Lionel Messi profită de marile derapaje din apărarea lui City și îi strică seara lui Guardiola

Danny Coposescu 20 octombrie 2016

Toată lumea știe ce simte Pep Guardiola pentru Johan Cruyff și tot ce a făcut olandezul pentru Barcelona. „El a construit catedrala, noi doar o întreținem“ e omagiul memorabil pe care antrenorul lui City i la oferit de mai multe ori mentorului său. Însă mulți ar spune că ce a făcut Guardiola la Barcelona a fost mai mult decât doar mentenanță și că echipa și stilul de joc pe care le-a construit catalanul acolo chiar reprezintă o cărămidă nouă în fundație.

În condițiile astea, e imposibil să scapi de context când Guardiola revine pe Camp Nou, fie că e cu Bayern sau cu noua sa echipă, Manchester City. Dincolo de relațiile sentimentale dintre club și un om care și-a clădit identitatea în jurul lui, narațiunea ține și de capacitatea lui Guardiola de a se autodepăși când e pus față în față cu propria creație, într-un fel.

Asta nu înseamnă că Luis Enrique, actualul antrenor al Barcelonei, devine în vreun fel irelevant în povestea asta. Dimpotrivă, se poate spune că el are o sarcină asemănătoare cu cea pe care a avut-o predecesorul său: să adauge la rândul său ceva nou la catedrala fotbalului catalan.

Dar oricât de admirabile sunt eforturile și reușitele lui Enrique în ultimii doi ani, la Barça mai există un personaj care se zidește încet-încet în edificiu istoriei acestui club, dacă nu a făcut-o deja. Miercuri seară, atât Guardiola, cât și Enrique au căzut în umbra lui, probabil spre bucuria celui din urmă. Messi și hat-trick-ul său devastator în victoria cu 4-0 contra lui City depășesc orice bătălie tactică sau ideologică de pe bancă și confiscă premiul pentru principalul actor al sportului: jucătorul.

E drept că, cel puțin inițial, experimentele strategice ale lui Guardiola, care l-a lăsat pe Aguero pe bancă și l-a împins pe De Bruyne în față în rolul de număr 9 „fals“ (cum a făcut odinioară și cu Messi) păreau să funcționeze. Barcelona s-a zbătut să domine posesia în primul sfert de oră și City nu părea în mare pericol.

Însă asta îl face pe Messi coșmarul lui Guardiola și dezvăluie totodată și niște adevăruri fundamentale legate de rolul antrenorului și de fotbal în general. Explozia bruscă de viteză, combinația fulgerătoare cu Iniesta, alunecarea fatală a lui Fernandinho în careu și finalizarea lejeră – sunt prea multe variabile în construcția asta, prea multe posibilități pentru ca un manager, fie el și un geniu ca Guardiola, să se poată păzi de toate.

Parcă pentru a reconfirma ideea asta și a accentua și mai mult neputința cu care trebuie să se confrunte uneori orice antrenor, momentul decisiv al meciului a venit când portarul Claudio Bravo a greșit și i-a pasat direct lui Suarez în a doua repriză. Din reflex sau disperare, chileanul a salvat apoi încercarea de lob a atacantului – dar în afara careului. Eliminarea lui Bravo a pecetluit soarta celei de-a doua reveniri a lui Guardiola pe Camp Nou. (La prima pierduse cu Bayern, 0-3, în ultimele 15 minute.)

Messi a mai marcat de două ori, Neymar a apucat să înscrie și el la câteva minute după ce ratase un penalty (ce se întâmplă cu echipele mari și loviturile de pedeapsă în ultima vreme?), și Barcelona a marcat nouă goluri în trei meciuri cu Guardiola ca adversar. Catedrala e la fel de strălucitoare ca oricând.

În celălalt meci al grupei, tot optimismul răspândit pe Celtic Park după ce scoțienii i-au ținut piept lui City s-a risipit în fața Borussiei Mönchengladbach. Fără o bună parte din primul 11, germanii au părut o clasă peste Celtic, o echipă pierdută între dorința de a ataca nestăvilit și realizarea că adversarul nu e un Kilmarnock din liga domestică. Până la urmă, două gafe teribile ale lui Kolo Toure au făcut diferența pe tabela de scor, și Gladbach mai are încă speranțe pentru optimile Champions League.

Arsenal s-ar putea să adune (din nou…) speranțe pentru câștigarea competiției, dacă mai continuă cu aceeași formă. Ludogoreț a venit, Ludogoreț a văzut, Ludogoreț a plecat cu șase goluri primite. Nu e neapărat o metaforă, bulgarii chiar și-au petrecut o bună parte din meci privind neputincioși la combinațiile elegante reușite de Walcott, Alexis Sanchez și Mesut Özil. Toți trei au marcat, dar neamțul a dat chiar un hat-trick, primul al ilustrei sale cariere.

Wenger a trecut prin prea multe pentru a se lăsa dus de val. „Să nu ne grăbim cu verdictul. Avem un lot puternic și un spirit puternic, dar trebuie să îl îngrijim și să ne păstrăm cu picioarele pe pământ.“

PSG a ținut și ea pasul cu londonezii în grupa A cu o victorie împotriva lui Basel, 3-0. Golurile lui Di Maria, Moura și Cavani au rezolvat un meci care putea să se termine altfel dacă elvețienii profitau de șansele pe care și le-au creat.

Bayern München nu a avut emoții cu PSV decât la golul superb reușit de Narsingh. Dar campionii Germaniei marcaseră deja de două ori până atunci, prin Müller și Kimmich, și au mai făcut-o de două ori în a doua repriză (Lewandowski și Robben). Egalul îngrijorător din weekend cu Frankfurt a mai fost astfel șters din amintire.

Dar tot Atletico e în fruntea grupei, la o singură victorie de optimi. La Rostov nu se câștigă ușor, așa că Diego Simeone va fi mai mult decât mulțumit cu golul lui Yannick Carrasco (al patrulea în două meciuri) și cele trei puncte care înseamnă că Atleti e neînvinsă de când a început noul sezon.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.