Cine altcineva? Messi o chinuie din nou pe Atletico, titlul e în mâinile Barcelonei

Danny Coposescu 5 martie 2018

Diego Simeone a fost sincer la conferința de presă din deschiderea derbiului decisiv. Întrebat previzibil dacă are un plan pentru a-l opri pe Messi, antrenorul lui Atletico Madrid a răspuns: „Nu există strategii pentru a controla imposibilul.‟

Poate că s-a pierdut ceva în traducere, pentru că problema cu Messi e lipsa limitelor în ceea ce privește posibilul. Își mai aduce cineva aminte de vremurile când singurul capitol la care nu excela argentinianul era lovitura liberă? Nu că ar fi fost vreodată mediocru la fazele fixe, dar parcă nici la înălțimea amețitoare a standardelor sale. La 30 de ani, ar trebui să înceapă discuția despre declin. În loc de asta, vorbim despre o încă o armă adăugată celui mai potent arsenal în ultimele sezoane.

După cum au aflat Jan Oblak și Atleti duminică, nu mai există strategii nici pentru a te apăra când Messi are o minge nemișcată undeva între 20 și 30 de metri de poartă. Sunt prea multe variabile. O să bată pe sub zid, ca săptămâna trecută împotriva Gironei? Sau pe colțul portarului, cum s-a întâmplat cu Las Palmas? Va fi metoda clasică, direct în vinclul opus? Orice ar alege, rezultatul e același: mingea ajunge în plasă.

Barcelona 1-0 Atletico Madrid

A fost greu să nu ne agităm pentru meciul ăsta. Nici o înfrângere n-ar fi coborât-o pe Barça din vârful clasamentului, dar cu siguranță ar fi aprins o scânteie care a cam lipsit în actualul sezon de La Liga. După săptămâni în care catalanii aveau și două cifre peste locul secund, a părut legitim să ne întrebăm ce-ar fi.

Acum, însă, ne rămâne cealaltă întrebare – ce ar fi fost dacă? Ce-ar fi fost dacă Atletico s-ar fi comportat ca o rivală serioasă pentru gazde încă din prima repriză? Tactica până în minutul 26 n-a lăsat pe nimeni cu gura căscată: rigoare defensivă, linii precise și retrase, eventual o bubuială sau două trimise aproximativ în direcția lui Diego Costa. Dar după ce Messi a venit cu încă o mostră a posibilului pentru el, a 28-a contra lui Atleti, parcă nimeni nu le-a explicat madrilenilor că scorul e acum 1-0 și trebuie să marcheze și ei.

Probabil asta a făcut la cabine Simeone, pentru că lucrurile s-au mai îmbunătățit după pauză. Dar nu neapărat pentru că băieții săi ar fi început să joace așa cum știe toată lumea că sunt capabili.

Am mai amintit metamorfoza interesantă a Barçei sub Ernesto Valverde. El și Simeone au mai multe în comun decât ne-am obișnuit să vedem când se întâlnesc echipele astea. Într-un fel, Valverde e doctorul perfect pentru maladiile defensive până de curând netratate ale catalanilor. Doar adversara de azi a primit mai puține goluri în campionat – Real Madrid a încasat mai mult decât ambele puse la un loc.

Celălalt tăiș al sabiei e că un 1-0 mulțumește pe deplin în mandatul ăsta. Și când Barcelona a făcut pasul înapoi, Atletico a avansat corespunzător. Odată ce presingul oaspeților s-a mutat cu vreo 30 de metri mai sus, siguranța în posesie a început să scârțâie la Busquets sau Umtiti.

N-a contat, pentru că Antoine Griezmann și-a epuizat toate golurile în ultimele două partide. Obișnuit să transforme tot ce atinge în gol, francezul a șutat din orice poziție; și a făcut-o prost, spre exasperarea lui Diego Costa. Fostul om de la Chelsea a avut parte numai de nervi, mai ales după ce fanionul de ofsaid l-a privat de un assist dramatic pentru Kevin Gameiro.

Un egal ar fi fost probabil nedrept, de vreme ce Atleti a pus un singur șut pe poartă, iar Messi și Suarez au mai avut și alte șanse. Nedrept pare și felul cum e tratat Andre Gomez de cei de pe Camp Nou, care-l fluieră și dacă nu le convine cum și-a legat șireturile. De vreme ce cursa pentru titlu s-a terminat înainte să fi început cu adevărat, suporterii trebuie să găsească și ei ceva de care să se plângă, nu-i așa?

De când a marcat Messi primul dinte cele 600 de goluri reușite până azi, n-au prea avut multe motive de văicăreală.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.