LEAD
Portret

„Hurrikane al Angliei‟: povestea lui Harry Kane, atacantul care i-a lăsat în urmă pe Messi şi Ronaldo

Trebuie să-l cauţi cu răbdare pe internet. Nu-l vei găsi pe Youtube, nici pe Twitter, ceea ce parcă îi conferă o aură mistică. Cu atât mai mult cu cât a venit într-un meci complet nesemnificativ. Dar e acolo, în imagini pixelate ascunse pe unul dintre site-urile video mai puţin frecventate: primul gol al lui Harry Kane în tricoul lui Tottenham Hotspur, marcat acum exact şase ani şi 15 zile.

Parcă aşa se şi cuvine – un început modest care i se potriveşte de minune omului pe care toţi îl numesc „visul oricărui antrenor‟. Un şut din doi metri care a făcut 4-0 pentru londonezi într-un meci cu Shamrock Rovers, trecut mai degrabă neobservat la vremea respectivă. Spurs erau eliminaţi din grupa de Europa League, în ciuda victoriei, şi nu Kane, ci Andros Townsend era tânărul în vogă, viitoarea stea a fotbalului englez.

O jumătate de deceniu mai târziu, băiatul refuzat de Arsenal pentru că era prea mic şi prea lent e primul jucător din 2009 încoace care marchează mai mult decât Messi şi Cristiano Ronaldo într-un an calendaristic. Mulţi refuză comparaţiile cu cei doi giganţi ai fotbalului, ceea ce-i convine tocmai bine lui Kane, obişnuit din copilărie să fie subestimat.

Repetiţia e mama învăţăturii

Una din glumele preferate care se fac pe seama lui Arsene Wenger porneşte de la obiceiul francezului de a trâmbiţa câţi actuali fotbalişti de top ar fi putut transfera la Arsenal. Ca un fel de „îi urmăream înainte să fie cool‟ hipsteresc, asta a dat naştere unor formule de start fictive, care mai de care mai fanteziste.

Un nume pe care Wenger nu prea vrea să-l menţioneze în asemenea discuţii e Harry Kane. Asta pentru că Arsenal l-a scăpat din mână la vârsta de opt ani, când antrenorii de la juniori au considerat că e subdezvoltat. N-a fost ultima oară din cariera atacantului când a fost judecat superficial.

„Când a intrat în echipa de sub 18 ani, la vârsta de 15 ani, se evidenţia mai degrabă pentru că era atât de lung şi subţire. Se mişca puţin stângaci, greoi,‟ spune Chris Miller, blogger şi fan Tottenham, pentru The Telegraph. E un sentiment exprimat şi Alex Inglethorpe, care lucra la acea formaţie de tineret: „Aş vrea să pot spune că era medaliatul cu aur al grupului şi că observasem cu toţii că o să fie un jucător fantastic – dar aş minţi. Probabil n-ar fi ieşit nici pe podium.‟

Aici se conturează argumentul lui Jack Pitt-Brooke de la Independent: „Nimeni nu se va naşte cu talentul lui Messi, dar oricine, măcar în teorie, poate să muncească la fel de mult ca Ronaldo.‟ Hotărârea neînduplecată de a se autodepăşi, de a-şi corecta orice deficienţă şi a actualiza până şi ultimul strop de potenţial, astea sunt caracteristici care-l leagă pe Kane de ilustrul său idol portughez.

Culmea e că şi Spurs era cât pe ce să cadă în aceeaşi plasă ca rivala din nordul Londrei. Dar orice s-ar fi putut zice despre atributele fizice ale micului Kane, fortitudinea mentală a unui copil care nu acceptă refuzuri dureroase la o vârsta atât de fragedă nu a încetat să surprindă.

Asta a văzut şi Dave Bricknell, scout-ul care l-a descoperit: „Atributul principal al lui Harry a fost mereu încrederea de sine.‟ În ciuda pozelor timpurii în care apare zâmbitor în tricoul roşu al lui Arsenal, Kane s-a născut într-o familie de fani Tottenham – iar ăsta a fost mereu clubul pe care a vrut să-l convingă de capacităţile sale. A reuşit-o în 2004, la a doua încercare.

Pe White Hart Lane, destinul i s-a intersectat cu cel al lui Tim Sherwood. Fostul căpitan şi, pentru scurtă vreme, manager al lui Spurs nu se bucură de cea mai grozavă reputaţie profesională în Anglia. Dar nimeni nu-i poate lua rolul de mentor pentru Kane: „Am fost cel mai mare susţinător pe care l-a avut, mi se părea că e o combinaţie între Teddy Sheringham şi Alan Shearer. E o laudă mare, dar cred că e cea potrivită.‟

Sherwood e cel care i-a dat prima şansă serioasă în Premier League, cu Sunderland în 2014, şi Kane l-a răsplătit cu un gol la debut. Cu trei ani înainte de asta, tot Sherwood vedea rostul în a-l împrumuta la Milwall, cu reputaţia ei notorie. „Am văzut mulţi jucători care vin pe The Den şi îngheaţă, pentru că din primele cinci minute sunt înjuraţi în feluri de care n-au mai auzit şi nu pot face faţă presiunii,‟ spune veteranul fundaş Alan Dunne pentru BBC. „Dar asta nu l-a speriat. Harry era un flăcău foarte concentrat, era sigur de abilităţile sale.‟

Abilităţi pe care Kane le-a perfecţionat obsesiv de-a lungul sezoanelor. „E o persoană care şi-a dat seama că dacă vrei să marchezi un număr mare de goluri, trebuie s-o poţi face cu dreptul, stângul, unu la unu, din interiorul şi din afara careului, cu capul. S-a învăţat să facă exact asta – să nimerească colţul de jos, nu vinclul, mereu colţul de jos.‟

Harry ştie mai bine ca oricine că jos şi tare e o ecuaţie pe care toţi portarii o urăsc. Dar varietatea de reuşite pe care le are în arsenal e cea care l-a scos în evidenţă în elita sportului. Din 96 de goluri marcate în Premier League, puţin peste jumătate au pornit din piciorul său drept. Mark Noble de la West Ham observa în septembrie că stângul e acum o armă la fel de periculoasă pentru defensivele adverse.

Nu doar tehnica de joc e pe lista priorităţilor. Tot anul, pe Kane l-a aşteaptat acasă un nutriţionist personal, care-i pregăteşte meniuri calibrate până la ultimul detaliu. Niciun avantaj nu e prea mic în lumea ultra-competitivă a fotbalului de top. Puţini se pot lăuda că au învăţat lecţia asta mai devreme decât Harry Kane.

Între speranţa naţionalei şi anxietatea clubului

Cele două recorduri doborâte săptămâna asta, mai ales cel al lui Alan Shearer, sunt culminarea unui an aproape perfect pentru Kane. Borna ridicată de fostul atacant al lui Newcastle are o însemnătate deosebită pentru publicul englez. De la Shearer încoace,Angliei i-a lipsit o maşinărie de goluri care să fie punctul focal pentru echipa naţională. Steaua lui Michael Owen a apus mult prea devreme, iar Wayne Rooney a rămas pentru mulţi o promisiune neîndeplinită. Așa că entuziasmul din jurul unui atacant pur-sânge, de talie mondială, e uşor de înţeles.

De cealaltă parte, toată agitaţia din jurul noţiunii de record – deși nu anul calendaristic e unitatea de măsură a fotbalului – mai ascunde ceva. Numerele arată fantastic, într-adevăr. În trei sezoane şi jumătate, Kane a marcat 130 de goluri în toate competiţiile. Dar n-are niciun trofeu pe raft, doar multe mingi păstrate după avalanşa de hat-trick-uri.

În mod normal, Premier League e destinaţia finală a jucătorilor mari, nu punctul de plecare. Dar pentru crema talentului, nici măcar giganţii de pe Insulă nu par să fie destul. Marea Manchester United n-a putut nici ea să-i stea în cale lui Cristiano Ronaldo când i-a ciocănit Real Madrid la uşă. Când eşti Tottenham, situaţia e cu atât mai dificilă. Nimeni nu se îndoieşte de sinceritatea lui Kane când spune: „Toată lumea ştie cât iubesc echipa asta şi ce simt pentru club.‟ Onestitatea şi modestia sunt un refren pentru cei care vorbesc despre el.

Dar asta nu schimbă cu nimic realitatea rece a fotbalului de astăzi. La un moment dat, poate nu sezonul ăsta, poate nici peste două, dar aproape inevitabil cândva, va veni un cineva care-i poate promite titluri la capătul golurilor. La Spurs s-au schimbat multe de când Gareth Bale a plecat la Real Madrid, dar lipsa de realizări tangibile, în afara noului stadion, rămâne.

Nu-i de mirare, deci, că tocmai numele campioanei europene, şi cel al Barcelonei, au început să plutească tot mai ameninţător deasupra lui Daniel Levy. Un notoriu negociator dur, preşedintele lui Tottenham nu vinde cu nici măcar un penny sub preţul maxim imaginabil. Problema e că pragul posibilului a urcat atât de sus încât o ofertă de ordinul sutelor de milioane e la îndemâna mai multor cluburi. Levy e un om de afaceri înainte de toate, după cum a demonstrat-o şi cazul Bale. De aici şi sfatul pe care-l tot primesc suporterii lui Tottenham: „Bucuraţi-vă de el cât puteţi.‟

 

Comentează articolul
Premier League

United câștigă la scor și îl curtează tot mai insistent pe Sanchez, problemele se ţi lanţ pentru Wenger şi Arsenal

16 ianuarie 2018
Danny Coposescu

O singură reprezentantă londoneză din „Big Six‟ a terminat etapa de Premier League cu zâmbetul pe buze. Acum câteva luni, ai fi pariat pe orice, numai pe Spurs nu. Mai ales într-un meci jucat pe Wembley. Dar uite că l-a jumătatea lui ianuarie, nimeni nu-l mai hărţuieşte pe Mauricio Pochettino cu întrebări despre blesteme. După […]

Citeşte articolul
Australian Open

Irina Begu reușește revenirea carierei, prinde și mai mult curaj: vrea în top 20!

15 ianuarie 2018
Treizecizero.ro

Victoria de astăzi e de ținut minte pentru Irina Begu: e una din cele mai spectaculoase reveniri ale carierei ei, iar faptul că a învins-o pe Makarova la turneul la care rusoaica a avut cele mai bune rezultate ale carierei (până azi nu pierduse niciodată în primul tur la Australian Open (!) face rezultatul și […]

Citeşte articolul
La Liga

Barcelona revine spectaculos, rupe blestemul de pe Anoeta. Pentru Real Madrid, suferinţa continuă – până când?

15 ianuarie 2018
Danny Coposescu

În fiecare sezon, San Sebastian și-a construit imaginea de călău al Barcelonei, un club care e obişnuit să fie el spaima lumii fotbalului. An după an, Barça a călătorit în Ţara Bascilor şi a plătit tribut, pentru că „La Real‟ s-a dovedit a fi un adversar mult mai periculos pe teren propriu decât tizul de […]

Citeşte articolul
Premier League

„Heavy metal Liverpool‟: Manchester City cade în sfârşit, într-un meci magic pe Anfield

14 ianuarie 2018
Danny Coposescu

Toată lumea ştie ce muzică-i place lui Jürgen Klopp. Neamţul apreciază simfoniile armonioase, dar preferă chitările zgomotoase. Întreaga sa postură, cuprinsă des de spasme şi contorsionări, s-ar potrivi perfect într-un „mosh pit‟. Parcă-l poţi vedea în mijlocul unei mulţimi învolburate, dând din cap şi izbindu-se în umeri, preferabil cu ochelarii lăsaţi undeva în siguranţă. Toată […]

Citeşte articolul
© 2018 Lead
Design: Live Design