Finală în trei pentru Liga 1: FCSB scapă din clinciul cu Astra și stă, alături de Dinamo, la pânda Viitorului

Ciprian Rus 8 mai 2017

Mai bine de zece etape ne-a ținut cu sufletul la gură Liga 1. A fost un finish pe viață și pe moarte pentru intrarea în “play-off”, cu vreo cinci echipe care au tras de ele în ultimele șase etape de la sfârșitul sezonului regulat, apoi cu vreo șapte etape din “finala” de șase în care mai mult de jumătate dintre combatante au avut șanse reale la titlu.

Intrată “in extremis” în “play-off”, Dinamo a avut un parcurs excelent cu Cosmin Contra pe banca tehnică, și-a câștigat dreptul de spera la locul 1 până la ultimul meci și a făcut o propagandă excelentă noului sistem competițional, în care o echipă aflată la un moment dat pe locul 7 în sezonul regulat ajunge să tragă la titlu.

Numai că, după ieșirea din calcule a mai multor echipe – în primul rând Astra, apoi CSU Craiova și, în fine, CFR Cluj – și cu cât bătaia pentru primul loc s-a ascuțit, scenarita și atacurile verbale au luat din nou “prim-planul” Ligii 1.

Cele trei echipe desprinse din pluton nu au mai pierdut puncte decât în meciuri directe în ultimele etape, iar decizii precum cea a conducerii Craiovei, de a folosi câteva rezerve foarte tinere împotriva Viitorului – după ce a tras până la ultima secundă pentru un egal cu Dinamo – nu au fost suficient de limpede explicate pentru a nu lăsa loc suspiciunilor.

Chiar și așa, Liga 1 ne propune, sâmbăta viitoare, un final pe care nimeni nu îl putea prevedea, cu trei echipe care visează la titlu până în ultimul minut. Prima șansă o are Viitorul, campioana din sezonul regulat, care a știut să sufere și să tragă de ea, inclusiv la Craiova, și a gestionat foarte bine meciul-cheie cu FCSB.

Scăpați la un moment dat în câștigători, cei de la FCSB trag ponoasele finalurilor de meci cu Viitorul și Dinamo și stau la mâna jucătorilor lui Gică Hagi, în vreme ce marii performeri ai “play-off”-ului, “alb-roșii”, vânează măcar un loc doi care i-ar duce, în fine, în mult-dorita Ligă a Campionilor.

Ultima etapă a “play-off”-ului Ligii 1 se va juca simultan, sâmbătă, de la ora 20:00, și va programa meciurile Dinamo – Astra, FCSB – CSU Craiova și Viitorul – CFR Cluj.

CFR Cluj – Dinamo 0-3

După entuziasmanta victorie cu FCSB, mii de suporteri dinamoviști, întăriți cu galeria-soră a Universității Cluj au luat cu asalt Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.

Aflați fără motivație în clasament – în afară de orgoliul de a le pune o piedică dinamoviștilor, după ce au smuls puncte pe teren propriu și Viitorului, și FCSB-ului – clujenii s-au aflat încă dinaintea partidei în vizorul cârcotașilor. Satisfacția acestora avea să fie maximă când portarul Marc, fost dinamovist, a scăpat mingea într-un duel cu Filip, iar scorul devenea 1-0 pentru oaspeți.

Greșelii lui Marc i s-au adăugat două gafe ale arbitrului, care nu a acordat două penaltiuri gazdelor, la 0-0 și 0-1. Echipa super-pragmatică a lui Cosmin Contra a profitat de toate acestea și a terminat cu 3-0 pe tabelă și cu o bucurie ca după cucerirea unui mare trofeu. Dinamo a dormit o noapte pe locul unu și speră cu ochii deschiși la o minune.

CSU Craiova – Viitorul 0-1

Cel mai controversat meci al etapei de “play-off” a fost cel al Craiovei, care a anunțat, prin vocea oficialilor săi, cu câteva zile înainte de meci, că nu va miza pe “11”-le de bază contra Viitorului. Protestele vehemente ale FCSB-ului și ale lui Dinamo nu i-au înduplecat pe olteni, care au început meciul cu o echipă improvizată. Până la urmă, tinerii lui Gică Hagi au fost ceva mai buni decât cei ai lui Gigi Mulțescu, iar meciul s-a terminat cu victoria destul de agonică a unui lider sleit de puteri pe acest final de sezon.

“La noi nu se uită nimeni cât suntem de tineri, numai la cei de la Craiova!” – Florinel Coman, Viitorul

Astra – FCSB 0-1

Cel mai încins meci al etapei a avut loc la Giurgiu, între marii inamici Marius Șumudică și Laurențiu Reghecampf. Chiar dacă a avut probleme de lot, Astra a dat o replică de mare echipă trupei de vedete a FCSB-ului și puțin a lipsit să îi scoată din ecuația titlului pe “roș-albaștrii” pe final de meci.

Băieții lui Reghecampf au deschis repede scorul, după o combinație de efect Alibec – Gnohere, dar ratările ulterioare puteau să-i coste din nou pe vicecampioni. Astra a terminat cu “rapidistul” Săpunaru în atac, dar Niță a scos tot ce era de scos pentru a-și ține echipa în viață.

“Toată lumea luptă pe viață și pe moarte contra FCSB-ului, iar cei de acolo nu înțeleg nimic, continuă să vorbească urât și să acuze în stânga și în dreapta. Evident că asta te motivează să dai și mai mult contra lor.” – Dani Coman, președinte executiv al Astrei Giurgiu

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.