Salah marchează patru goluri, Chelsea și United sunt în semifinalele FA Cup, dar tot José Mourinho domină prima pagină în Anglia

Danny Coposescu 19 martie 2018

Premier League are o istorie lungă și distinsă în ceea ce privește izbucnirile antrenorilor. Alex Ferguson i-a făcut pe jurnaliști idioți când au îndrăznit să-l critice pe Juan Sebastian Veron; un reporter s-a confruntat cu acuzația că e un struț, într-un interviu cu Nigel Pearson. Dar poate cel mai remarcabil exemplu e discursul deșirat al lui Rafa Benitez din 2009.

Pe atunci, Liverpool se bătea la titlu cu United și tensiunea părea să i se fi urcat la cap spaniolului. Timp de cinci minute, în sala de presă nu s-a auzit decât tonul înțepat al lui Benitez, care a înșirat o serie de „realități‟ – toate legate de Ferguson și presupusa intimidare a arbitrilor. Din păcate pentru el, actualul antrenor al lui Newcastle pur și simplu n-are personalitatea potrivită pentru speech-uri războinice. În loc să pară sfidător, accentul spaniol și fițuicile de pe care a citit i-au dat un aer caraghios. „Îmi aduc aminte că mă uitam la Sky Sports și mă întrebam ce naiba face,‟ spunea Gary Neville, care avea să ia titlul cu Man Utd în acel sezon.

De unde să începi cu contribuția lui Mourinho la categoria asta? Vineri, înainte de sfertul de finală cu Brighton în FA Cup, portughezul a trăncănit 12 minute fără oprire în fața unui public bulversat. O singură întrebare, legată de reacția fanilor la eliminarea din Champions League, a declanșat o avalanșă verbală despre „moștenirea‟ pe care i-au lăsat-o predecesorii săi. Armat cu fișe, José și-a susținut teza de doctorat pe tema declinului cronic al lui United din ultimii șapte ani. Un declin pe care, normal, doar el îl poate opri: „Nu o să dispar, nu mi-e frică de responsabilitățile mele. Într-o zi, când o să plec, următorul antrenor al lui Manchester United o să găsească aici jucători cu altă mentalitate, altă calitate, alte cunoștințe.‟

24 de ore mai târziu, după un 2-0 chinuit cu Brighton, Mourinho n-a mai părut la fel de sigur de moștenirea promisă. La capătul unei prestații cu puțin mai bună față de cea reușită contra Sevillei, exact mentalitatea, calitatea și cunoștințele jucătorilor lui United au fost puse la îndoială.

„Nu, n-am primit reacția pe care mi-o doream din partea jucătorilor. N-au jucat cum am vrut, n-au jucat cum i-am pregătit să joace. Am meritat victoria, clar, dar nu mi-a plăcut deloc jocul. Nu sunt deloc mulțumit de legături și construcție. Îi învinuiesc pe toți. Pe câțiva i-am văzut speriați să joace. Are legătură cu personalitatea, cu încrederea și cu calitatea. Când e soare și totul e bine, orice jucător arată grozav și sigur pe el. Dar când e întuneric și frig, din cauza unor rezultate proaste, nu toată lumea are încrederea de sine și personalitatea pentru a juca.‟

Încurajat să-i numească pe acei câțiva, Mourinho a evitat subiectul inițial. „Prefer să vorbesc despre cei care s-au descurcat bine. Matic a fost ca o insulă de personalitate și calitate. Scott McTominay a făcut cel mai slab meci de când joacă la prima echipă, dar măcar a avut personalitatea de a păstra posesia, a recupera mingi și a nu face greșeli defensive.‟

Dacă Matic, cu un gol și un asist pentru Lukaku, e „teacher’s pet‟ în clasa lui Mourinho, atunci Luke Shaw e copilul-problemă. N-a durat mult până când fundașul englez, schimbat la pauză, a devenit primul și singurul nume criticat în particular: „Nu mi-a plăcut deloc prestația lui Shaw.‟

Pe de-o parte, poate că nu-i nimic nou în comportamentul ăsta. Nu există sezon în cariera lungă a lui José în care să nu fi apărut un episod ca cel de vineri. Oricând lucrurile nu merg bine, apare imediat un inamic convenabil. Arbitrii, adversarii, UNICEF etc.

Pe de altă parte, pornirea de a se disculpa mereu a luat o întorsătură periculoasă în ultimele sezoane. În al doilea mandat la Chelsea, Mourinho a început să-și atace în public jucătorii, ceva de neconceput în trecut. De la Materazzi la Drogba, mulți foști elevi au vorbit de-a lungul timpului despre loialitatea necondiționată pe care-o inspira și o cerea portughezul. Nu poate fi vorba de așa ceva când îți vezi caracterul pus în discuție live, pe BT Sports. Iar în lipsa unei astfel de relații, e greu să lași o moștenire bună în urmă.

Spurs și Chelsea mai speră la un trofeu, Salah stabilește recorduri pe Anfield

Mauricio Pochettino evită tot mai greu întrebările despre seceta de trofee de la Tottenham. De un deceniu nu s-a mai văzut vreo urmă de argint în mâinile jucătorilor lui Spurs și oricât de frumos ar fi fotbalul pe care-l joacă, povara asta atârnă greu pe umerii argentinianului. Că FA Cup înseamnă mult pentru el s-a văzut în sfertul de la Swansea. Fără Kane, care va sta pe tușă până luna viitoare, Eriksen și Lamela s-au ocupat de treabă, într-un 3-0 lejer. În semifinalele din aprilie, Wembley va face pe terenul neutru în întâlnirea cu United.

Acolo se va juca și meciul dintre Chelsea și Southampton. Echipa lui Conte a trecut cu chiu și cu vai de Leicester, după prelungiri. Morata și-a ales un moment bun pentru a marca primul său gol din 2018, iar după egalarea lui Vardy, Pedro a adus victoria în minutul 105.

În fine n-avem cum să nu vorbim despre isprăvile lui Mo Salah. Atacantul lui Liverpool a dezmembrat-o de unul singur pe Watford, cu patru goluri și un asist. Victoria cu 5-0 de pe Anfield a atins câteva borne în istoria Premier League. Salah e primul egiptean care marchează un hat-trick în campionatul englez și este de departe cel mai prolific jucător aflat la primul sezon în tricoul roșu. Și suntem de abia în martie.

BBC s-a entuziasmat probabil puțin prea mult când a început să-l compare cu Messi, dar dacă Salah continuă așa și în Champions League, poate va avea șansa să-și măsoare forțele cu Leo într-un meci direct.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.