LEAD
Perspectivă

Smile a While: după 45 de ani, Huddersfield Town revine în prima ligă. Ce înseamnă asta pentru cultura sportivă din Yorkshire

„There’s a team that is dear to its followers
Their colours are bright blue and white,
They’re a team of renown, they’re the talk of the town,
And the game of football is their delight“

*

Christopher Schindler are 27 de ani, dintre care 17 i-a petrecut la München. Nu la Bayern, ci la vecina cu care gigantul împarte stadionul Allianz Arena: TSV 1860 (ajunsă zilele trecute în liga a treia). Fundaşul a spus cândva că ar putea scrie o carte despre timpul său la clubul bavarez, cea mai mare parte în ligile inferioare.

Acum, însă, Schindler se pregăteşte să-şi scrie contribuţia în cu totul altă epopee. În faţa lui e portarul Ali Al-Habsi. În spatele porţii lui Ali, mii de suporteri în aceleaşi dungi alb-albastre – cu care neamţul e obişnuit de la 1860 München – îşi rod unghille până la os, se roagă sau îşi acoperă ochii, incapabili să reziste tensiunii. În gheata lui Schindler stă viitorul unui club cu un trecut mândru dar îndepărtat. Şutul său poate valora milioane de lire sterline şi, poate mai important, poate însemna învierea spiritului sportiv într-o regiune decimată mai mult ca oricare alta de declinul industrial.

Dar Christopher Schindler e german. Drept pentru care penaltiul său se duce direct în colţ, dincolo de degetele lui Ali, extinse până la ultima articulaţie. Jumătate din Wembley explodează într-un val-vârtej de extaz necontrolat, o mare tulbure de copuri care se zvârcolesc în îmbrăţişări şi salturi necontrolate. Undeva sus, în locurile scumpe, omul de afaceri şi localnicul Dean Hoyle se cufundă şi el în braţele fiului său, unde dă frâu emoţiilor strânse în opt ani de când a devenit acţionar majoritar la echipa care tocmai a atins tărâmul făgăduit.

Schindler nu se mai vede. E undeva la fundul grămezii formate de coechipierii săi, alături de care va juca în Premier League sezonul viitor. După aproape jumătate de secol, insolvenţă şi aceste lovituri de departajare contra lui Reading, Huddersfield Town revine la masa mare. Yorkshire are din nou o reprezentantă în prima ligă din Anglia.

*

„All the while, upon the field of play,
Thousands loudly cheer them on their way.
Often you can hear them say,
Who can beat the Town today?“

*

Să numeşti pe Huddersfield Town un club micuţ, cum fără îndoială o vor face din toamnă mulţi comentatori, înseamnă să ignori impactul gigantic, direct şi indirect, pe care echipa asta a avut-o asupra fotbalului din Anglia. Formată relativ târziu în contextul britanic, acum 108 ani, „Town“ era cât pe ce să dispară la fel de brusc cum a apărut. Învecinat cu mai marele şi mai atractivul Leeds, Huddersfield s-a zbătut să menţină o echipă separată, iar interesul scăzut a dus la lichidare în 1912, la doar patru ani de la formare.

Dar Yorkshire e faimoasă pentru încăpăţânarea locuitorilor ei, şi Huddersfield apărea din nou pe hartă în 1919. De acolo, o ascensiune meteorică avea să scrie numele clubului în istoria sportului englez. Trei titluri consecutive, între 1924-1926, o serie care nu a fost depăşită în aproape un secol şi jumătate de campionat naţional. Două dintre cele trei triumfuri au fost conduse de nimeni altul decât Herbert Champman, omul care a redefinit rolul antrenorului, al tacticii şi a făcut-o pe Arsenal mare.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, un incendiu devastator a distrus sediul de tineret al clubului, iar Huddersfield nu a mai revenit niciodată la acelaşi nivel. Echipa a început naveta între divizii, cu şederi din ce în ce mai scurte în elită. Dar contribuţia remarcabilă a continuat. În 1956, un anume Bill Shankly prelua frâiele şi îşi făcea stagiatul înainte de a o schimba pentru totdeauna pe Liverpool.

Declinul cronic al lui Huddersfield Town în a doua jumătate a secolului 20 se leagă inextricabil de colapsul industriei grele în nordul Angliei. Devastarea comunităţilor de mineri, cu toate legăturile sociale şi culturale stabilite de consensul postbelic al statului de bună-stare, a oprit robinetul de talent pe care se bazau majoritatea cluburilor din regiune. Nu e o concidenţă că Anthony Clavane a ales titlul „A Yorkshire Tragedy“ pentru cartea sa despre dispariţia tristă a oraşelor precum Sheffield, Leeds şi Huddersfield de pe lista centrelor de performanţă sportivă.

În „The Game of Our Lives“, David Golblatt descrie mecanismul de adaptare a majorităţii cluburilor din zonă: „Fotbalul din Yorkshire s-a dovedit a fi o pradă pentru tentaţia de a cheltui în exces. Leeds United şi Bradford City şi-au trăit visul şi, într-o demonstraţie pirotehnică de hybris, au explodat. În Yorkshire, scenariile sunt toate întunecate.“

Nici Huddersfield Town nu s-a putut păzi de capcanele astea. Insolvenţa a înghiţit clubul în 2002, după colapsul contractului de televizare cu ITV Digital şi, un an mai târziu, durerea era completă cu retrogradarea pe ultima treaptă a piramidei Football League. Cam pe atunci, localnicul Dean Hoyle şi soţia sa îşi extindeau afacerea cu felicitări şi vederi într-un lanţ de sute de milioane de lire. Povestea lui Hoyle se leagă de Huddersfield încă din anii 1970, când asista din tribune la înecul echipei sale favorite. Patru decenii mai târziu, englezul avea să se transforme din spectator în personaj principal.

*

„Then the bells will ring so merrily
Every goal, shall be a memory
So Town play up, and bring the cup
Back to Huddersfield“

*

Într-un clip video filmat înainte de finala play-off-ului pentru promovare, Dean Hoyle apare îmbrăcat simplu în tricoul echipei şi e întrebat cum se simte înainte de marele meci. „Fac pe mine, ca să fiu sincer“, e răspunsul acţionarului majoritar din 2009 încoace.

Hoyle şi-a folosit averea obţinută din vânzării business-ului pentru a rupe cercul vicios din istoria recentă a lui Huddersfield. Investiţii prudente şi o dedicare pe care doar un suporter adevărat o poate demonstra au pus bazele pe care celălalt arhitect al succesului a putut construi în linişte.

În Anglia, David Wagner era o necunoscut pentru toţi, mai puțin pentru un om din Premier League. Jürgen Klopp a lucrat împreună cu el la Dortmund, unde Wagner a condus echipa secundă. Mulți nemți se aşteptua ca relaţia să continue la Liverpool, dar Hoyle a văzut ceva în fostul atacant de 45 de ani, iar Huddersfield a devenit nu doar primul job în Anglia pentru Wagner, ci şi primul ca antrenor principal.

Treisprezece transferuri mai târziu, managerul s-a trezit cu un lot dezbinat şi distant. Aşa că neamţul s-a hotărât să aplice terapia-şoc a unui cantonament pe o insulă izolată în Suedia, unde jucătorii au trebuit să facă pe Bear Grylls şi să-şi procure singuri hrana. „A fost un punct de plecare pentru a lega echipa. Relaţia de apropiere s-a construit acolo“, spune Wagner despre experimentul reuşit.

Cu un joc de gegenpressing inspirat de stilul lui Dortmund, Huddersfield a reuşit să prindă un loc de play-off cu un buget mic în comparaţie cu alte cluburi din Championship şi la doar 18 luni după ce se vedea ameninţată cu încă o coborâre în liga a treia. Tot la penaltiuri au trecut şi de Sheffield Wednesday, în semifinale, iar asta e marca unei echipe care poate să facă faţă presiunilor enorme din Premier League.

Sărbătoarea lui Huddersfield de pe Wembley, sub ochii lui Hoyle şi a lui Sir Patrick Stewart, născut la 10 minute de orăşel, aparţine unei întregi regiuni. În afară de apariţiile episodice şi turbulente ale lui Hull City, Yorkshire nu a mai avut o reprezentantă în Premier League din 2007, când Sheffield United petrecea un singur sezon în eşalonul de top. Dar chiar şi un singur an în prima liga poate însemna aproape 200 de milioane de lire în conturile lui Huddersfield, ceea ce, sub conducerea grijulie a lui Hoyle, poate aduce sustenabilitate pe termen lung pentru un club care privea în abis până nu de mult.

Ascensiunea lui Huddersfield Town înseamnă şi o victorie pentru local, pentru o lume care s-a pierdut în vârtejul de bani şi comercialism din sud şi nord-vest. Yorkshire mai are încă multe de arătat lumii, pe plan sportiv și cultural. Huddersfield poate schimba de-acum cursul unei tragedii.

Fanii „Terrierilor“ (de la Yorkshire Terrier) pot cânta din nou cele trei strofe ale vechiului „Smile a While“ pe cea mai mare scenă din fotbalul englez.

 

Dovada că toate astea n-au fost un vis:

Comentează articolul
Viitor

Naționala U21 ne dă speranțe pentru viitor. Secretul ei: „Forța grupului. Am câștigat și atunci când nu ne-am putut baza pe vedete”

Bucuria echipei U21, cu Ianis Hagi și Alexandru Cicâldau in prim-plan. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
14 decembrie 2017
Ciprian Rus

Exercițiu de imaginație: Naționala mare a României cade într-o grupă de calificare cu Portugalia, Elveția, Bosnia, Țara Galilor și Liechtenstein. Mergem mai departe cu exercițiul: după ce a jucat cel puțin o dată cu fiecare dintre aceste echipe, inclusiv deplasări în Elveția, Bosnia și Țara Galilor, România nu are nici o înfrângere și e pe […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

Olanda evită capcana Cehiei, are dreptul să încerce imposibilul. Dar cum oprești această Norvegie care spulberă Rusia și joacă ireal?

14 decembrie 2017
Lead.ro

Olanda a fost la un pas să pățească cu Cehia ce a pățit și România, acum câteva zile. Vicecampioanele mondiale și europene au început excelent, s-au distanțat la 7-1 și 8-2, dar cehoaicele și-au făcut loc înapoi în joc, s-au apropiat – aproape fără efort – până la 10-9, și au intrat la cabine cu […]

Citeşte articolul
Premier League

Şcoala de la Manchester: curg omagiile pentru jocul lui City, nimeni nu-l mai ia peste picior pe Guardiola

13 decembrie 2017
Danny Coposescu

Jonathan Pearce comentează pentru BBC de ani buni. E una dintre cele mai cunoscute voci din programul „Match of the Day‟ şi, în conformitate cu tradiţia engleză, nu-i genul care să îndrăgească hiperbola. Dar pus faţă în faţă cu Pep Guardiola aseară, la finalul încă unui „masterclass‟ din partea lui Man City, nici Pearce nu […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

„Timpul ne va duce acolo unde ne e locul.” În loc de concluzii, câteva idei despre echipa României și drumul ei la Mondial

© FOTO: Sorin Pana / Sport Pictures
13 decembrie 2017
Andrei Năstase

„Timpul ne va duce acolo unde ne e locul. Când echipa va termina Campionatul Mondial, trebuie să putem privi înapoi și să spunem: <am dat totul, suntem mândri de ce-am făcut>. Chiar dacă nu ajungi pe o anumită poziție, dacă dai tot și te poți uita în urmă cu satisfacție, cine te poate învinui pentru […]

Citeşte articolul
© 2017 Lead
Design: Live Design