Veşti mixte de la Bayern, vânătoarea Fiscului spaniol continuă şi „Dollarumma“ nu scapă de probleme nici în Polonia

Danny Coposescu 22 iunie 2017

Deocamdată, nu transferurile ocupă prima pagină în vara asta. Pentru fiecare Davy Klaassen adus de Everton, există o ceartă sau o controversă care atrage mai multă atenţie decât mişcările convenţionale de pe piaţa fotbalului.

Mai ales în cazul super-cluburilor care tocmai au terminat un sezon plin de succes. La Chelsea, Real Madrid şi, mai nou, Bayern München, soarele se tot ascunde în spatele unor nori neaşteptaţi.

Bayern scoate iar cecurile, dar Lewandowski s-a bosumflat

Că noua şi vechea campioană a Germaniei a mai făcut un transfer record e o ştire doar dacă şi răsăritul soarelui e una. La urma urmei, Bayern ocupa deja primele patru poziţii pe lista celor mai scumpi jucători aduşi în Bundesliga.

Mai surprinzătoare e identitatea celui pe care bavarezii au plătit 41,5 milioane de euro. Corentin Tolisso e un francez de 20 de ani, crescut de mic în academia lui Lyon şi se poate lăuda că, în scurta sa carieră, a jucat în cel puţin patru poziţii diferite pe teren. Nominal, Tolisso e mijlocaş central şi probabil a fost adus tocmai pentru poziţia asta, pe care retragerea lui Xabi Alonso a eliberat-o. Dar tânărul are experienţă şi ca fundaş central sau lateral-dreapta, play-maker şi chiar atacant.

Ăsta trebuia să fie „headline-ul“ pentru Bayern, dar Robert Lewandowski şi agentul său au complicat puţin lucrurile. Reprezentantul polonezului, Maik Bathel, a dat un interviu care nu-i va fi picat bine nimănui din conducerea clubului: „Robert mi-a spus că nu a primit susţinere şi că antrenorul nu a făcut niciun apel ca jucătorii să-l ajute să câştige titlul de cel mai bun marcator în ultimul meci [din campionat]. E dezamăgit cum nu l-am mai văzut vreodată.“

Şi pentru că, în ziua de azi, ajunge ca un fotbalist să se plângă de sare insuficientă în mâncarea de la cantină pentru ca agenţii şi presa să se pună pe treabă, Lewandowski e dat deja la Chelsea, Man Utd şi oricine are bani şi a spus cândva că-i plac cârnaţii polonezi. Bayern ştie cum funcţionează lucrurile şi a mârâit deja că pârăşte: „Nu sunt discuţii cu alte cluburi şi nici nu o să fie. Dacă alte cluburi negociază cu jucători care sunt încă sub contract de lungă durată, riscă pedepse de la FIFA.“

Nimeni nu scapă de autorităţile spaniole

Procurorilor spanioli chiar nu le place fotbalul. Messi, Neymar, Mascherano şi preşedinți ai Barcelonei au fost sau sunt aproape de a fi condamnaţi pentru evaziune fiscală. Saga Ronaldo a detonat deja bomba de speculaţii, iar declaraţiile uşor evazive ale lui Florentino Perez nu au risipit din incertitudine.

Între timp, a venit şi rândul lui Jose Mourinho. Antrenorul lui Man Utd e acuzat de aceleaşi păcate: fraudarea statului de taxe în valoare de 3,3 milioane de euro, de pe urma drepturilor de imagine. Avocaţii lui Mourinho pledează nevinovăţie şi spun că nici nu au fost contactaţi oficial.

Nu acelaşi lucru spune Angel Di Maria. BBC anunţă că argentinianul va accepta o amendă de 2 milioane de euro din aceleaşi motive. Cine urmează?

Donnarumma, inamicul public nr. 1

La 18 ani, Gianluigi Donnarumma primeşte deja o lecţie importantă şi neplăcută în vicisitudinile fotbalului. Anunţul că portarul nu-şi va prelungi contractul, care expiră anul viitor, cu AC Milan l-a transformat instantaneu din erou în ţinta suporterilor milanezi. Şi ultraşii italieni chiar ştiu cum să poarte ranchiună. Din păcate.

La Europeanul U21 din Polonia, pentru care Donnarumma şi-a amânat examenele, proaspătul major a fost bombardat cu bancnote false şi poreclit „Dollarumma“, pesemne pentru că lăcomia ar fi motivul din spatele refuzului. Tânărul şi agentul său, notoriul Mino Raiola, se apără şi spun că au fost ameninţaţi de noua conducere chineză a Milanului în timpul negocierilor.

Milan răspunde instransigent: Donnarumma nu pleacă nicăieri. Şi, dacă nu se iveşte niciun compromis, probabil nici nu va juca nicăieri.

Liverpool, aproape de a sparge gheaţa. În sfârşit

Vara nu a început deloc bine pentru Klopp şi Liverpool. Episodul cu Virgil Van Dijk de la Southampton a făcut obrajii celor din conducere să se asorteze cu tricourile echipei. La fel de enervant pentru fani a fost şi că interesul declarat în egipteanul Mohamed Salah nu s-a concretizat.

Se pare însă că Liverpool şi Roma au ajuns în sfârşit la o înţelegere şi că jucătorul va trece în curând prin formalitatea testelor medicale de dinaintea transferului. Salah, care a jucat şi la Chelsea, ar putea deveni cea mai scumpă tranzacţie din istoria clubului – 39 de milioane de euro. Asta nu va clăti gustul amar lăsat de ratarea lui Van Dijk, dar e un început.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.