Victorie experimentală: România îndeplinește formalitatea din Portugalia, conduce grupa de calificare la Euro. Cu ce rămânem?

Fără miza rezultatului, România a experimentat tot ce a putut experimenta în Portugalia, contra unei adversare care a încercat să compenseze prin ambiție lipsurile tehnice și tactice. La final, acest 32-16 a fost o formalitate – nimic mai mult decât șansa lui Ambros Martin să vadă la lucru, în diverse așezări, întregul lot de jucătoare. Dacă ținem însă cont că echipa națională trece prin mai multe schimbări, orice meci e un pas înainte.

*

După surpriza reușită de Austria în fața Rusiei – un 27-25 la care nu se putea aștepta nimeni – curajoasele jucătoare ale Portugaliei trebuie să-și fi spus, înaintea meciului cu România, de ce nu? De ce nu ar surprinde și ele o națională a României cu mult mai valoroasă? Răspunsul a venit, cu zece minute întârziere, de la o Românie care și-a continuat evoluția din meciul precedent și a trecut în mare viteză pe lângă speranțele portughezelor.

Cu o singură modificare în echipa de start (Geiger în locul lui Dragut), partida a început pe fondul lipsei de concentrare din faza ofensivă: nenumărate situații de a marca risipite cu repeziciune din toate pozițiile și în toate felurile – când n-au tras în bară, Cristina Neagu și colegele ei au tras în portar. Sau poate că apărarea avansată propusă de Portugalia a reușit să încurce cu adevărat atacul României, și asta ar fi o temă bună pentru perfecționistul Martin.

Ratările s-au oprit totuși după primele 10 minute, când echipa României a crescut ritmul și intensitatea jocului până când adversarele au rămas serios în urmă. Jocul cu pivotul și extremele a oferit mai multă diversitate, iar pătrunderile lui Perianu sau Geiger au pus la grea încercare micuța (dar agila) apărare a Portugaliei.

De aici încolo, spaniolul a început să schimbe și să exerseze mai multe formule de joc și singura rămasă în teren toată repriza a fost Cristina Neagu, într-un rol de dispecer. Chiar și așa, la pauză se adunaseră deja 10 goluri avans.

A urmat o repriză a încercărilor: România a jucat cu doi coordonatori în ultimele minute, am văzut-o pe Geiger în apărare, pe Alina Ilie în extrema dreaptă sau pe Raluca Băcăoanu – debutantă la națională – pe pivot. Așa cum se întâmplă de obicei, experimentele au condus la câteva nesincronizări în atac, dar apărarea a rămas agresivă, iar poarta a ținut bine.

Cu ce rămânem?

La fel cum spuneam și înaintea acestor două meciuri, perioada următoare nu va fi simplă pentru o echipă a României care încă are multe lucruri de schimbat sau lămurit. Există deja un bun nucleu de jucătoare, dar lipsesc detaliile; micile ajustări care fac diferența dintre un joc bun și altul foarte bun. Cu cât mai multe meciuri împreună, cu atât mai repede se vor suda aceste noi legături și noi trasee pe care Martin și jucătoarele României le-au testat în ultimele meciuri.

Faptul că ”tricolorele” și staff-ul României par să se bucure în continuare de răbdarea fanilor – care își păstrează așteptările mari, dar înțeleg că proiectul este încă în lucru – e un avantaj cu care alte echipe, la alte sporturi, se întâlnesc mai rar.

Campionatul Mondial din Germania va fi testul perfect pentru România și suporterii ei, care așteaptă probabil o confirmare că locul 5 de la precedentul Campionat European nu a fost întâmplător. Totodată, acest turneu final va fi o provocare pentru tinerele jucătoare care au fost prezente anul trecut în Suedia și sunt în continuare la echipă. Lor li se adaugă fetele cu ceva experiență, care se arată într-o formă bună de joc și sunt mai sigure pe ele de la meci la meci. Experiența Valentinei Elisei și a Cristinei Neagu va fi un bun catalizator, deoarece în continuare este nevoie de cineva care să calmeze din teren echipa în momentele de tensiune, să dea încredere, să transmită mai departe spiritul de luptă.

Trecută prin acest context, analiza meciurilor cu Austria și Portugalia e simplă: când joacă la intensitate maximă, echipa României arată deja bine și foarte bine. Ultimele două rezultate sunt secundare, însă energia și curajul jucătoarelor sunt încurajatoare – echipa n-a mai arătat așa de sprintenă de la meciul cu Rusia de anul trecut. Și dacă ținem cont că scăderea de intensitate a fost, până mai ieri, problema principală a naționalei României, atunci observația e cu atât mai importantă.

Al doilea lucru bun este diversitatea din atac. Se marchează de pe toate posturile, se marchează și de la distanță, dar și de pe semicerc, și asta mai ia din presiunea de pe umerii lui Neagu. Cristina Zamfir și Melinda Geiger arată foarte bine și reușesc să mai echilibreze puțin un atac al României care se sprijină (tradițional, dar explicabil) foarte mult pe calitățile Cristinei.

Lipsa unui coordonator de joc experimentat – Eliza Bucheschi fiind accidentată – nu s-a simțit neapărat în aceste meciuri, însă în partidele mai tari, când apărările vor fi mult mai exacte, acest lucru s-ar putea să se vadă. Cu un plus în joc (mult mai hotărâtă) față de sezonul trecut, Cristina Laslo încă nu e la nivelul la care să fie decisivă pentru națională; are toate premisele să devină un playmaker de valoare mondială, însă îi lipsește încă experiența.

Dincolo, în apărare, Gabi Perianu și Crina Pintease se pot transfora de multe ori în zid, iar în poartă atât Denisa Dedu cât și Iulia Dumanska oferă continuitate și încredere că pot suplini cu succes retragerea Paulei Ungureanu.

La trasul liniei, rămânem cu sentimentul că lucrurile merg pe drumul bun: Ambros Martin și jucătoarele lui fac pași mici, dar siguri în direcția așteptată. Poate că încă din 2012, când România a ratat prezența la Olimpiada de la Londra, lucrurile ar fi trebuit așezate cu mai mare atenție pentru viitor, dar schimbările care n-au venit atunci par să fie evidente azi. E o șansă de integrare pentru câteva jucătoare care au lăsat în urmă performanțele grozave de la juniori și tineret și caută acum să facă trecerea la următorul nivel. Pentru ele, orice meci e important; orice minut jucat la echipa națională sau în Liga Florilor (noua denumire a Ligii Naționale de Handbal Feminin) le aduce mai aproape de potențialul lor.

Contextul actual al naționalei – cu Neagu cea mai bună jucătoare din lume, cu un nucleu de jucătoare care acumulează experiență alături de Ambros Martin – pare să fie tocmai bun pentru dezvoltarea acestor tinere jucătoare.

Ce urmează?

În grupa de calificare urmează o perioadă de pauză, pentru că dubla cu Rusia se va juca abia în primăvara lui 2018. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la turneul final de anul viitor din Franța.

Până atunci, la sfârșitul lunii noiembrie naționala va fi prezentă Trofeul Carpați, prilej pentru a pune la punct detaliile înaintea Campionatului Mondial din Germania (1-17 decembrie). La turneul final România va debuta cu Paraguay (pe 2 decembrie), într-o grupă din care mai fac parte Slovenia, Spania, Angola și Franța. Primele patru clasate se califică în fazele finale.