Cinci campionate, o singură cursă: la sfârşit de an, tragem linie sub „Big Five‟ în Europa

Danny Coposescu 29 decembrie 2017

În topul fotbalului modern, ceasurile funcţionează altfel. O secundă poate decide destine, iar 12 luni sunt cât o eternitate – mereu în stare să devoreze întregi cariere de antrenori. Pe cât de calcifiată pare elita europeană, un club închis în care se învârt sume ameţitoare, pe atât de schimbătoare e viaţa în vârful lanţului trofic. Dacă ne uităm la liderii celor cinci ligi importante, doar Bayern reuşeşte să încheie anul aşa cum l-a început: pe primul loc.

Şi totuşi, spre deosebire de alte sezoane, patru echipe au luat-o deja la fugă cu titlul în ţările lor. Aşa se face că, la cumpăna dintre ani, parcă întregul sport se află la răscruce: Man City, Barcelona, PSG și Bayern au urcat deja dealul și se pregătesc de asaltul final, în timp ce Real Madrid, Atletico și Juve ar vrea mai curând să se odihnească după câțiva ani grozavi.

Între timp, tocmai Serie A, cea mai previzibilă competiţie europeană în ultimii şase ani, a devenit refugiul celor care mai caută o cursă strânsă.

Bundesliga

Hai să ne amintim ce spuneau cei de la 11 Freunde în august, înainte de startul Bundesligii: „Dacă merge totul bine, o să fie un sezon entuziasmant. Cea mai importantă condiţie: Bayern să-şi permită chiar de la început o criză de proporţii și măcar Borussia Dortmund şi Schalke să nu ridice pumnul victorios de cum ajung în proximitatea locurilor de Champions League. Trebuie totuşi să fie posibil.“

Condiţia decisivă a fost îndeplinită, şi uite că tot n-a ajutat la nimic. Cu toată „criza de proporţii‟ de sub Ancelotti, aproape orice urmă de competitivitate pentru titlu s-a evaporat în urma revenirii lui Jupp Heynckes. Până la urmă, Borussia Dortmund a fost cea care a căzut mai rău, RB Leipzig nu mai e la un nivel suficient, iar Schalke, mânată de bagheta impresionantului Domenico Tedesco, încă se pişcă uitându-se la clasament, unde şade bine pe doi. Între timp, directorul sportiv al „galben-negrilor“, Michael Zorc, a făcut din locul de Champions League obiectivul principal. Cu alte cuvinte, exact lucrul de care se temea redacţia 11 Freunde.

Anxietatea din jurul acestui status quo s-a răspândit în toată presa sportivă din Germania, mai ales după o toamnă europeană cu totul ratată. Când până şi un Bayern slab și generos e cu un cap peste restul, ceva nu e în regulă. La fel de revelator e şi transferul lui Sandro Wagner, un om important de la Hoffenheim care se întoarce în Bavaria pentru a fi rezerva lui Lewandowski. Întrebarea care va domina luna ianuarie e dacă nu cumva şi fostul său antrenor, Julian Nagelsmann, va face acelaşi drum în vară.

La Liga

E straniu să vorbeşti despre declinul unui club care a câştigat cinci trofee în 2017. Real Madrid a triumfat pe aproape toate planurile anul ăsta şi totuşi îşi petrece sărbătorile sub un nor negru. Face parte din cultura campioanei europene ca toate realizările să nu facă cât imaginea locului patru pe care-l ocupă în La Liga, şi cu siguranţă nu cât bătaia primită acasă din parte Barcelonei. Aceeaşi cultură ar fi transformat într-o victimă sigură orice antrenor responsabil pentru deficitul de 14 puncte. Dar Zinedine Zidane nu e orice antrenor, iar până şi fitilul scurt al lui Florentino Perez pare să răspundă la aura (şi succesul) francezului.

Asta nu schimbă faptul că Barça e ca şi campioană. Tocmai în etapa în care Valverde şi-a desăvârşit mandatul cu acel 3-0 de pe Bernabeu, Atletico Madrid şi-a pierdut invicibilitatea la vecina Espanyol. Valencia a început şi ea să se împiedice, deci catalanii pur şi simplu nu au o rivală suficient de constantă care să-i ameninţe.

Toate turbulenţele de la club, începând cu saga Neymar, insurecţia împotriva conducerii şi terminând cu tumulta politică din regiune, par departe acum. Lionel Messi a semnat mult aşteptatul contract, preşedintele Bartomeu a ieşit de sub lumina reflectoarelor şi Barcelona va fi fără îndoială activă pe piaţa de transferuri. Dacă-şi face cumpărăturile cum trebuie, o triplă din prima încercare, de tipul Guardiola sau Enrique, nu e improbabilă pentru Valverde.

Ligue 1

N-avea cum să fie altfel. După aproape jumătate de miliard cheltuit pe doi atacanţi, PSG nu putea termina anul altundeva decât pe locul întâi. La fel de previzibili erau şi factorii care i-au complicat viaţa lui Unai Emery. Dacă încerci să reproduci experimentul „Galacticilor‟ de la Real Madrid, te vei trezi într-o telenovelă pe măsură. Pentru fiecare victorie zdrobitoare sau gol de generic, presa a publicat două zvonuri despre discordie în lotul de lux al parizienilor.

Ciondăneala dintre Neymar şi Cavani, influenţa nesănătoasă a contingentului brazilian, autoritatea antrenorului pusă la încercare – toate fac parte din preţul plătit pentru o ambiţie pe care fotbalul european n-a mai văzut-o de ani buni. Poate de asta, alte cluburi mari care nu-s obişnuite să trateze tocmai în mărunţiş sunt scandalizate de implicaţiile proiectului de la Paris. Conducerii qatareze nu-i va păsa, câtă vreme se pregăteşte de un duel gigantic cu Real Madrid în optimile Champions League („old money‟ vs. „nouveau riche‟) şi conduce detaşat clasamentul în Franţa.

Între timp, suprinzător e doar că declinul lui Monaco n-a fost mai pronunţat. Tunsă de talentele care i-au adus titlul şi o semifinală europeană anul trecut, echipa lui Leonardo Jardim se menţine totuşi pe locul secund, la egalitate cu Lyon. Lupta pentru ultima poziţie care duce în Champions League se poartă deci în trei, alături de Marseilles. Asta dacă nu cumva Tătăruşanu şi Ranieri vor surprinde şi mai mult decât au făcut-o deja cu Nantes.

Premier League

Abia am trecut de jumătatea sezonului în Anglia şi între primele două s-a căscat deja un hău. Problema nu e neapărat că Man Utd ar juca rău, deşi rezultatele recente n-arată grozav, ci dominarea fără precedent a „vecinilor zgomotoşi‟, cum îi poreclea dispreţuitor Alex Ferguson pe cei de la Man City. Despre recordurile bătute de echipa  lui Guardiola în Premier League se poate scrie un articol întreg. La fel şi despre progresul galopant al unor jucători ca De Bruyne sau Sterling, până de curând mai degrabă diamante neşlefuite.

Aşa numitul „Big Six‟ din Anglia s-a tranformat anul ăsta în City și restul. Asta îi ustură puţin pe gardienii brand-ului Premier League, care au nevoie să-şi prezinte produsul ca fiind cea mai competitivă ligă de pe continent. Adevărul e însă că, în ultimele două ediţii, numele campioanei s-a conturat devreme, iar la asta se adaugă şi plictiseala existenţială de la mijlocul clasamentului, semn că promisiunea basmului de la Leicester a rămas oarecum neîmplinită. În loc să deschidă o lume a posibilităţilor, sacii de bani din drepturile de televizare au dezechilibrat mai degrabă balanţa puterilor din Premier League. La fel cum veniturile din asistenţa la meciuri şi-a pierdut acum mult timp rolul central, că până şi Bournemouth îşi permite teoretic să arunce zeci de milioane pe un jucător nu mai are acelaşi efect. Nu când titanii consacraţi găsesc mereu alte căi (şi sume) de a se desprinde în frunte.

Asta se vede şi în Europa, unde cluburile engleze par în sfârşit capabile să-şi distileze avantajele financiare în succes concret pe scena internaţională. Toate cele cinci reprezentante aşteaptă optimile Champions League din februarie. Iar City, alături de Barcelona și PSG, arată tare bine.

Serie A

Cine-ar fi zis în august că Serie A, unde Juventus e abonată la titlu de şase ani încoace, va fi cel mai entuziasmant campionat de top? Nu doar din prisma celei mai înalte medii de goluri pe meci, ci mai ales în privinţa unei curse în cinci pentru trofeu.

Când Juventus câştiga cu Napoli pe San Paolo, toată lumea aştepta o revenire la ordinea lucrurilor. Dar cu o etapă rămasă de jucat în 2017, tot echipa lui Maurizio Sarri conduce clasamentul şi suporterii se tot uită după semne din partea destinului. La 30 de ani de la primul titlu din istoria clubului, adus de Diego Maradona, Marek Hamsik l-a depăşit pe argentinian în topul celor mai buni marcatori în tricoul azur.

Nu doar Napoli visează la ceva diferit sezonul ăsta. Inter, Roma şi chiar Lazio sunt suficient de aproape încât s-o închesuie din toate părţile pe Juventus. Prima s-a emoţionat prea tare când a ajuns lider, acum câteva săptămâni, şi a pierdut suprinzător două meciuri consecutive, cu Sassuolo şi Udinese. Chiar şi aşa, cele cinci puncte care o despart pe Inter de primul loc nu sunt nici pe departe insurmontabile în cea mai imprevizibilă ligă din Europa.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.