LEAD
Premier League

City și Pep știu să câștige și urât, United are noroc cu blestemul lui Dunk. Cu și mai mare noroc, Arsenal urcă pe locurile de UCL

Nu există clișeu mai iubit între analiștii britanici decât cel care zice că o campioană se cunoaște în meciurile strânse și incomode. Aforismul spune că trebuie să știi cum să câștigi nespectaculos dacă vrei să iei titlul. Umblă vorba că stereotipurile astea au la rădăcină un dram de adevăr și, dacă e într-adevăr așa, atunci putem s-o numim de acum pe Man City învingătoare. Cu Huddersfield, băieții lui Guardiola au trebuit să se chinuie cum n-a mai fost cazul din august. Nici cu Chelsea, nici cu Napoli, poate doar cu Bournemouth a trecut liderul prin asemenea încercări.

Aici e și cheia. Cum au reușit să smulgă succesul din neant contra echipei lui Eddie Howe, în prelungirile prelungirilor, așa au trecut și de eroii lui David Wagner, care au condus cumulat vreo două minute, după ce în prelungirile primei reprize, Otamendi a deviat o minge în propria poartă. Faptul că City a egalat la mai puțin de 120 de secunde după pauză e de ajuns să spunem că Guardiola și-a dobândit cu vârf și-ndesat pâinea săptămâna asta. De fapt, cam în fiecare săptămâna de când a început sezonul. Cu atât mai mult cu cât cel care a marcat în amurgul meciului e de nerecunoscut sub antrenorul catalan.

Raheem Sterling a suportat cumva cele mai mișelești atacuri din partea unei prese nemiloase, dar foarte influente în opinia publică. Fiecare bănuț scos din buzunar de către tânărul englez a ajuns scrutinizat și condamnat de o instituție care l-a găsit pe el, nu structurile sistemului, responsabil pentru inegalitatea imensă pe care o reprezintă Premier League. E greu să nu te bucuri de bucuria lui Sterling, la urma urmei, un puști care vrea doar să joace fotbal. Și o face cât se poate de bine, pentru probabil cea mai bună echipă din Europa în momentul ăsta.

În vecinătate, Man Utd a avut experiențe mixte cu nou-promovatele de anul ăsta. Pe cât de roz a părut totul în ultima etapă cu Newcastle, practic o petrecere pentru revenirile lui Pogba și Ibrahimovic, șocul de la Huddersfield a deraiat startul bun de sezon. Așa că nu-i de mirare că Mourinho a răsuflat vizibil ușurat după un 1-0 urât ca noaptea cu Brighton. Nu doar pentru că golul a venit târziu și din gheata unui adversar, nici pentru că încă două puncte pierdute i-ar fi pus deja coroana pe cap lui City. Mai degrabă pentru că echipa de la malul mării a fost pur și simplu mai bună pentru trei seferturi de meci.

Brighton a jucat de la egal la egal cu gigantul de pe Old Trafford, iar Knockaert și Gross au amenințat încă din primele minute. După ce portarul Matt Ryan a reușit să-i exaspereze pe Pogba și Lukaku în aceeași fază, chiar nu puteai vedea de unde ar ieși golul pentru United. Dar n-ai ce să faci când îl ai pe teren pe cel mai ghinionist om din Premier League. Dacă menționezi cuvântul „Manchester“ în preajma săracului Lewis Dunk, s-ar putea să-i provoci un atac de panică. După un autogol înfiorător cu Man City în primul meci de acasă în eșalonul de top, bineînțeles că tot el a pățit-o și la șutul lui Ashley Young. Bolta pe care a luat-o șutul deviat a fost atât de perfectă încât trebuie să te întrebi dacă Dunk nu cumva a supărat pe cineva acolo sus.

„Vreau să fiu sincer și să îi dau lui Brighton ce merită. Probabil merită mai mult decât rezultatul ăsta. Ne-au dat probabil cel mai greu meci din sezonul ăsta,“ a spus Mourinho, cu noblețea de care e capabil de două-trei ori pe an. Următorul musafir de pe Old Trafford s-ar putea s-o depășască pe Brighton la capitolul dificultate. Pentru meciul cu City de peste două săptămâni, Lukaku, Pogba și compania trebuie să arate mult mai mult decât ce-au reușit în weekend.

Nici Tottenham nu poate să continue așa, dacă mai vrea să contribuie la conturul unei curse serioase pentru titlu. Egalul cu un West Brom care tocmai îl concediase pe Tony Pulis a fost insipid și înseamnă că Spurs au doar o victorie în ultimele patru etape. Putea să fie mai rău, dacă Harry Kane nu ajungea la 40 de goluri în 2017, cu un sfert de oră înainte de final. Rondon deschisese scorul după nici cinci minute, deci echipa lui Pochettino s-a izbit aproape tot meciul de zidul cu care ne obișnuise Pulis în trecut, înainte de colapsul recent.

Tottenham are o problemă generală cu adversarele care vin pe Wembley și se apără îndârjit, dar dificultățile cu West Brom sunt mai vechi decât mutarea pe stadionul național: patru din precedentele cinci întâlnire s-au terminat la egalitate. Pochettino s-a declarat dezamăgit că munca jucătorilor săi n-a fost răsplătită, dar Kane a fost ceva mai direct când a spus: „N-am jucat suficient de bine.“

Pe Anfield, în afară de poziţiile de pe teren, jucătorii mai un rol de îndeplinit, aproape săptămână de săptămână. Parcă a devenit obligatoriu ca cineva să-şi aleagă câte un meci important în care să facă pe ţapul ispăşitor. După cum o spune şi un fan, „dacă nu e Lovren, e Moreno. Dacă nu e Moreno, e Mignolet.“

Portarul belgian e centrul atenţiei după un 1-1 cu Chelsea care îndepărtează ambele echipe de vreo speranţă la titlu. E drept că Mignolet nu arată grozav în reluarile golului marcat de Willian, o centrare înşelătoare care-l face să patineze disperat în timp ce mingea aterizează direct în vinclu.

E discutabil dacă e vorba de o gafă sau mai degrabă de ghinion. La fel e şi cu vina pe care mulţi i-o impută deja lui Klopp, după o săptămână de groază pe două fronturi. Dar nu există dubii că Liverpool are o problemă serioasă în a păstra ceea ce dobândeşte după multă muncă.

Mai mult de o oră s-au chinuit gazdele să ajungă în fruntea unui joc pe care toţi analiştii englezi încearcă să ni-l prezinte ca „entertaining“, de parcă sunt obligaţi contractual să nu spună ceva negativ despre un derbi. Dar înainte de golul lui Salah din minutul 65, puţine lucruri – în afară de o tumbă a arbitrului Michael Oliver – au înviorat atmosfera adormită de pe stadion.

Ca de obicei, ne-am putut baza pe atacantul egiptean să injecteze nişte energie în meci. De departe cel mai activ om de pe teren, Salah a cules mingea înţepată de Oxlade-Chamberlain şi a finalizat fără emoţii. După care s-a abţinut de bucurie, din respect pentru victimele tragediei din Egipt. Și, eventual, în amintirea celor 19 meciuri pe care le-a jucat la Chelsea.

De acolo, Liverpool a jucat împotriva unui adversar mai periculos chiar decât Hazard sau Morata: tendinţa adânc înrădăcinată de a-şi pierde concentrarea şi, în consecinţă, avantajul. Nimeni n-o cunoaşte mai bine decât Klopp şi neamţul s-a plâns la final că oficialii nu l-au lăsat să facă o schimbare esenţială înainte de egalare. Argumentul e că înlocuirea ar fi transformat sistemul într-unul cu cinci fundaşi. Totul sună a „dacă şi cu parcă“, de vreme ce între cele două reuşite au trecut 20 de minute lungi în care puteau fi făcute toate modificările necesare.

Acolo e mărul discordiei pentru o bună parte dintre suporteri, care şi-aşa s-au frecat la ochi când au văzut o formulă de start fără Firmino sau Mane. Cel din urmă a intrat abia în minutul 89, deci n-a apucat nici să transpire. Asta i-a lăsat multă energie după ultimul fluier pentru a-şi arăta nervii – dacă faţă de Klopp sau de rezultat, nu e clar.

Arsenal a trecut de Bau Bau-ul ei personal, într-un fel care o să-i provoace ulcerul lui Sean Dyche. A treia oară la rând, echipa lui Wenger a bătut-o pe Burnley în prelungiri. Tot a treia oară la rând, a fost cât se poate de controversat. După un penalti în minutul 98 și un gol marcat cu mâna de Koscielny, a venit încă o lovitură de pedeapsă discutabilă. Pesemne James Tarkoskwi l-a împins pe Aaron Rmasez în careu și Sanchez n-avea cum să rateze al doilea penalti în prelungiri pe care-l are de transformat cu Burnley. După tot scandalul cu Man City, când l-a „lăudat“ pe Sterling pentru o presupusă simulare, Wenger a avut cel mai Wenger răspuns cu putință: „Trebuie să mai văd faza o dată.“

 

Comentează articolul
La Liga

Pentru Barça și Real, La Liga e repetiția cu public înaintea aventurilor europene. Atletico pândește orice pas greșit

19 februarie 2018
Danny Coposescu

Nimeni nu se mai preface că cele două mari rivale ale fotbalului spaniol se bat la titlu anul ăsta. Nici măcar Zidane nu mai poate ignora hăul de 17 puncte (și trei locuri) dintre Barcelona și Real Madrid. Așa că meciurile din campionat au – pentru ambele echipe – un aspect diferit de cel obișnuit. […]

Citeşte articolul
Liga 1

Final de infarct în derbi: FCSB egalează la ultima fază, Dinamo scapă printre degete o victorie mare. Totul rămâne deschis în lupta pentru „play-off”

Dinamo și FCSB termină la egalitate după un meci foarte disputat. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
18 februarie 2018
Ciprian Rus

Dinamo – FCSB e, de când lumea, genul de derbi care nu are nevoie de nici un fel de avancronică. Miza istorică transcede, oricum, orice calcule de clasament și orice argumente de context. Dar, programat în penultima etapă, meciul avea o importanță aparte, cu atât mai mult cu cât, înainte de fluierul de start, Dinamo […]

Citeşte articolul
Rugby

Dezmăgire uriașă la Madrid: România pierde categoric cu Spania, are nevoie de ceva special pentru a mai prinde Mondialul din Japonia

Foto: Razvan Pasarica/ SPORT PICTURES
18 februarie 2018
Vlad Pîrvu

După fericirea puțin exagerată pe care mulți dintre noi am afișat-o după victoria răsunătoare cu Germania, la primul meci din Rugby Europe Championship 2018, iată că reversul medaliei ni s-a arătat mult mai repede decât ne-am fi dorit: naționala de rugby a României a fost învinsă de Spania – poate chiar mai categoric decât o […]

Citeşte articolul
Perspectivă

Unde eram și ce făceam. O privire spre ultima parte a carierei lui Federer, cea umană. Și drumul înapoi spre 1

18 februarie 2018
Codruț Baciu

Federer va mai câștiga și va mai pierde finale, indiferent de locul în clasament; iar într-o vară ce va ține de anii 2020, se va lăsa de tenis. Cu tam-tam, că n-are de ales.  Și-atunci, o să ne uităm înapoi, o să desfacem un rosé sau ce avem la îndemână, și o să ne amintim […]

Citeşte articolul
© 2018 Lead
Design: Live Design