Stranierii | Ștefan Radu e deja o legendă în tricoul lui Lazio Roma. Dar asta nu va ajuta prea mult echipa națională a României

Ciprian Rus 22 martie 2021

În seria Stranierii, Ciprian Rus ne ține la curent cu evoluțiile jucătorilor români din străinătate.

*

PRESSING | FEATURE SPECIAL
„Stranieri” contra „Stranieri”

De la începutul rubricii noastre, acum mai bine de o lună, am monitorizat peste 40 de fotbaliști români care evoluează, cu mai mică sau mai mare regularitate, la echipe de fotbal din străinătate. Din această listă, comparată, desigur, cu cea a jucătorilor de top din campionatul intern, a ales Mirel Rădoi atunci când a trimis „telegramele” de convocare pentru startul preliminariilor Mondialului din Qatar, 2022.

Prima observație e că, numeric, nu stăm foarte rău la capitolul „exporturi” nici măcar acum, într-o perioadă în care nu excelăm la nivelul echipelor de club și nici la cel al Naționalei mari. Excepție a făcut, desigur, Tineretul, cu ascensiunea în semifinalele Euro U21 de acum doi ani.

A doua observație e că selecționerul are soluții, în funcție de forma jucătorilor, pe fiecare post în parte atunci când se uită în străinătate. De altfel, observația aceasta ne-a și provocat la un joc: cum ar arăta o Națională a „stranierilor” după ultimele convocări ale lui Mirel Rădoi și cum ar arăta Naționala „stranierilor” celor care, din diverse motive, nu au prins lotul în martie 2021.

Cum vi s-ar părea duelul celor două echipe în ipoteza – ideală, desigur – că toți jucătorii ar fi la potențial sportiv și formă fizic optime?

„STRANIERI” 1

Portar: Florin Niță

Fundași: Vasile Mogoș, Ionuț Nedelcearu, Vlad Chiricheș și Alin Toșca

Mijlocași: Ianis Hagi (Erik Bicfalvi), Nicolae Stanciu, și Răzvan Marin (Alexandru Crețu)

Atacanți: Dennis Man, Claudiu Keșeru (George Pușcaș), Valentin Mihăilă (Alexandru Maxim)

„STRANIERI” 2

Portar: Ionuț Radu

Fundași: Cornel Râpă (Andrei Rațiu), Bogdan Țîru, Adrian Rus și Cristian Ganea

Mijlocași: Sergiu Hanca (Alexandru Dobre), Vlad Dragomir și Constantin Budescu (Claudiu Bumba)

Atacanți: Alex Mitriță, Denis Drăguș (Alexandru Băluță) și Sergiu Buș (Gabi Iancu)

UP 👍 VESTEA BUNĂ
„Stranierii” sunt în formă bună

Chiar dacă ultima săptămână nu a fost așa de spectaculoasă ca precedentele, „stranierii” convocați de Mirel Rădoi vin la echipa mare în vârf de formă sportivă. Câțiva dintre ei sunt chiar în punctul cel mai înalt al evoluției lor în străinătate. Despre Stanciu și Hagi Jr s-a vorbit mai mult în ultima vreme, dar și Mogoș, Nedelcearu, Toșca sau Bicfalvi trec prin momente bune. Rămâne ca Mirel Rădoi să profite cât de mult de acest moment pentru un început bun în preliminarii.

DOWN 👎 VESTEA PROASTĂ
Sau blestemul portarilor

Retragerea de la Națională a lui Ciprian Tătărușanu a căzut cum nu se poate mai prost pentru Mirel Rădoi. Un obișnuit al convocărilor din ultimul deceniu, Costel Pantelimon a pierdut echipa tocmai când putea conta pe un post de titular. La fel a pățit și Ionuț Radu, care a scăpat de carantină în ultimul meu și s-a alăturat lotului lui Rădoi. Fără meciuri în picioare de un an, e greu de crezut, totuși, că v-a fi titular. Cum nici Liga 1 nu a venit cu soluții de mare siguranță, Rădoi stă în Florin Niță, care face un sezon excelent în Cehia.

PRIM-PLAN ⚽ PORTRET DE ETAPĂ
Ștefan Radu, legendă în Serie A

Fundașul român Ștefan Radu a egalat, în weekend, recordul de prezențe „all time” în tricoul lui Lazio Roma, pe care îl deținea legendarul Giuseppe Favalli. Radu a ajuns și el la 401 de meciuri, număr pe care îl va depăși etapa viitoare. Presa italiană și oficialii lui Lazio au avut doar cuvinte de laudă pentru Radu în aceste zile, pentru o performanță cu atât mai specială cu cât îl are în prim-plan un jucător străin.

De ani buni, de la declinul lui Adi Mutu și plecarea sa din Italia, Ștefan Radu a fost cel mai bine poziționat jucător român la un club cu pretenții dintr-o ligă de top europeană. Din păcate, Naționala nu a reușit să profite de calitatea și caracterul lui Ștefan Radu, care a refuzat constant în ultimii ani orice reapropiere de selecționata României. 

Concurat pe post de Răzvan Raț, Ștefan Radu a fost chemat sporadic la Națională începând cu 2006, dar a fost folosit rar. A jucat ultima oară contra Ungariei, în 2013, după care, meciul următor, cu Olanda, nu a fost decât rezervă. Supărat pe tratamentul primit la Națională și – se pare, căci motivele sale nu au fost niciodată pe deplin explicate – deranjat de unii suporteri, Radu a anunțat că nu va mai îmbrăca niciodată tricol galben al Naționalei și că se va dedica echipei sale de club, Lazio Roma, pe care o servește în continuare, la 34 de ani.

Dincolo de motivele sale, absența unui jucător precum Ștefan Radu e încă una dintre explicațiile traseului naționalei României din ultimii ani.

💪🏻 OMUL SĂPTĂMÂNII
Nicu Stanciu, din nou decisiv la Slavia

Cum ziceam și săptămâna trecută, rubrica asta pare antamată pentru mult timp de aici încolo. Păstrăm titlul de săptămâna trecută și adăugăm doar noile isprăvi și cifre: un gol fabulos joia trecută, în Europa League – care a adus zvonuri despre un transfer al său la Rangers, lângă Ianis Hagi – și un nou gol în weekend, în campionat, din penalti, plus o fază de gol finalizată de un alt coleg, după respingerea portarului. Stanciu are 8 goluri marcate în ultimele șase meciuri (două consecutive în Europa League și 4 consecutive în campionatul ceh).

👀 „STRANIERII”, OM CU OM

ITALIA

Răzvan Marin

A jucat 90 de minute și a luat cea mai mare notă dintre colegii de la Cagliari din partea presei italiene, însă echipa sa se afundă tot mai mult în zona retrogradării, după 1-2 cu Spezia. Venirea la Națională e o gură de aer proaspăt pentru Răzvan. Să sperăm că aici rezultatele vor fi mai bune.

Vlad Chiricheș

Pe bancă în înfrângerea 2-3 cu Torino, vine la Națională cu o medie de mai puțin de un minut pe meci în ultimele nouă partide, în care a jucat o singură dată pentru Sassuolo, 87 de minute în runda anterioară.

Ștefan Radu

Integralist și învingător cu Lazio la Udinese.

Ionuț Radu

Infectarea cu SARS-CoV-2 a titularului Handanovic ar putea să îi deschisă drumul spre titularizarea la Inter Milano măcar pentru câteva meciuri. Eliberat din carantina de la Inter, Ionuț a prins pe ultima sută de metri selecția la echipa națională.

Ciprian Tătărușanu

În continuare rezervă la AC Milan.

Radu Drăgușin

Rezervă neutilizată în ultima etapă din Serie A, 0-1 cu Benevento, înfrângere care scoate pe Juventus din cursa pentru titlu. Rămâne de văzut care vor fi consecințele acestui eșec asupra mandatului lui Andrea Pirlo la Juve și asupra planurilor de viitor ale conducerii față de actualul lot. Radu, care e în negocieri cu Juve pentru un nou contract, este curtat de mai multe formații din afara Italiei. Un joc bun la Europeanul de tineret i-ar putea crește cota considerabil.

Denis Drăguș

Din nou pe banca lui Crotone, de data asta în eșecul cu Bologna. Din titular la prima reprezentativă, a ajuns să nu conteze nici la tineret, la grupele Euro din Ungaria.

Vlad Dragomir

Titular două meciuri la rând la Virtus Entella, a intrat în primul 11 prea târziu pentru a-l mai convinge pe Adrian Mutu să-l treacă mai sus de lista adițională pentru Euro 2021.

Vasile Mogoș

După golul marcat acum două etape contra lui Lecce, a fost „premiat” cu banca de rezerve etapa următoare și cu doar 11 minute pe teren la ultimul meci al lui Chievo, 1-1 cu Reggina.

Louis Munteanu

Nu a fost în lot la ultimul meci al Fiorentinei U19.

Marius Marin

A revenit la titular la Pisa, în victoria clară, 3-0, cu SPAL. „Încălzire” bună pentru meciurile din grupa de la Euro U21.

Alexandru Borbei

Titular la Lecce U19, a încasat patru goluri de la Salernitana.

SPANIA

Andrei Rațiu

Mai bine de o oră în teren, în Segunda B, în înfrângerea lui Villareal B cu UD Ibiza.

Alexandru Pașcanu

Victorios cu Ponferradina, în Segunda, contra Almeriei. Vine și el încărcat pozitiv pentru Euro U21.

SCOȚIA

Ianis Hagi

Neutilizat în returul cu Slavia Praga, a fost titular în derbiul campionatului scoțian, 1-1 cu Celtic, în care a jucat 65 de minute.

FRANȚA

Alexandru Dobre

Rezervă neutilizată la Dijon, a treia etapă la rând.

SLOVENIA

Alexandru Crețu

Integralist în derbiul de clasament cu NS Mura al celor de la ND Gorica.

CEHIA

Florin Niță

Încă un meci fără gol primit, al optulea în acest sezon. Rămâne pe locul 2 în campionat cu Sparta Praga.

BULGARIA

Claudiu Keșeru

Continuă pe locul 1 în Bulgaria după egalul, 1-1, cu Tsarko Selo, în care a jucat peste o oră.

TURCIA

Alexandru Maxim

Peste o oră de joc pentru Gaziantep, 2-2 cu Malatyaspor.

Alin Toșca

Integralist meci de meci, cu excepția unei suspendări de o etapă, la Gaziantep. A dat o pasă de gol în egalul cu Malatyaspor, prima contribuție la un gol al echipei sale în acest sezon. Vine plin de încredere la Naționala mare.

Costel Pantilimon

Pe banca lui Denizlispor în egalul cu Basaksehir. Nu mai prinde echipa de nouă etape.

RUSIA

Eric Bicfalvi

Din nou activ pentru Ural: a marcat unicul gol al echipei sale în înfrângerea cu Spartak Moscova, 1-5. E pe val în Rusia, unde are 7 goluri în acest sezon.

Gabriel Iancu

37 de minute la Akhmat Groznîi, în prima victorie a echipei sale cu el pe teren.

UNGARIA

Adrian Rus

Rezervă neutilizată contra Academiei Puskas.

Claudiu Bumba

Integralist la Kisvarda în meciul pierdut cu Ujpest.

Alexandru Băluță

Doar nouă minute pe teren contra celor de la Fehervar, e pe locul 2 în Ungaira cu Puskas AFC.

GRECIA

Ionuț Nedelcearu

Integralist la AEK Atena în înfrângerea cu Volos, 0-1.

Cristian Ganea

90 de minute pentru Aris Tesalonic, victorioasă cu OFI Creta.

POLONIA

Bogdan Țîru

A revenit ca titluar și integralist după o etapă pe bancă, la fix pentru o victorie cu Lech Poznan.

Cornel Râpă 

Doar o repriză la KS Cracovia, în înfrângerea cu Piast Gliwice.

Sergiu Hanca

Neconvocat pentru meciul cu Gliwice.

ARABIA SAUDITĂ

Alex Mitriță

Titular la Al-Ahli, care pierde din nou cu Mitriță în teren, 1-4 cu Al-Fateh.

Constantin Budescu

Încă un meci fără realizări deosebite la FC Damac, 4-3 cu Abha. Rămâne însă vedeta vestiarului.

COREEA DE SUD

Sergiu Buș

Primul meci ca titular la Seongnam FC, 2-1 cu Pohang Steelers. Săptămâna trecută, la joculk de debut, Sergiu marcase golul victoriei echipei sale contra lui Suwon, după o cursă foarte inspirată. 

 

Desen de Ciprian Rus



Pe Lead scriem constant despre tinerii fotbaliști români – am avut serii și proiecte editoriale ca Naționala 2020, România U21 sau 40 pentru 2020. Scriem despre progresul lor, în ideea că el va aduce și schimbarea de direcție pe care o așteptăm – și o anticipăm – în fotbalul de la noi. Și pentru că poveștile și încercările lor ne-au convins că un salt important nu poate fi prea departe, am hotărât să fim (și) mai vigilenți. Credem că, stând mai aproape fotbaliștii români care joacă în străinătate, putem înțelege mai bine și unde suntem, dar și ce ne mai trebuie pentru a reveni unde vrem să fim.

Pe Lead scriem constant despre tinerii fotbaliști români – am avut serii și proiecte editoriale ca Naționala 2020, România U21 sau 40 pentru 2020. Scriem despre progresul lor, în ideea că el va aduce și schimbarea de direcție pe care o așteptăm – și o anticipăm – în fotbalul de la noi. Și pentru că poveștile și încercările lor ne-au convins că un salt important nu poate fi prea departe, am hotărât să fim (și) mai vigilenți. Credem că, stând mai aproape fotbaliștii români care joacă în străinătate, putem înțelege mai bine și unde suntem, dar și ce ne mai trebuie pentru a reveni unde vrem să fim.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.