„Să întâlnim și să învingem Norvegia, acesta va fi modul nostru de abordare”. Naționala României a pornit spre Campionatul European din Danemarca

Lead.ro 30 noiembrie 2020

La o zi distanță de vestea că pivotul Crina Pintea va absenta de la Campionatul European, echipa națională a României a pornit spre turneul final din Danemarca (3-20 decembrie).

România va juca în Grupa D, la Kolding, contra Germaniei (pe 3 decembrie, ora 19.00), Poloniei (5 decembrie, ora 17.00) și Norvegiei (7 decembrie, ora 21.30). Primele trei clasate se califică mai departe în Main Round, unde se vor alătura celor trei echipe calificate din Grupa C: Olanda, Ungaria, Serbia și Croația.

Înainte de plecare, selecționerul Bogdan Burcea a făcut o declarație oficială. Deși înainte de acest campionat european echipa României nu a putut juca nici măcar un meci amical, antrenorul Naționalei e convins că „România poate surprinde cu unitatea de grup, cu inteligența și cu disciplina tactică. (…) Întâlnim trei adversari (Germania, Polonia, Norvegia) care au în componență un număr mare de sportive angrenate în competițiile majore europene. Toate cele trei echipe au obținut rezultate destul de bune atât la nivel de cluburi, cât și la nivelul echipei naționalei. Meciul de debut împotriva Germaniei e foarte important pentru noi. Este un meci în care un eventual rezultat pozitiv ne poate construi un capital de încredere, important în abordarea ultimelor partide din grupă cu Polonia și Norvegia.”

Așa cum ne-a spus și zilele trecute, Burcea a confirmat încă o dată că obiectivul României este să câștige fiecare partidă: „Ne-am decis să luăm lucrurile pas cu pas, să ne concentrăm maxim pe prima partidă. Asemănările dintre Germania și Polonia, exceptând mici diferențe între cele două echipe, ne ajută pentru acest debut. Ultimul meci, în compania Norvegiei, care nu mai are nevoie de prezentare, e una dintre cele mai performante echipe în ultimii 20-25 de ani, cred că este o provocare pentru fiecare adversar.”

Crina Pintea, marea absentă de la EURO 2020

La ultima testare efectuată conform calendarului impus de EHF, rezultatul testarii pentru Crina Pintea a fost Sars-Cov-2 pozitiv. Sportiva nu prezintă simptome și se află în izolare. În aceeași situație sunt și cei doi terapeuți fizici ai echipei naționale de handbal, Claudiu Mărășteanu și Cristinel Gâgiu.

„Crina reprezintă o absență importantă în angrenajul echipei naționale în ambele faze de joc, atac și apărare, însă mesajul meu pentru fete a fost foarte simplu. În momentul în care am avut certitudinea că ea nu se poate alătura echipei, cele care sunt obligate să suplinească acest post, trebuie să fie Crina la pătrat din toate punctele de vedere”, a spus Bogdan Burcea.

„Am urmat protocolul, am așteptat cu teamă rezultatele testărilor, însă acestea sunt vremurile pe care le trăim, ne supunem acestor reguli care sunt în favoarea noastra și a fenomenului în general”, a adăugat el.

Lotul României

Din cele 22 de handbaliste care au participat la stagiul de pregătire de la București – unde echipa s-a reunit pe 22 noiembrie -, Bogdan Burcea și Robert Licu le-au ales pe cele 18 sportive care vor face deplasarea în Danemarca:

Portărițe: Denisa Dedu (CSM București), Iulia Dumanska (Podravka) și Ana-Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița).

Extreme stânga: Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița) și Alexandra Dindiligan (HC Zalău)

Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București) și Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare)

Coordonatoare: Cristina Laslo (Minaur), Eliza Buceschi (Rapid), Ana-Maria Țicu (SCM Craiova) și Andreea Popa (Minaur)

Pivoți: Lorena Ostase (CSM Slatina) și Alexandra Subțirică Iovănescu (Gloria Buzău).

Interi dreapta: Ana-Maria Savu (SCM Craiova) și Laura Popa (Rapid București)

Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM București) și Sonia Seraficeanu (Minaur)

Crina Pintea, Diana Ciucă, Alexandra Severin și Andreea Rotaru au rămas acasă. 

Grupele EURO

Primele trei clasate din fiecare grupă preliminară se califică mai departe în cele două grupe principale (Main Round). În Main Round, fiecare echipă va intra cu punctele pe care le-a câștigat celorlalte două echipe calificate – rezultatul obținut cu ultima clasată nu va conta.

**

Bogdan Burcea și Robert Licu au preluat echipa națională imediat după Campionatul Mondial din Japonia, acolo unde – cu câteva absențe foarte importante -, România s-a calificat în grupa principală, dar n-a izbutit mai mult de atât. 

În urmă cu câteva zile, l-am întrebat pe antrenorul Bogdan Burcea la ce să ne așteptăm de data asta? Cum va arăta Naționala și care ar fi obiectivul realist pentru acest turneu final?

Sunt întrebări la care Burcea, Robert Licu și echipa lor încă mai caută răspunsuri. Și asta pentru că nimeni – nici ei, nici jucătoarele României, nici suporterii lor – nu prea știe ce fel de echipă avem în momentul ăsta. Fără nici un meci jucat între Mondialul din Japonia și acest European care stă să înceapă, echipa României va afla mai multe despre ea în primul meci de la EURO, cel cu Germania. Va fi și meciul de debut pentru Bogdan Burcea și Robert Licu, secundul său.

„Este cel mai mare minus pentru această echipă acum, înainte de turneu“, ne-a spus antrenorul Naționalei, acum câteva zile.

„Era de un real folos să jucăm orice meci împotriva unei alte selecționate de valoare. Cred că ar fi trebuit – dacă situația ne-ar fi permis – să jucăm minimum patru meciuri, pentru că te ajută să evaluezi situația mult mai corect, mult mai precis.“

Așa însă, Burcea și echipa pe care o conduce trebuie să spere că lucrurile bune de la antrenamente vor putea fi puse în practică și la ora primului meci. 

Antrenorul spune că e „mulțumit de modul în care se implică fetele, de modul cum au abordat acest stadiu de pregătire. Încercăm să avem zi de zi concluzii, le oferim informații fetelor, încercăm să punem în practică ce ne propunem, astfel încât săptămâna următoare să avem cel mai bun tonus posibil și cea mai bună viziune asupra ceea ce trebuie să facem.“

Delegația României va pleca spre Kolding pe 30 noiembrie. Până atunci, Bogdan Burcea și Robert Licu trebuie să decidă forma finală a lotului de 18 jucătoare pentru Danemarca. La București sunt acum 22 de handbaliste, după ce Iulia Dumanska, aflată în izolare pentru câteva zile, a reușit să se alăture și ea echipei.  

O echipă care, după revenirea Elizei Buceschi și a Cristinei Laslo, scăpate de lunga suspendare primită la Brașov – un episod care le-a schimbat cariera, dar o situație din care au și învățat multe lucruri -, arată din nou promițător. 

Ce au adus cele două la echipă? Și ce trebuie să aducă mai departe? 

„Eliza Buceschi și Cristina Laslo vor aduce plusul de experiență pe care îl solicită o astfel de competiție – la un turneu final european ai nevoie de experiență“, spune Burcea. Este convins că „o să arătăm diferit față de ultimul turneu final. Eu am încredere maximă în toate jucătoarele – ele știu asta -, mulți dintre noi am traversat o perioadă nefastă, dar sunt lucruri cu care putem suplini aceste neajunsuri.“

Când vine vorba despre neajunsuri, selecționerul se referă și la situația pe care Coronavirusul a creat-o începând cu luna martie. Și el, și multe dintre jucătoarele pe care le antrenează au avut deja virusul. Câteva handbaliste importante, cum e Cristina Neagu, a trecut și prin perioada de izolare, și prin accidentări care i-au întrerupt revenirea spre forma fizică cea mai bună.

„Sunt fete care aproape o lună de zile nu au putut lucra mare lucru, sunt fete care în ultimele două săptămâni au făcut doar câteva antrenamente – cele care au fost infectate cu Covid – și asta se cunoaște“, spune Burcea, care împreună cu echipa lui tehnică caută soluția pentru a-și ajuta jucătoarele să se apropie de un nivel de pregătire fizică cât mai bun.

„Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le gestionăm foarte atent va fi și acesta. Trebuie să dozăm efortul foarte bine, pentru că din punct de vedere fizic nu suntem la 100%, suntem binișor spre bine. Sigur, sunt sportive care excelează, se vede că se preocupă și s-au preocupat de acest lucru, însă marea majoritate mai avem de muncă.“ 

Sunt convins că am selectat cea mai bună echipă pe care am fi putut să o avem

Antrenorul României spune că în aceeași situație se află cele mai multe echipe de la EURO, „însă plusul pe care îl au alte echipe – și am mai spus-o și în trecut – e că la ei s-a desfășurat normal competiția internă, deci au mai multe jocuri pe plan intern. Dacă vorbim de Germania, primul nostru adversar, au două echipe care activează în Liga Campionilor, deci au și aceste jocuri din grupele Champions League. Noi trebuie să compensăm prin abordare, prin inteligență în joc, prin dozarea foarte atentă a efortului, a energiei. Cu alte cuvinte, trebuie să fim extrem de exacți în ceea ce facem și ceea ce ne-am propus.“

Și ce anume și-a propus și își propune echipa României? Cât de multe schimbări s-au putut face în cele patru acțiuni de pregătire din 2020? Există planuri noi de joc, are grupul o nouă identitate?

Bogdan Burcea spune că „este foarte greu, într-un timp atât de scurt, să imprimi o notă aparte în toate fazele jocului. Însă am mizat pe faptul că au revenit aceste sportive – care au lipsit anul trecut din cauza situației de la Brașov -, că alte sportive au mers la precedentele turnee finale, că joacă de ceva ani împreună. Mici ajustări există, însă maniera la general nu e foarte schimbată. Există note noi, nu aș vrea să le subliniez, însă relațiile de joc – chiar dacă am mai schimbat ceva acum – există deja între fete, pentru că au deja patru-cinci ani împreună, deci nu cred că va fi asta o mare problemă. Importante vor starea de moment, exprimarea cât mai exactă a echipei.“

Speranța cu care am început acest proiect e că vom reuși să aducem sportivele la un nivel cât mai apropiat de nivelul Cristinei Neagu

Cu Laslo și Buceschi revenite – chiar dacă, după nouă luni de pauză, nu pot fi nici ele la 100% – atacul României are din nou mai multe soluții. E un lucru pe care Burcea și echipa lui se bazează, dar selecționerul spune că nu e singurul argument al României.

„Eu zic că în jurul Cristinei Neagu avem niște sportive care au veleități tehnice deosebite, atât ofensiv, cât și defensiv. În plus, cred că există niște sportive care încă își doresc să concureze la acest nivel înalt. E un turneu final, întotdeauna când te prezinți la un turneu final încerci să bifezi o clasare cât mai bună, aspiri chiar la o medalie.“

Însă importantă va fi și starea de moment, crede Burcea: „Ele trebuie să aibă încredere, să îndrăznească și să aibă curaj să se exprime la potențialul lor maxim din acest moment. Acest lucru ne poate pune în postura de a obține rezultate pozitive. Iar eu zic că suntem – poate pentru prima oară – în acel moment în care ne dăm seama că trebuie să facem lucrurile cu dezinvoltură.“

Când îl întrebi cum anume își încurajează jucătoarele și dacă este un tip comunicativ, Burcea spune că discuțiile individuale sunt un antrenament în afara antrenamentului. „Permanent încerc să le subliniez lucrurile pozitive, lucrurile pe care trebuie să le facem mai bine și le putem face mai bine, astfel încât să construim un capital de încredere individual și, implicit, de echipă. Cred că sunt comunicativ, însă – poate spre deosebire de alții – lucrurile pe care le spun și încerc să le transmit sunt întotdeauna conforme cu realitatea. Pe moment, anumite sportive pot fi descumpănite, însă în momentul când realizează realitatea încep să se conformeze. Și e un lucru care le ajută. Cel mai impostant e să ne păstrăm cât mai aproape de realitate, atât individual, cât și ca echipă. E lucrul care ne arată și ne îndrumă spre ce avem de făcut, spre cum avem de făcut și cum trebuie să abordăm perioada următoare.“

Bogdan Burcea nu a comunicat un obiectiv de clasament echipei. Și spune că nici nu are de gând să o facă. „Obiectivul pe care l-am comunicat fetelor e să câștigăm fiecare meci. Să nu ne gândim niciodată la meciul următor, să mergem înainte pas cu pas. E singurul lucru pe care ni l-am propus“, spune el. În ce îl privește,  are și un obiectiv de clasament, parte din înțelegerea și contractul său cu FRH, însă informația nu e publică.

Și oricum, până la obiective și dezbateri pe marginea lor, Burcea vede în acest European cel mai bun mijloc de a pregăti turneul preolimpic din martie viitor. Cel mai mult îl interesează ca lumea să înțeleagă acum că „fără o echipă puternică, fără jucătoare care vin de pe bancă ca să mențină nivelul – dacă nu cumva chiar să-l îmbunătățească -, nu putem să facem absolut nimic. De aceea, pentru mine toate jucătoarele, absolut toate sunt importante. Importante din punct de vedere al jocului, din puncte de vedere al competiției, pentru că se joacă din două în două zile. Și încercăm să le transmitem permanent faptul că vom miza pe toată lumea, că e important să fie pregătite atât mental, cât și din punct de vedere al planului tactic, să fie conectate, concentrate pentru a putea performa.“

**

Bogdan Burcea nu este pentru prima oară pe banca Naționalei. El a fost secundul lui Gheorghe Tadici între 2012 și 2015, perioadă în care România a ocupat locul 10 la Campionatul European din 2012 și la Mondialul din 2013, dar și locul 9 la Campionatul European din 2014. În 2018, a fost și secund al naționalei de tineret.

Burcea e antrenorul care a realizat una din cele mai frumoase performanțe ale handbalului românesc din ultimii ani: câștigarea Cupei EHF de către SCM Craiova, în sezonul 2017-2018. Cu doi ani înainte, el ajunsese în semifinalele Cupei EHF și cu Corona Brașov, cu care a urcat și pe podiumul Ligii Naționale, obținând locul 2 în 2014 și locul 3 în 2015 și 2016. Născut la Craiova, Burcea (47 de ani) a antrenat o bună perioadă și în străinătate: cinci ani în Grecia – la echipa feminină GS Elpides Drama și la cea masculină Panathlitikos SF Sykeon Dramas – și opt în Insulele Feroe, la Stranda Ítróttarfelag și Hondbóltsfelagið Tjaldur.

 

Foto main: Sorin Pana / Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.