Seara recordurilor în Champions League: la Liverpool plouă cu goluri, Man City e înfrântă de Zorro, dar cvintetul englez merge mai departe. Vom avea niște optimi grozave!

Danny Coposescu 7 decembrie 2017

Se cuvine să tragem linie la finalul grupelor Champions League şi să ne întrebăm ce am învăţat. Răspunsul e cu adevărat revoluţionar, un secret al alchimiei: succesul unui club e mai mult sau mai puţin proporţional cu nivelul de investiţie. Oricât de tocită ar fi idea că banii îţi aduc victorii, niciodată n-a fost ilustrată mai clar decât într-o toamnă în care s-au marcat 306 goluri – un record absolut pentru faza asta a competiţiei. Dar avalanşa asta s-a mişcat mai mult într-o singură direcţie.

În contextul ăsta, e cât se poate de revelator că Premier League are pentru prima dată cinci echipe în optimile de finală. Şi că exact Liverpool, considerată cea mai accesibilă dintre ele, a nimicit-o pe Spartak Moscova cu 7-0. Singura emoţie pe care a avut-o Klopp a venit la pauză, când echipa sa marcase deja trei şi l-a cuprins un deja-vu din cauza păţaniei de la Sevilla. Aşa că neamţul şi-a trimis băieţii pe teren să mai încarce patru în poarta adversarei, care n-a mai înţeles nici ce sport joacă până la final.

Klopp a spus la sfârşit, fără sarcasm, că Spartak chiar e o echipă bună. Şi lucrul ăsta s-a văzut în tur, când meciul s-a terminat 2-2. Dar când îţi permiţi să trimiţi pe teren un atac format din Coutinho, Firmino, Salah şi Mane, epitetele intră în altă categorie valorică. Primul a marcat un hat-trick, cel din urmă o dublă, iar ceilalţi doi şi-au primit şi ei răsplata.

Oricât de naivă ar fi fost apărarea ruşilor, oricât de rău ar fi dat greş tactica lui Massimo Carrera, diferenţe de asemenea dimensiuni se explică în primul rând prin calitatea de care dispune Liverpool. O calitatea care n-o împiedică să piardă puncte sau să uite complet ce înseamnă acel cuvânt exotic „defensivă‟. Dar, ca şi în cazul colegelor de Premier League, resursele astea o ridică peste majoritatea echipelor de pe continent.

Un club ca Sevilla, care merge şi ea mai departe după un 1-1 la Maribor, poate să-şi depăşească dezavantajele structurale, cum au făcut-o andaluzii în cele două egaluri cu Liverpool. Dar prima repriză de pe Ramon Sanchez Pizjuan, acum două săptămâni, e smulsă din acelaşi registru, unul în care o elită se desprinde tot mai mult de „restul‟ care completează numerele în grupe.

Vezi aici, de exemplu, Borussia Dortmund, care a mai recuperat ceva respect pe Bernabeu, dar tot a pierdut 3-2 în faţa Realului. Sfârşitul ăsta onorabil nu maschează faptul că „galben-negrii” au căzut din eşalonul de top, cu doar două puncte smulse cu greu de la APOEL Nicosia. Pentru Ronaldo, încă o bornă: e primul jucător care marchează în toate etapele dintr-o grupă de Champions League. Între timp, Tottenham se laudă cu un palmares aproape perfect după a cincea vicotorie din şase jocuri, un 3-0 contra ciprioţilor, obţinut practic cu echipa secundă.

Singura surpriză e ce a păţit Man City cu Şahtior. După 29 de meciuri fără înfrângere, seria a luat sfârşit după 1-2 cu un oponent merituos. Cam cât de mult interes a avut Guardiola în a menţine invicibilitatea asta, când derbiul cu United e la orizont, se vede din faptul că a jucat cu Adarabioyo și Fernandinho în centrul apărării, iar lângă ei l-a pus pe Phil Foden, devenit, la 17 ani, cel mai tânăr englez din istoria competiţiei. Sau poate promisiunea antrenorului Paulo Fonseca de a se îmbrăca în Zorro dacă îşi califică echipa mai departe e cea care a înclinat de fapt balanţa.

Doar lui Napoli nu-i arde de râs, după ce totul s-a năruit în ultima etapă de Champions League. Probabil conştienţi de scorul din Ucraina, unde City trebuia neapărat să câştige pentru ca italienii să mai prindă locul doi, băieţilor lui Sarri le-a pierit cheful de joc şi Feyenoord a obţinut, în ultimul minut al ultimei etape, prima victorie şi primele puncte în actuala ediție: 2-1.

În timp ce englezii sărbătoresc un succes fără precedent, nemţii au intrat în introspecţie. Înfrângerea lui RB Leipzig, 1-2 acasă cu Beşiktaş, plus victoria lui Porto cu 5-2 în faţa unui Monaco de nerecunoscut, a lăsat Bundesliga cu o singură reprezentantă în optimi. În timp ce Turcia se bucură de primul club care termină neînvins în grupe, Germania îşi pune întrebări serioase despre un viitor în care Premier League, cei doi giganţi din La Liga şi Qatar PSG par să fi schimbat regulile jocului. Doar Bayern München poate ţine pasul cu schimbările astea.

Luni vom afla perechile din optimile de finală, un aer rarefiat în care, cel puţin teoretic, scorurile de tenis n-ar mai trebui să apară. Dar nici măcar asta nu mai e o certitudine în peisajul fotbalului modern.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.