Spectacol am vrut, spectacol avem. Ce ne așteaptă în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Snooker

Vlad Pîrvu 25 aprilie 2017

Întrecerea de la Teatrul Crucible a ajuns în faza sferturilor de finală, după ce primele două runde au oferit tot ce îşi poate dori un împătimit al “şahului cu bile”: meciuri de calitate, spectacol, dramă şi surprize uriaşe. Astăzi debutează antepenultima fază a celui mai prestigios turneu de snooker din lume, cu patru meciuri de care pe care: Ronnie O’Sullivan – Ding Junhui, Mark Selby – Marco Fu, Kyren Wilson – John Higgins şi Barry Hawkins – Stephen Maguire.

Cum s-a ajuns aici

Prima rundă a scos în evidenţă doi oameni: Marco Fu şi Rory McLeod. Primul a trecut de Luca Brecel în joc decisiv (10-9), la capătul unei reveniri de antologie, după ce a fost condus cu 7-2 şi 8-4, iar belgianul nu dădea semne că ar vrea să plece din Sheffield mai devreme de fazele finale ale competiţiei. Dar, aşa cum a demonstrat-o în nenumărate rânduri până acum, calmul şi puterea de concentrare ale lui Marco Fu s-au dovedit a fi imbatabile.

De partea cealaltă, Rory McLeod, cel mai vârstnic jucător prezent pe tabloul principal din acest an, a oferit şocul turneului de până acum, întrecându-l cu 10-8 pe marele favorit Judd Trump, unul dintre preferaţii specialiștilor la ridicarea trofeului în 2017. Cum a reuşit să o facă, nu ştim nici noi, nu ştie nici Judd şi cu siguranţă că nu o ştie nici el. Aflat la cea mai mare performanţă la Crucible (accederea în turul 2), McLeod a oferit, până acum, povestea frumoasă a turneului.

În rest, favoriţii nu au întâmpinat mari probleme în runda inaugurală. Disputa lui Marco Fu a fost singura împărțită în joc decisiv, iar şocul eliminării lui Judd – singura surpriză. Ronnie O’Sullivan a trecut cu 10-7 de Gary Wilson, campionul de anul trecut Mark Selby nici nu a stat la discuţii cu Fergal O’Brian (10-2), John Higgins a trecut, bătrânește, de Martin Gould, cu 10-7, iar Stuart Bingham, încoronatul surpriză de la ediţia din urmă cu doi ani, a avut nervi tari şi l-a învins pe Peter Ebdon cu 10-5.

Al doilea tur a însemnat pentru unii mai mult dramatism, iar pentru alţii doar un bonus. „Domnul Dramatism”, Marco Fu, a reuşit să treacă aseară de australianul Neil Robertson, 13-11 la capătul unei bătălii epice care a ţinut fanii lipiţi de ecranele televizoarelor şi cu sufletul la gură până târziu în noapte. Tot asiaticii au oferit şi singurul meci încheiat în joc decisiv în runda a doua, Ding întrecându-l pe conaţionalul său Liang Wenbo cu 13-12. Dramatismul a lipsit însă cu desăvârşire la confruntarea dintre scoţianul Stephen Magire şi marele câştigător al primei runde, Rory McLeod. Văzându-se ajuns în runda a doua, McLeod nu a reuşit să pună nicio problemă, fiind depăşit fără drept de apel: 13-3.

Derbiul celei de-a doua runde a însemnat confruntarea dintre Ronnie O’Sullivan şi Shaun Murphy, dar, în ciuda declaraţiilor destul de provocatoare şi războinice lansate de al doilea cu privire la comportamentul lui Ronnie, meciul nu prea a avut istoric. Ronnie s-a impus cu 13-7 şi l-a trimis pe Shaun acasă.

Ronnie vrea un campion…chinez

La prima vedere, cele două jumătăţi ale tabloului de concurs par a fi (ușor) dezechilibrate. Dacă în partea superioară avem parte de duelurile dintre Ronnie, Ding, Selby şi Fu, în cea inferioară se vor confrunta pentru un loc în semifinale Wilson, Higgins, Hawkins şi Maguire.

Meciul-vedetă al sferturilor va fi, fără doar şi poate, confruntarea dintre O’Sullivan şi finalistul de anul trecut, Ding Junhui. Cu audienţe aşteptate să atingă cerul în tot Regatul Unit al Marii Britanii şi mai ales în China, Ronnie şi Ding vor lăsa prietenia deoparte şi vor da tot ce au mai bun pentru biletul spre “ultimii patru”. Şi bineînţeles că înaintea confruntării Ronnie a reuşit, cum altfel?, să atragă din nou atenţia cu declaraţiile sale. Întrebat fiind despre cine ar putea fi campion mondial şi despre şansele sale de reuşită, el a declarat: “Nimic nu ar putea să mă facă mai fericit decât să văd un jucător din China câştigând Campionatul Mondial foarte curând. Nu vreau să mai aştept cinci sau zece ani. Ar fi fost fantastic pentru Ding să o facă anul trecut, dar dacă va reuşi acum, va fi o poveste extraordinară pentru fanii chinezi şi pentru toată lumea implicată în snooker”. Iar Ronnie nu s-a oprit aici, continuând să îşi declare afecţiunea pentru poporul chinez: “Iubesc mult China – toţi cei de acolo mă primesc foarte bine de fiecare dată. Mi-am făcut prieteni buni, iar fanii mă susţin cum trebuie. Mă înţeleg foarte bine cu toţi jucătorii chinezi din tur – îmi sunt ca o familie”.

În alte sporturi, declaraţiile de dragoste ale lui Ronnie ar fi fost privite fie cu suspiciune, fie cu siguranţa că “încearcă să-şi adoarmă adversarul”. Dar nu în snooker şi nu în cazul său. Sinceritatea lui nu poate fi privită decât cu admiraţie, iar evoluţia de la masă şi meciul per total nu are decât să se ridice la nivelul declaraţiilor sale.

Mark Selby, campionul de anul trecut şi liderul autoritar al clasamentului mondial, rămâne principalul favorit al competiţiei. Jocul său perfect de siguranţă îl poate duce într-o companie selectă, a jucătorilor care au reuşit să-şi treacă în palmares trei titluri de campion mondial. Colegul de platou, Marco Fu, vine după două tururi epuizante, în care a tremurat serios. Mai mult, victoria târzie din “optimi” ar putea să îşi spună cuvântul astăzi, când prospeţimea va juca un rol foarte important în confruntarea cu jocul obsesiv de încurcat şi de bun al “Bufonului din Leicester”. După victoria obţinută în faţa lui Neil, Fu a declarat că a jucat sub presiune tot meciul şi s-a declarat realist când a spus că, dacă vrea să aibă o şansă în faţa lui Selby, trebuie să fie cu adevărat în formă: “Am jucat sub presiune tot meciul, atât eu, cât şi Neil. Într-un joc puteam fi excelent la masă, iar în următorul ratam tot. Am fost foarte nervos pe mine însumi şi am încercat să joc mai mult din instinct. Sunt în sferturi, dar pentru a putea trece mai departe trebuie să îmi intru în formă”.

Kyren Wilson încearcă să ajungă pentru prima dată într-o semifinală de Campionat Mondial, dar pentru asta va trebui să îl învingă pe cvatruplul campion de la Crucible, scoţianul John Higgins. După cum îi spune şi titulatura, Higgins este unul dintre veteranii circuitului şi unul dintre favoriţii competiţiilor la care participă, indiferent de forma în care se află. El este omul despre care Ronnie a spus că nu şi-a atins potenţialul maxim la cea mai mare competiţie de anooker şi că ar fi meritat mai multe titluri. Asta în condiţiile în care are deja patru. Wilson va avea de tras serios pentru a depăşi experinţa lui John, dar meciul este deschis, iar surprize s-au tot văzut în Teatrul Crucible.

Barry Hawkins şi Stephen Maguire se luptă în cel de-al patrulea sfert de finală. Hawkins a trecut de Graeme Dott runda trecută, cu 13-6, făcându-l pe acesta din urmă să declare că 2017 ar putea fi anul lui Barry. Maguire a ajuns în sferturi după ce a pierdut până acum, cumulat, doar cinci jocuri (10-2 cu Anthony McGill în primul tur şi 13-3 cu Rory McLeod runda precentă). Confruntarea cu Barry, finalist la Sheffield în 2013, va fi însă de cu totul altă factură. Ne aşteptăm şi aici, ca şi în cazul celorlalte trei sferturi, la un meci epic.

Să fie snooker!

Ronnie O’Sullivan – Ding Junhui și Kyren Wilson – John Higgins deschid sesiunea de zi, la ora 12.oo. Meciurile sunt transmise de Eurosport

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.