„Drumul spre victorie”: de unde vine succesul Naționalei U21 și de ce trebuie sărbătorit acest European. Plus: ce putem învăța de aici
Ciprian Rus 16 octombrie 2018După asistența record de pe arena CFR din Cluj, unde peste 12.000 de oameni au susținut selecționata de tineret a României la ultimul său test serios pentru calificarea la Euro 2019, suporterii „tricolorilor” au făcut cozi și la Ploiești pentru a sărbători alături de băieții de la U21. Două stadioane pline, iată dovada că suporterii au adoptat, fără rezerve, această echipă de tineret. Și de viitor.
Douăzeci de ani au trecut de la precedenta calificare a României la un turneu final de tineret și tot cam atât a trecut de când nu mai însemnăm mare lucru în fotbalul mondial. Prezențele la Euro 2008 și Euro 2016 la seniori par mai degrabă excepții care confirmă regula, câtă vreme jocul la cele două competiții a devoalat mai multe minusuri decât plusuri.
Unii vor spune că bucuria cu care lumea îmbrățișează succesul generației lui Ionuț Radu, Alex Pașcanu și Ianis Hagi poate părea și exagerată, și prematură. E limpede că ne era dor să-i vedem pe „tricolori” câștigând și încă și mai dor să-i vedem jucând un fotbal frumos. Iar contrastul dintre ce a jucat echipa U19 la Turneul de Elită, respectiv ce a jucat echipa U21 în preliminariile acestea și ce joacă Naționala mare e mai mult decât evident…
Un succes la tineret nu garantează un succes și la seniori, ne trag de mânecă criticii entuziasmului general din jurul trupei lui Mirel Rădoi. Adevărat, dar e la fel de clar că fără generații puternice și rodate încă de tinere în meciuri serioase, șansele de a-i vedea cât de curând pe „tricolori” în fotbalul de elită sunt egale cu zero. Altfel spus, echipa asta nu ne oferă garanții, dar ne oferă condiția obligatorie: numai cu generații bune la U21 poți spera să ai, peste doi-trei-cinci ani, o echipă națională bună.
Lumea îi cunoaște pe puștii lui Rădoi de la Academia și de la Viitorul lui Hagi, îi cunoaște din derbiurile Ligii 1, unde tot mai mulți jucători Under21 sunt protagoniști, și a avut ocazia să vadă ce pot împreună în meciurile din calificările pentru Euro. Suporterilor le-a plăcut ce au văzut și s-au contaminat de entuziasmul și plăcerea de a juca a echipei de tineret. Dincolo de calificare, o calificare grea, cu destule momente-cheie, acesta e cel mai mare succes al generației noi: că au readus lumea în tribune și au recâștigat încrederea fanilor români în viitorul Naționalei.
*
Drumul generației U21 până la bucuria colectivă de la Cluj și Ploiești, pentru „demonstrativul” cu Liechtenstein, a fost lung și plin de întâmplări cu semnificație. Așa cum știi, sub umbrela Naționala 2020, Lead.ro a urmărit, pas cu pas, de la bun început, drumul acestei generații.
Am vorbit cu fostul selecționer Daniel Isăilă chiar înaintea primelor jocuri de pregătire, când unii dintre jucătorii noi încă erau necunoscuți chiar și pentru el, am vorbit cu Daniel și la jumătatea preliminariilor, când entuziasmul despre care ne vorbea la prima întâlnire cuprinsese deja nu doar vestiarul „tricolorilor” mici, ci și lumea fotbalului de la noi. Am vorbit și cu jucătorii, am vorbit și cu noul selecționer, Mirel Rădoi, chiar înaintea meciurilor-cheie cu Portugalia și Bosnia-Herțegovina, apoi înaintea „dublei” cu Țara Galilor și Liechtenstein. A fost o poveste lungă și frumoasă, din care avem cu toții ceva de învățat.
Entuziasmul
„Pentru mine, cel mai important e entuziasmul”, a fost prima lecție pe care am învățat-o, alături de băieții de la U21, de la Daniel Isăilă. „Fiecare jucător trebuie să aștepte cu nerăbdare, cu entuziasm, cu mare plăcere să vină la echipa națională și să dea ce are mai bun din el, să se autodepășească în orice moment. Asta aștept de la ei! Dacă vor veni cu aceste lucruri, sunt convins că vom construi ceva frumos la Under 21”.
Daniel Isăilă pornea la drum cu o echipă foarte tânără. Moștenise de la generația precedentă – generația lui Păun, Țâru și Bumba – doar trei veterani, pe Nedelcearu, Nedelcu și Pușcaș și mizase din start pe mulți tineri care nu împliniseră încă 18-19 ani, ca Moruțan, Mățan și Dulca. De altfel, ultimii trei, oameni de bază în echipa U19 la Turneul de Elită de la București, au făcut parte din primul 11 al lui Daniel Isăilă din preliminariile U21, într-o echipă care arăta așa: I. Radu – Manea, Nedelcearu, Pașcanu, A. Radu – Casap (Oaidă), 18. Dulca – Moruțan (Ciobanu), Hagi (Coman), Mățan – Pușcaș.
Jumătate din echipa de atunci nu a mai prins ultima selecție a loturilor naționale. Jucătorii sunt la o vârstă critică, au crize de adaptare la echipele de seniori, unii dintre ei au prins transferuri la alte echipe mai bune, cu pretenții mai mari și concurență pe măsură – FCSB cumpărat un grup întreg de la Viitorul, transferul lui A. Radu la CFR, alții au suferit accidentări grave – Casap, alții indisponibilități de ultim moment – Dulca, iar unii pur și simplu au explodat și au ajuns la echipa mare: Manea și Nedelcearu, titulari la U21 în startul campaniei, au jucat împreună împotriva Serbiei, în ultimul meci de Liga Națiunilor.
Apoi, lotul de U21 a avut de trecut și alte hopuri importante până la victoria finală în fața Liechtenstein-ului. Au fost meciuri în care Daniel Isăilă nu a putut conta pe vedete ca Man, Moruțan și Nedelcu, au fost meciuri în care a trebuit să se descurce fără golgheterul Pușcaș, suspendat.
Caracterul
Au fost meciuri, precum deplasările din Țara Galilor (0-0), respectiv Portugalia (2-1 pentru noi), când România a jucat minute bune cu om sau oameni în minus. Dar echipa nu a cedat niciodată: caracterul ei atunci s-a văzut. „E un grup dornic de performanță, forța grupului e punctul nostru forte. S-a văzut asta în momentele dificile, când am avut accidentări ale unor jucători importanți am reușit să trecem peste ele”, ne spunea, la jumătatea drumului, Daniel Isăilă.
Forța grupului s-a văzut și când selecționerul Daniel Isăilă a părăsit echipa, cu totul surpinzător, în luna iunie a acestui an, cu puțin timp înaintea unor meciuri decisive pentru viitorul echipei. Fostul manager sportiv al echipei, Mirel Rădoi, și-a asumat misiunea grea de a duce România la Euro 2019.
Mirel începea cât se poate de încrezător: „E foarte grea provocarea, dar cu atât mai frumos va fi la final, când ne vom bucura împreună de calificare. Nu o spun doar ca să transmit un mesaj jucătorilor, o spun pentru că am văzut echipa U21 în ultimele două amicale din Anglia și, în plus de asta, am urmărit toate meciurile din această campanie. O spun și o cred cu tărie: avem cea mai bună echipă din grupă!”.
Momentele-cheie
Tinerii jucători de la U21 i-au răsplătit încrederea lui Mirel Rădoi. În deplasarea infernală din Portugalia, pe care Mirel o pregătise numai și numai cu gândul la victorie, totul se putea nărui în minutul 100, în prelungirile prelungirilor, jucate în nouă oameni de România, în care ai noștri au fost penalizați cu lovitură de la 11 metri la scorul de 2-1.
Motivatorul echipei, căpitanul Ionuț Radu, între timp titular în Seria A, la Genoa, a făcut atunci un pas în față, apărând penaltiul. „A fost un moment intens, am simțit că timpul stă în loc, dar, cel mai important, am simțit că toți colegii și toți oamenii din staff sunt alături de mine. Am fost eu și adversarul, față în față, dar nu m-am simțit singur. Am fost România și pot spune că acel penalty a fost apărat de toată echipă, de o țară întreagă, nu doar de mine”, povestea Ionuț după meci.
Au urmat victoriile la zero cu Bosnia-Herțegovina și Țara Galilor, rezultate care par utopice la nivel de seniori. Succesul la scor în fața Liechtenstein-ului, în ultimul meci al grupei, a fost ca un cadou pentru jucători și pentru fani, prilejul unei noi sărbători de care ne era atât de dor.
*
Privită retrospectiv, calificarea la Euro 2019 – spectaculoasă prin felul în care a fost obținută și senzațională prin simplu fapt că a fost obținută – scoate în evidență numeroase detalii care o justifică, dar și nuanțe care ne pot ajuta să învățăm din ea – pasul logic care ar trebui făcut după efuziunea de moment.
O apărare beton, care „exportă” la echipa mare
Cu 4 goluri primite în 10 meciuri, România U21 are cea mai bună defensivă din preliminarii. Faptul că doi dintre fundașii cu care a pornit la drum Isăilă sunt acum la echipa mare poate fi un semn că trecerea la următorul nivel de performanță a acestor jucători nu e doar în imaginația noastră.
Record de invincibilitate la U21
Neînvinși în 10 partide, băieții antrenați de Daniel Isăilă și, acum, de Mirel Rădoi depășesc cea mai lungă serie de invincibilitate de după 1989 a echipelor de tineret ale României. Precedenta serie, de opt meciuri, data de pe vremea precedentei calificări la Euro, cu Victor Pițurcă pe banca României U21.
Osatura echipei vine din Occident
De-a lungul celor zece meciuri de calificare, primul 11 a oscilat în funcție de mai multe variabile. Dar, în mare, osatura echipei a rămas aceeași: Ionuț Radu – Alex Pașcanu – Ianis Hagi – George Pușcaș. Cu toții au experiența unor stagii la echipe serioase din Occident, precum Inter Milano, Genoa, Leicester, Fiorentina sau Benevento. Nu e o întâmplare…
Naționala „Gică Hagi”
Dacă Occidentul dă osatura echipei, Gică Hagi plusează, pe lângă aportul propriului fiu, cu grosul trupei de la tineret. Ambii selecționeri trecuți pe la U21 laudă munca lui Hagi și recunosc că proiectul fostului nostru decar îi ajută foarte mult.
Nu mai puțin de nouă jucători selecționați pentru „dubla” cu Țara Galilor și Liechtenstein sunt de la sau au trecut pe la Academia Hagi: Ianis Hagi, Radu Boboc, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu și Alexandru Mățan, respectiv Cătălin Căbuz, Florinel Coman, Alexandru Cicâldău și Dragoș Nedelcu. Dacă-i punem și pe Tudor Băluță și Denis Drăguș de la Naționala mare, și ei U21, facem de-o echipă tare – cu portar cu tot – numai de la Academia Hagi! Ce-i drept, mulți mingicari de la mijloc în sus, dar așa sunt echipele lui Gică Hagi…
Efectul „Regulii U21”
Numeroasele soluții avute la dispoziție de selecționerii U21 nu ar fi fost posibile fără regula U21. Nu mai puțin de 124 de tineri U21 au fost înscriși de echipele din Liga 1 la startul sezonului. Lor li se adaugă numeroșii tineri jucători români care evoluează la academii sau cluburi din străinătate.
Puternica promovare a tinerilor în Liga 1 a făcut posibil să avem, sezonul acesta, un derbi Viitorul – FCSB în care au fost pe teren nu mai puțin de 13 jucători U21, iar trei dintre ei au și marcat!
În fiecare etapă, în jur de 40 de jucători U21 prind minute pe teren, deși regulamentul cere doar 16, câte unul de echipă.
Emulație și autodepășire
Fotbaliștii U21 nu doar că joacă etapă de etapă în Liga 1, dar apar adesea și printre marcatori. Man și Balaure au fost în topuri anul trecut, Ianis Hagi și-a lăsat amprenta în „play-off”, după revenirea din Italia.
Tot Ianis are 4 goluri în noul sezon, în vreme ce Florinel Coman, cu 6 reușite, și-a egalat deja performanța de anul trecut. Căpitanul Ionuț Radu a ajuns titular la Genoa, în Serie A, încă un semn că, de-a lungul campaniei, tinerii noștri jucători s-au maturizat și au prins tot mai multă încredere în ei.
Lunile până în vara viitoare, când va avea lor Europeanul din Italia și San Marino, vor fi un nou test pentru băieții lui Rădoi. Fiecare din cei peste 100 de tineri U21 din Liga 1 și din Occident speră să prindă un loc pe lista finală. Apoi, cei care au prins un loc la echipa mare vor vrea și ei, cel mai probabil, să joace la un turneu final cu generația lor de vârstă… Ne așteaptă o luptă pe cinste, din care fotbalul nostru nu are decât de câștigat!
FOTO: Răzvan Pasarica/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni