Drumul către sferturile de finală: după egalul contra Canadei, naționala de polo privește spre jocul decisiv cu Rusia

Lead.ro 7 aprilie 2016

Zilele acestea, la Trieste (Italia), 12 echipe se bat pe ultimele patru bilete care duc la Jocurile Olimpice de la Rio. Așa cum știi, România a deschis turneul de precalificare cu o victorie, 13-11 contra Slovaciei, și l-a continuat cu două înfrângeri și o remiză: mai întâi supărătoarea nereușită cu Franța, 11-12, chiar pe final, mai apoi ciocnirea cu Ungaria (8-12), de unde băieții nu puteau scoate prea multe; în fine, egalul smuls Canadei, miercuri seară, un rezultat care-i păstrează pe băieți pe locul patru în Grupa A, ultimul care duce în sferturile de finală.

Or, în meciul care închide faza grupelor (astăzi, de la 17.30), România trebuie să-și apere poziția a patra în fața Rusiei, care stă la doar un punct în spate.

Din 2010 și până azi, băieții au câștigat toate cele șapte întâlniri cu Rusia; de data asta, e de ajuns și un egal.

Imediat după remiza cu Canada, antrenorul României, Dejan Stanojevic, spunea că meciul cu Rusia va fi deschis și echilibrat, dar că adversarii sunt, măcar pe hârtie, ușor favoriți.

“Decisiv va fi numărul de greșeli tehnice. Greșelile acestea ne-au costat începutul de meci cu Canada, un meci pe care l-am întors în momentul în care am devenit mai disciplinați; disciplina și spiritul de luptă ne-au adus înapoi în joc, iar punctul acesta e important.”

Cosmin Radu, căpitanul naționalei, spunea și el că echipa și-a pierdut concentrarea în sfertul al doilea, iar adversarii au profitat, distanțându-se la 7-5.

“De acolo am revenit bine, am avut și șansa victoriei, dar din păcate n-am fructificat-o. Acum ne așteaptă meciul decisiv cu Rusia. Va fi greu, pentru că ambele echipe au același obiectiv: sferturile de finală.”

Orice discuție despre complicata încercare din sferturile de finală, unde locul patru din Grupa A va juca cu Italia sau Spania, care-și dispută locul unu în Grupa B, trebuie amânată. În schimb, toate resursele vor fi direcționate către Rusia.

Tot turneul de calificare a constat, de fapt, într-o complicată încercare și o continuă epuizare pentru toți poloiștii prezenți, din cauza partidelor programate zilnic. Nu există timpi de respiro, de recuperări, de analizat amănunțit ce a funcționat în echipe sau unde s-a greșit. Există doar dorința de calificare la JO, cea mai importantă competiție din cariera oricărui sportiv, din palmaresul oricărei federații, oricărei țări.

Prin fiecare meci disputat la Trieste, naționala României a dovedit cât de importantă este calificarea, în ciuda programului infernal prin care cel mai mult este testat psihicul. Băieții au ținut aproape unul de celălalt în toate meciurile, au demonstrat cu fiecare ocazie că sunt, că vor să fie o echipă – jucătorii experimentați lucrând cu cei tineri. Vorbim despre o echipă pe care tehnicianul sârb Dejan Stanojevic încearcă s-o omogenizeze de doi ani, de când a preluat-o, cu un plan prelungit până-n 2020, de întinerire și îmbunătățire a lotului.

Provenind de pe banca tehnică a Serbiei, una dintre fruntașele poloului, antrenorul știe că avem nevoie să investim în educația jucătorilor tineri, dar și că asta durează – răbdarea fiind un factor esențial în tot procesul. Victoriile și medaliile nu vin peste noapte – trebuie să înțelegem asta, să nu mai criticăm înfrângerile – și nici nu este acesta obiectivul general, momentan. Pe lângă întinerirea lotului, scopul lui Stanojevic este să îmbunătățească (printre altele) tacticile de joc, apărarea, viteza de reacție, săriturile la minge. Dar totul se întâmplă în lanț, avem nevoie ca educația sportivă să se schimbe, încă din bazinele juniorilor, intensitatea antrenamentelor să crească de acolo, nu doar la națională.

Jucătorii spun că de când cu sârbul pe banca tehnică, antrenamentele sunt mai dificile într-adevăr, dar și că ei s-au mai apropiat, pentru că lui Stanojevic îi place să creeze o familie în jurul lui, să vorbească de la egal la egal cu ai lui, fie că vorbim despre un poloist care joacă primele meciuri cu naționala sau despre unul care are peste 200 la activ.

Un alt aspect important al naționalei este noul psiholog care face parte din echipă, care a fost alături de băieți la antrenamentele pentru turneu, care va merge cu ei și la Rio, dacă primim vești bune după ultima partidă. „Asta ar trebui să fie normalitate, nu știre”, ne spunea un cititor pe Facebook. Așa este, dar până când psihologul va deveni o normalitate în toate sporturile olimpice (și nu numai), ne bucurăm că se fac pași.

Se fac mulți pași și schimbările se vor vedea cu siguranță în cei patru ani care ne despart de JO de la Tokyo, din 2020. Până atunci, însă, un ultim „hai băieții!”, înaintea meciului tensionat cu Rusia.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.