Simona, după titlul câștigat la Montreal: „Când Darren îmi spune despre imaginea de ansamblu, mă ajută să fiu mai relaxată la ce-i de făcut pe teren”

Treizecizero.ro 1 august 2016

Simona Halep a povestit la conferința de presă că va negocia cu Darren Cahill o zi în plus de odihnă după seria de victorii de la Montreal.

Între finala de simplu și cea de dublu, Simona a strecurat și conferința de presă a câștigătoarei. A vorbit despre cum și-a ajustat planul obișnuit la specificul unui meci cu Madison, a povestit cum s-a simțit în dimineața meciului și cum și-a amânat antrenamentul din cauza oboselii, a mărturisit că a trecut printr-o săptămână cu multe emoții, iar la final a zâmbit: „Trebuie să plec să joc acum! Sorry!”.

Toate declarațiile din conferința de presă:

Dacă e corect să spunem că a câștigat finala fără să joace tenisul ei cel mai bun.

“De fapt, n-a fost tenisul meu cel mai bun pentru că nu am avut cum să joc tenisul meu cel mai bun. Ea lovește foarte puternic, și după cum știe toată lumea, n-am cum să lovesc mai tare ca ea, e imposibil pentru corpul meu. Așa că am încercat să țin mingea cât mai departe de ea, să o fac să alerge. Cred că am reușit asta destul de bine, iar ea a făcut greșeli. A fost foarte complicat pentru mine să fac lovituri direct câștigătoare azi, deoarece mingea venea mult prea tare.”

Despre break-urile din primul set.

“A fost greu. Cred că eu am fost încordată pe serviciu, pentru că știam că va returna în forță. Nu știu, am încercat să obțin mai mult de la serviciu, dar a fost multă presiune. Umărul meu era gata. Am încercat să forțez un serviciu puternic, dar cred că nu a fost o idee bună. În setul al doilea mi-am relaxat un pic brațul și a fost mai bine, nu mi-am pierdut serviciul, ceea ce a făcut lucrurile mai ușoare pentru mine. A fost un meci greu azi. Nu am putut să-mi fac jocul mai ușor de atât, pentru că, așa cum spuneam, ea lovește puternic”.

Despre cum explică evoluția bună pe serviciul lui Madison

“Cred că sunt un bun returner. Joc destul de bine pe retur cu toată lumea. Am picioare puternice, pot să spun, și sunt foarte constantă din spatele terenului. Pot să trimit înapoi mingile grele pe care le-a trimis azi. Îmi place returul și lucrez mult la el”.

Dacă e corect să spunem că Madison e una dintre jucătoarele care n-o lasă să-și facă jocul așa cum vrea și cât de mult a trebuit să se bazeze pe Planul B azi.

“100 la 100 Planul B, pentru că Planul A era să fiu agresivă și să conduc jocul. Dar era imposibil. Am știut că trebuie să trimit mingile înapoi, dar nu încet, pentru că le-ar fi atacat ușor. Mi-am propus să fiu tare pe picioare și să-mi deschid terenul, asta a fost tot ce am avut în minte când am început meciul”.

Despre românii din tribune și despre experiența la Montreal.

“Îmi place mult aici. Atmosfera e ca în Europa, cum am mai spus de câteva ori. Și cu toți românii din tribune m-am simțit ca acasă. Mulți fani pe fiecare zi, nu doar azi. A fost o atmosferă foarte frumoasă. Iar azi, announcerul a spus două cuvinte în românește, ceea ce m-a încurajat și mai mult. Mi-am zis că trebuie să câștig”.

Despre cele două titluri consecutive și creditul pe care-l poate atribui pentru acest succes triumfului de la București.

„Nu le putem compara, deoarece București e un turneu mai mic, dar a fost un titlu foarte bun pentru mine. Am venit cu multă încredere aici după ce am câștigat cinci meciuri acolo. Și deși e grea trecerea de la zgură la hard, am avut încredere că pot să-mi fac ușor jocul și să câștig meciuri. Aici am învins contra unor jucătoare de top, ceea ce mă face mult mai fericită și mai relaxată acum, cred că am un nivel foarte bun la acest moment.”

Despre cum și-ar descrie nivelul ei de energie după seria de meciuri din această săptămână.

„Cred că e pe la 2 sau 3 (zâmbind). De dimineață mi-am amânat antrenamentul. Inițial era la 11, dar l-am mutat la 12:00, pentru că nu mă puteam mișca. Mi-am zis că e mai bine să lovesc chiar înainte de meci. Da, sunt obosită, dar e normal. Am avut multe meciuri în această săptămână, multe grele, multe emoții. Deloc ușor. Dar cred că meciurile de dublu mă ajută să-mi îmbunătățesc și returul și serva. Așa că iau totul ca pe ceva pozitiv și mă bucur de această experiență. Azi am avut în gând că e ultimul meci al turneului și că trebuie să las totul pe teren.”

Despre cei 40 de ani de la Perfect Ten-ul Nadiei și despre coincidența titlului ei la această aniversare.

“E foarte frumos. Când am ajuns aici, am mers la evenimentul dedicat ei cu această ocazie. M-a motivat un pic. E frumos ca, după 40 de ani, să câștig aici. E frumos pentru români. Sunt fericită că am putut să reușesc acest titlu.”

Celelalte declarații ale Simonei, pe Treizecizero.

 

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.