„Un-doi” cu Mario Camora, căpitanul portughez de la CFR Cluj, despre victoria Portugaliei și ce-am avea de învățat din ea

Ciprian Rus 12 iulie 2016

După Cadu și Tony, “pitbullii” care i-au învățat pe cei de la CFR Cluj să creadă în ei și să spere că vor putea sparge, cândva, blocada instaurată pe podiumul Ligii 1 de către Steaua, Dinamo și Rapid, Mario Camora continuă tradiția portughezilor cu personalitate care joacă în capitala Ardealului.

Excelent jucător de bandă stângă, venit să acopere transferul de milioane de euro al lui Alvaro Pererira la FC Porto, Mario Camora (29 de ani) a strâns deja peste 150 de meciuri pentru CFR și a ajuns căpitanul echipei.

În vara aceasta, Mario și-a confirmat atașamentul față de clubul din Gruia, refuzând o ofertă de la Dinamo. L-am căutat la Cluj ca să vorbim despre cum a trăit finala Portugaliei cu Franța de la EURO 2016 și ca să tragem, împreună, cele mai bune învățăminte pentru fotbalul românesc din acest mare succes al fotbalului portughez.

Mario, cum ai trăit finala Portugaliei și victoria ei cu Franța?

Mă bucur că a câștigat Portugalia și, de fapt, presimțeam că va fi așa. Când ajungi într-o finală, câștigi, de fapt, și dreptul să speri că o vei câștiga, indiferent de adversar.

Ce așteptări erau de la Portugalia înaintea Campionatului European?

La noi toată lumea e trup și suflet cu echipa națională. Au fost niște emoții în faza grupelor, dar până la urmă tot răul spre bine, pentru că am ajuns pe un culoar mai ușor, mai favorabil, spre finală.

Ce a contat în victoria Portugaliei, ce calități au făcut-o să se impună până la urmă?

Cred că cel mai important a fost că băieții au dovedit că au fost un grup unit. Au suferit și s-au ajutat unii pe alții de-a lungul întregului turneu. Iar forța grupului s-a văzut cel mai bine în finala cu Franța, în cel mai greu moment pe care ți-l poți imagina, când Ronaldo nu a mai putut continua. Nu e ușor să îți vezi căpitanul ieșind de pe teren cu lacrimi în ochi! Atunci au demonstrat băieții că au tărie de caracter, nu s-au lăsat copleșiți de acel moment.

Ce crezi că avem noi, cei din România, de învățat de la echipa Portugaliei și de la succesul ei de anul acesta?

Eu cred că aici în România cel mai mult se simte lipsa unei școli de fotbal de calitate. Eu cred că lipsește baza, lipsesc academiile marilor cluburi, cum avem noi în Portugalia, lipsesc cei care să educe tinerele talente și să le crească frumos din toate punctele de vedere. Asta lipsește cel mai mult, iar aici se pierd mulți jucători și se pierde multă calitate în România. Apoi, rezultatul se vede sus, la nivelul echipei naționale.

Mai e o problemă: după venirea crizei economice, cluburile din România au investit mai puțin, a scăzut puțin nivelul campionatului, echipele campioane nu au mai prins meciuri în Champions League și în Europa League, iar asta s-a simțit, din nou, la Națională. Eu sper însă ca lucrurile să se mai așeze în perioada care vine, iar succesele nu vor întârzia.

Apropo de viitoarele rezultate ale echipei naționale a României: nu ai vrea să participi la ele?

Mi-aș dori, eu am mai spus că mă simt bine la Cluj și în România și că sunt gata oricând să joc pentru România dacă cei care decid selecția au încredere în mine și au nevoie de mine. Tocmai am decis să rămân la CFR Cluj, deci noul selecționer mă poate găsi ușor dacă are nevoie de mine.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.