Din nou la cumpărături: marile cluburi îşi scot iar portofelele, nimeni nu e în siguranţă. Uite cele mai importante zvonuri și transferuri

Danny Coposescu 6 ianuarie 2018

Pentru noi, muritorii de rând, luna ianuarie a venit pentru a ne reface cât de cât finanţele jerpelite după perioada sărbătorilor. În lumea fotbalului de top, tocmai începe o nouă rundă de alergătură haotică şi cheltuială iresponsabilă. Fereastra asta de transferuri e deschisă doar 31 de zile, suntem la mijlocul sezonului, şi se simte mirosul de disperare în aer. Expresia „panic buy‟ parcă a fost inventantă pentru perioada în care anul trecut s-au cheltuit trei sferturi de miliard de euro. Cine seamănă bine acum, însă, poate culege roadele în mai.

Bundesliga

Noroc cu pauza de iarnă din Germania. Aşa, cele 17 rivale ale lui Bayern pot încerca să-şi încuie uşa şi să se dea plecate în vacanţă când bavarezii vin în căutarea celor mai talentaţi jucători din Bundesliga. Doar că nimeni nu scapă de ochiul pofticios al lui Uli Hoeneβ. Dacă Sandro Wagner de la Hoffenheim a fost aperitivul, atunci Leon Goretzka e felul principal. Probabil cel mai promiţător mijlocaş neamţ o va părăsi în vară pe Schalke fără să lase un bănuţ în urmă: e liber de contract din iunie. Înţelegerea e ca şi încheiată,spune o parte a presei, iar Jupp Henyckes şi-a dat şi el binecuvântarea: „E un băiat bun, îmi place de el.‟

Poate asta explică de ce Schalke e cea mai activă echipă de pe piaţă. Croatul Marko Pjaca vine sub formă de împrumut de la Juventus, pentru a-i mai înveseli pe fanii care-l plâng deja pe Goretzka. La 22 de ani, Pjaca a ratat ultimele şase luni prin accidentare şi are nevoie de un restart, pe care tânărul antrenor Domenico Tedesco e capabil să-l ofere. Cine ştie, dacă funcţionează colaborarea, poate Schalke va reuşi smulgă măcar pe teren ceva de la Bayern, în loc de o sumă de transfer.

Între timp, Mario Gomez s-a întors acasă la Stuttgart, după aproape un deceniu de hoinărit, iar RB Leipzig şi Bayern trag de mijlocaşul lateral Willem Geubbels, care a jucat deja două meciuri la Lyon deşi are doar 16 ani.

La Liga

De la prudenţa fiscală a nemţilor, trecem direct la risipa cu care ne-au obişnuit cluburi de talia Barcelonei, în era post-La Masia. Golul adânc, mai mult psihologic decât sportiv, lăsat de plecarea lui Neymar, trebuie umplut cu acelaşi material. Brazilianul Philippe Coutinho a fost un personaj principal în telenovela de astă vară, dar a rămas până la urmă spăşit la Liverpool. Nu mai mult de luna asta, se pare, pentru că nici măcar un club de Premier League nu poate refuza 160 de milioane de euro pentru un jucător care îşi doreşte evident plecarea.

Transferul e aparent atât de sigur, încât Nike şi-a permis să-şi frece deja palmele cu un promo pentru tricouri catalane inscripţionate cu numele lui Coutinho. Dincolo de influenţa nefastă pe care o au sponsorii în astfel de permutări, preşedintele Bartomeu ştie că doar o astfel de nouă bombă îi poate salva postul.

În condiţiile astea, aducerea fundaşului Yerri Mina de la Palmeiras, pentru 12 milioane, rămâne ca o paranteză. La fel şi activitatea lui Real Madrid pe piaţă. Deşi transferul portarului Kepa Arrizabalaga anunţat de Marca e destul de semnificativ: pentru 20 de milioane de euro plătite lui Athletic Bilbao, tânărul de 23 de ani va fi probabil înlocuitorul lui Keylor Navas.

Pentru cei care-au uitat, Diego Costa e abia acum oficial jucătorul lui Atletico Madrid. Și cum să sărbătoreşti mai frumos decât cu un gol, la cinci minute după revenire, în victoria cu 4-0 din Copa del Rey cu Lleida? Asta i-a permis lui Simeone să-l împrumute pe atacantul Luciano Vietto la Valencia.

Premier League

Lucrurile se mişcă rapid pe Merseyside. După ce Liverpool a reuşit, la a doua încercare, să-l facă pe Virgil Van Dijk cel mai scump fundaş din lume, Everton s-a pus şi ea pe treabă. Problema evidentă din atac a fost adresată prin aducerea lui Cenk Tosun de la Beşiktaş. Turcul a marcat patru goluri în şase meciuri de Champions League toamna asta şi a costat peste 30 de milioane de euro. „Clubul a căutat în stânga şi în dreapta după atacanţi multă vreme şi el e omul pe care ne-am concetrat,‟ spune Sam Allardyce.

Arsenal e un caz aparte. Nu vrem să contribuim la chinul fanilor, care sunt amăgiţi an de an cu nume mari, doar ca să rămână decepţionaţi când se închide fereastra. Wenger a promis din nou „calitate de top‟ şi numele lui Anthony Martial a apărut pe lista de zvonuri improbabile. Deocamdată, fundaşul grec Konstatinos Mavropanos e singura certitudine pe Emirates. La 20 de ani, fostul jucător de la PAS Giannina probabil nu va dezlănţui petreceri în nordul Londrei.

Cel puţin nu câtă vreme Alexis Sanchez primeşte sufixul „la Man City‟ în fiecare propoziţie. Mai ales după accidentarea de lungă durată a lui Gabriel Jesus, interesul vechi al lui Pep Guardiola pare real. Singura întrebare pe care şi-o pune presa engleză e dacă chileanul se va muta în Manchester din vară, la finalul contractului, sau deja de luna asta, pentru o sumă.

Chelsea n-a aşteptat până în iunie după Ross Barkley, și acum se uită cu mare atenție spre Vidal, de la Bayern. Everton l-a dat cu reducere pe mijlocaşul de 24 de ani, pentru 17 milioane de euro. „E un jucător de perspectivă, e foarte tânăr şi are mult loc de imbunătăţire,‟ e părerea lui Conte despre un om care nu şi-a atins încă potenţialul.

Între timp, toată lumea aşteaptă reacţia lui Jose Mourinho, a cărui părere despre nevoia de investiţii la United o ştim ca pe un refren. E greu de crezut că portughezul va accepta să rămână şi mai mult în urma rivalei din oraş.

Serie A

În Italia, Inter a confiscat parcă pagina de transferuri. Gerard Deulofeu şi atacantul Gerard Martinez, de la Jiangsu Suning, sunt primii pe lista lui Luciano Spalletti. Şi mai interesantă e legătura cu Henrikh Mkhitaryan de la United, deşi TalkSport spune că cele două cluburi nu se înţeleg pe tema unui împrumut.

De vreme ce un sfert de miliard de euro n-a reuşit decât s-o aducă pe locul 11, AC Milan n-are de ales decât să mai plece o dată la cumpărături. De data asta, Arda Turan e ţinta lui Gennaro Gattuso, alături de Theo Walcott, pe care trebuie să se bată însă cu Roma.

Massimiliano Allegri se uită şi el înspre Premier League, cu precădere la Emre Can: „Toată lumea cunoaşte calitatea lui. E un jucător tânăr care a jucat deja foarte multe meciuri pe plan naţional şi internaţional. Face parte dintr-un mijloc german cu adevărat extraordinar, alături de Khedira şi Kroos.‟ Faptul că Emre Can ar putea semna un pre-contract pentru vara viitoare şi Liverpool n-ar primi nici măcar sfanţ pentru el nu-i bucură prea mult pe englezi, dar e o treabă obișnuită pentru Juve, care a transferat, în ultimii ani, o sumedenie de jucători grozavi fără să plătească o sumă de transfer.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.