Gabriela Perianu va juca în Ungaria. Handbalul feminin va crește și prin plecarea tinerelor jucătoare în străinătate, nu doar prin întoarcerea Cristinei Neagu în România

Andreea Giuclea 27 februarie 2017

De fiecare dată când Dunărea Brăila joacă acasă, Gabriela Perianu primește cele mai multe aplauze. Când crainicul prezintă echipele, când jucătoarea de 1,87 metri înscrie câte un gol de la nouă metri, când galeria îi scandează numele – Beee-be Perianu! –, întreaga sală aplaudă cu energie. Sunt mândri de handbalista născută în Brăila care a ajuns una dintre jucătoarele de bază din defensiva naționalei României și care a jucat șase ani pentru echipa fanion a orașului, cu excepția sezonului în care a fost împrumutată la Baia Mare.

Interul stânga de 22 de ani, considerată cel mai bun produs al handbalului brăilean, a descoperit handbalul în clasa a III-a, printr-o vecină care juca deja. Era înaltă și alerga bine, iar după câteva zile, antrenorul și directorul Liceului cu Program Sportiv i-au convins părinții s-o transfere acolo de la școala de cartier la care mergea. „Ai mei m-au întrebat dacă vreau, dar eu mă îndrăgostisem de handbal încă de la primul antrenament.”

A fost campioană și vicecampioană națională la junioare, fiind numită cel mai bun inter stânga al turneelor finale, iar la 14 ani a debutat la Dunărea, într-un amical cu naționala de tineret – a înscris patru goluri. S-a antrenat următorii doi ani cu echipa de senioare, așa că la 16 ani a debutat și în Liga Naționala. A devenit destul de rapid o jucătoare de bază în echipa Dunării, cu care a obținut un bronz în 2014 și cu care sezonul ăsta speră să urce o treaptă pe podium, până pe doi.

Să joace pentru echipa orașului ei nu a fost însă mereu ușor. „Așteptările de la ea sunt mari”, crede Cristian Boală, jurnalist la Probraila.ro. „De la 17 ani a fost la loturile naționale, e cel mai bun produs dat de Brăila, toți vor ca Bebe să fie cea mai bună. A fost comparată mult cu Cristina Neagu și probabil asta a pus presiune pe ea.”

A fost o presiune pe care a simțit-o mai ales când era mai mică. „Parcă îmi era rușine când pierdeam, aveam cunoștințe care se întâlneau cu ai mei și-i întrebau: Ce-au făcut fetele, de ce au pierdut?”  În ultimul timp, mai ales în anul petrecut la Baia Mare, crede că s-a maturizat. Și-a închis contul de Facebook, nu mai citește presa și încearcă să nu pună la suflet criticile. A ajutat-o și perioada în care a lucrat la echipa națională cu Tomas Ryde, care o lua mereu deoparte și o încuraja când vedea că își pierde încrederea în ea.

Visa să joace pentru națională de când se uita cu părinții la meciuri și se întreba – „Oare o să-mi cânte și mie imnul vreodată?” Debutul a venit cu o lună înainte să împlinească 18 ani, într-un meci cu Coreea de Sud în care a înscris de patru ori. A avut emoții să fie pe același teren cu jucătoarele pe care obișnuia să le alerge după meciuri pentru poze. S-a integrat însă repede, fiind o fire deschisă și prietenoasă. „Eu tot timpul sunt cu distracția”, spune Bebe, cum i se spune pentru că mai mereu a fost cea mai tânără din echipă.

Cea mai frumoasă amintire de la națională rămâne Campionatul Mondial din Danemarca, atât pentru medalia de bronz, cât și pentru atmosfera din echipă. „Acel turneu va rămâne mereu în sufletul și inima mea, n-am cuvinte să enumăr tot ce-am simțit acolo.”

Iarna asta, a ratat Europeanul din Suedia din cauza unei accidentări, un ligament parțial rupt în talpă. A fost prima oară, după mulți ani, când și-a petrecut vacanța de iarnă acasă – mereu era cu echipa națională sau în cantonamente –, dar nu și-a imaginat c-o să-i fie atât de greu. Primea mesaje în care oamenii îi spuneau că trebuia să fie acolo și că i se simte lipsa în apărare, iar brăilenii o opreau pe stradă și-o întrebau cum îi e piciorul și când revine. „Așa îmi făcea capul. Știu că lumea voia să mă încurajeze, dar și eu îmi doream să fiu acolo, n-am făcut-o intenționat.” Se uita la meciuri în genunchi în fața televizorului și le scria fetelor mesaje înainte și după fiecare joc, mai ales Mădălinei Zamfirescu, cea mai bună prietenă a ei, pentru care a fost primul turneu final.

Au jucat împreună la naționalele de junioare și acum la Brăila, iar din vară vor pleca amândouă în Ungaria – Mădălina la Debrecen, Perianu la Siofok KC, unde va juca și portarul Denisa Dedu. E un nou drum pentru câteva dintre handbalistele pe care se va baza naționala în viitor, care au șansa să se dezvolte într-un campionat puternic; să învețe de la antrenori noi și de la viitoarele colege.

Pentru campionatul intern e o pierdere, însă suporterii brăileni au înțeles. „Și-a făcut datoria față de acest oraș”, spun cei care îi vor scanda în continuare numele până în vară. „Am foarte multe amintiri care mă leagă de Dunărea”, a spus Perianu la conferința de presă în care și-a anunțat plecarea. „Nu o să uit niciodată debutul, primul meci, prima interacțiune cu oamenii din sală, cu galeria, când mi-au strigat numele. Voi spune ‘Brăila’ atunci când voi fi întrebată de unde sunt. Aici am crescut, aici am progresat, aici mi-am dedicat toată viața până acum.”

Pe 17 și 19 martie, naționala antrenată de Ambros Martin joacă două meciuri amicale contra Spaniei, la București, meciuri în care Martin va testa mai multe jucătoare tinere.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.