34, 8-7 pentru ruși. Calafeteanu a mai pus lucrurile în ordine, iar la cabine s-a intrat cu un 10-8 mai degrabă prăfuit.
HT #ROUvRUS 10-8 in #REC2018 pic.twitter.com/paVS65kkZR
— Romanian Rugby Union (@RugbyRomania) March 3, 2018
Și-n loc de viteză și prospețime, repriza a doua a arătat ceva mai rău, în ciuda eseului din minutul 49, semnat de Stephen Shennan, după o acțiune frumoasă pe treisferturi. Jucătorii au fost obosiți, neinspirați, chinuiți și parcă apăsați de postura în care au ajuns în calculele calificării. Iar în minutul 70, o recuperare a rușilor urmată de un contraatac rapid purtat de Gaisin, a adus al doilea eseu al oaspeților: 2-2 la încercări și 15 egal pe tabelă.
Victoria a fost asigurată cu doar cinci minute înainte de finalul meciului de Kinikinilau, care a culcat balonul în terenul de țintă advers și a făcut 20-15. Finalul meciului ne-a găsit la câțiva metri de un nou eseu, și un forcing frumos s-a încheiat cu încercarea lui Marian Căpățână: 25-15, dar jocul e departe de cel arătat în 2017.
Ce urmează
Peste doar o săptămână, la Buzău, România întâlnește Belgia, iar în ultima etapă, pe 18 martie, la Tibilisi, Georgia va încerca să își ia revanșa în fața tricolorilor după eșecul de la București de anul trecut.
În celelate meciuri are rundei a treia din Rugby Europe Championship, Georgia a bătut Spania (23-10), în timp ce Belgia a trecut de Germania în derbiul codașelor.
Cum mai putem ajunge la Cupa Mondială din Japonia
De la început trebuie să spunem că întregul proces de calificare la turneul final din Japonia este unul complicat, alambicat. Cu toate acestea, există și reversul medaliei: în ciuda dificultății calculelor, actualul proces de calificare oferă mai multe șanse „Stejarilor” de a participa, totuși, la ceea ce este marea sărbătoare a rugbyului mondial. Traseu la care, de ce să nu o recunoaștem, nimeni nu s-a uitat cu atenție până la dureroasa înfrângere de la Madrid.
Așadar, la momentul actual știm cum stăm: pornim cu șansa a doua în Rugby Europe Championship, din pricina înfrângerilor cu Germania, de anul trecut, și cu Spania, din urmă cu o săptămână. În clasamentul calificării (din care excludem Georgia, deja calificată pentru Japonia), Spania are avantaj și cu greu mai putem spera că se va împiedica în meciurile rămase de disputat. Asta înseamnă că, în proporție de 90%, ibericii se vor califica direct la Cupa Mondială, în timp ce băieții noștri vor putea ajunge în play-off-ul Europa-Oceania. Însă înainte de asta, vor trebui să treacă de Portugalia, în play-off-ul final european.
Ei bine, după ce rezolvăm cu lusitanii, în play-off-ul pentru Cupa Mondială ne-ar așteapta o dublă de foc cu Samoa, cea de-a treia echipă din Oceania. Meciurile s-ar disputa pe 2 iunie (acasă) și 16 iunie (în deplasare). Din nou, învingătoarea acestei duble se va califica la turneul final și va lua parte din Grupa A, unde ar putea da peste Spania, Japonia, Irlanda și Scoția. Dacă nici așa „Stejarii” nu izbutesc să obțină biletele mult dorite, mai au o singură șansă: turneul de recalificare, care se va disputa în toamnă.
În turneul de recalificare vor lua parte, alături de România (în eventualitatea în care ajunge acolo), Canada, învingătoarea dintre play-off-ul Asia/Oceania (care se va decide între Tahiti și Hong Kong, Coreea de Sud sau Malaezia) și a doua echipă din Africa Gold Cup (unde participă Kenya, Maroc, Namibia, Tunisia, Uganda și Zimbawe). Se va organiza un turneu în patru naționale, fiecare urmând să joace cu fiecare pe teren neutru. Câștigătoarea turneului va ajunge, în cele din urmă, la Cupa Mondială din Japonia, însă acolo nu va mai da piept cu echipele din grupa A, ci cu cele din grupa B: Noua Zeelandă, Africa de Sud, Italia și învingătoarea din Africa Gold Cup.
Așadar, „Stejarii” mai au, dincolo de Rugby Europe Championship, încă două șanse de a se califica. Ambele sunt complicate, dar rugbyul ne-a învățat să avem răbdare, perseverență, încăpățânare și, înainte de toate, curaj. Fără ele, poate chiar nu merităm să ajungem la Cupa Mondială.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni