Primele declarații
„Sunt mândru, sunt fericit, sunt împlinit pentru că această Academie, acești copii au luptat până la ultima picătură de energie. Faptul că am câștigat ne obligă. De mâine începe o nouă planificare. Nici eu nu mă așteptam. Cred că am ajuns aici pe merite, statistica spune asta. Ne-am bătut cu cele mai bune echipe din România.” – Gică Hagi, patron și antrenor Viitorul
„Le-aș dori tuturor tinerilor să trăiască ce am trăit eu și să învețe cât am învățat eu. E incredibil cât am învățat aici, am învățat cât în patru sezoane de când am venit aici. Am intrat în istorie. Mâine plecăm într-o scurtă vacanță, dar apoi ne întoarcem să ne pregătim. Abia așteptăm să jucăm în Champions League.” – Neluț Roșu, jucător Viitorul
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat anul acesta. Abia aștept să ridic cupa, sunt curios cât de grea e. Am câștigat cu emoții, dar important e că suntem campionii României.” – Romario Benzar, căpitan Viitorul
Viitorul Constanta – founded, owned, managed by Gheorghe Hagi – are the 2016/17 #Liga1 champions! First trophy in its 8 years of existence!
— Alecs Stam (@AlecsStam) May 13, 2017
Viitorul Constanta
2009: founded
2010: promoted to Liga2
2012: promoted to #Liga1
2013: 13th
2014: 12th
2015: 11th
2016: 5th
2017: Champions— Alecs Stam (@AlecsStam) May 13, 2017
„Felicit Viitorul, au meritat să câștige campionatul. Noi ne-am apărat șansele, am ratat patru ocazii, s-a văzut asta. E bine că titlul s-a decis pe teren. Și noi, și Astra, ne-am apărat corect șansele.” – Vasile Miriuță, antrenor CFR Cluj
LIVETEXT
Viitorul dezinvolt al lui Gică Hagi din sezonul regulat s-a metamorfozat de câteva etape într-o echipă oportunistă, care știe să sufere și să scoată maximum din ocaziile pe care le are.
Puștii lui Hagi s-au maturizat într-un an cât alții în 10, s-au impus în fața puternicei echipe a CFR-ului și sunt campionii României. De azi, 13 mai, fotbalul românesc o ia pe un nou drum.
Viitorul încearcă să joace matur. Întrerupe des jocul și ține mingea cât se poate de departe de poarta lui Râmniceanu. Mai sunt 5 minute din timpul regulamentar de joc.
Clasament Live #Liga1 pic.twitter.com/ofpsTR8xLl
— Tikitaka (@tikitaka_ro) May 13, 2017
Imediat după gol, Gică Hagi și-a chemat jucătorii de bază la bancă pentru a le tempera bucuria. Însă își pierde chiar el cumpătul, și e cât pe ce să fie eliminat în minutul 72, după ce s-a răstit la Deac.
Abia intrat pe teren, Florinel Coman obține un penalti, în duel cu Larie, viitorul jucător al celor de la FCSB. Gabi Iancu trage pe mijocul porții și trupa lui Hagi revine pe locul 1!
Țucudean are și el o mare ocazie de 1-0, dar trimite slab cu capul, din 6 metri.
Omrani, de la CFR Cluj, ratează incredil, singur cu portarul Râmniceanu. Hagi caută cu disperare golul victoriei, l-a aruncat în luptă și pe Coman, dar CFR, cu un Deac în zi mare, rămâne foarte periculoasă.
Două ocazii uriașe ratate de Viitorul după două respingeri eronate ale lui Vâtcă. La prima fază, Deac respinge de pe linia porții, la a doua, Boli trimite incredibil pe lângă poartă din 6 metri.
Clasament LIVE #Liga1 pic.twitter.com/IybhZDdcbW
— Tikitaka (@tikitaka_ro) May 13, 2017
În vreme ce, pe „Arena Națională”, FCSB defilează și face spectacol, iar tribuna are motive să înceapă sărbătoarea, Viitorul și Dinamo au meciuri foarte grele și se pot considera norocoase să fie la egalitate la pauză cu CFR Cluj și Astra. În ambele meciuri, oaspeții par foarte motivați să obțină rezultate pozitive.
Cu 45 de minute înainte de finalul sezonului, FCSB e campioană. Arena Națională, cu cei peste 30.000 de oameni din tribune, cu sclipiciul și zarva ei, oferă o imagine contrastantă față de ce-am văzut la Ovidiu, unde nimic – nici jocul Viitorului, nici atmosfera – nu strălucește deocamdată.
Mai este, însă, o repriză. Tinerii lui Hagi mai au încă timp să termine ce-au început.
PAUZĂ
Steaua (FCSB) 3-0 CSU Craiova
Dinamo București 1-1 Astra Giurgiu
FC Viitorul 0-0 CFR ClujLa aceste scoruri, Steaua e CAMPIOANĂ!! pic.twitter.com/whXAdWJ5Ca
— Liga 1 România (@Liga1_Romania) May 13, 2017
FCSB duce scorul la 3-0. Mai întâi 2-0, prin același Alibec, după o fază senzațională dusă în doi, alături de Pintilii, apoi gol Jakolis, cu un șut puternic din afara careului mare.
Dinamo reacționează imediat după golul primit și, după două mari ocazii, egalează prin Nemec, chiar înainte de pauză.
S-a deschis scorul și pe stadionul lui Dinamo: Ioniță marchează pentru Astra după o centrare marca Budescu. Contra și ai săi sunt și mai departe de titlu.
GOOOOL!!!Alex Ioniță deschide scorul pentru Astra!!
Minutul 30
Steaua (FCSB) 1-0 Craiova
Dinamo 0-1 Astra
FC Viitorul 0-0 CFR Cluj pic.twitter.com/gsaEluIHwb— Liga 1 România (@Liga1_Romania) May 13, 2017
GOOOOOOOOL!!!! Denis Alibec!!! În acest moment Steaua (FCSB) e campioană!!
Minutul 18
Steaua 1-0 Craiova
Dinamo 0-0 Astra
Viitorul 0-0 CFR pic.twitter.com/yFGO0CqUFM— Liga 1 România (@Liga1_Romania) May 13, 2017
Gooool FCSB! Alibec profită de o minge respinsă în față la un șut al lui De Amorim și face 1-0, în minutul 17, pentru „roș-albaștri”.
Dinamo trăiește periculos în „Ștefan cel Mare”. Giurgiuvenii au o nouă ocazie uriașă, prin Ioniță, care trimite în bară în minutul 13.
Prima mare ocazie din cele trei meciuri din „play-off” îi aparține Astrei, în minutul 7: Oros trimite o foarfecă de efect, pe care Penedo o scoate miraculos de sub bară.
Pe „Arena Națională”, tot oaspeții au avut prima ocazie, un șut în plasa laterală.
La Ovidiu, Viitorul are prima șansă prin Morar, care trage în blocaj, în minutul 10, după un stop bun pe piept la 12 metri de poartă.
Meciurile au început cu 4 minute întârziere, din pricina unor probleme la sincronizarea celor trei arbitri, care trebuiau să fluiere starturile partidelor în același timp.
39 de ani au trecut de la precedenta ediție de campionat în care trei echipe aveau șanse la titlu înaintea ultimei etape.
Suporterii Galatei sunt cu inimile alături de Gică Hagi.
@Liga1_Romania @AcademiaHagi @CFR_ro Our hearts with Hagi. #Galatasaray ?????????
— Serkan Aydın (@_officialserkan) May 13, 2017
Cu mai puțin de o oră înaintea startului ultimei etape de „play-off”, spectatorii roiesc deja în jurul stadioanelor care găzduiesc marea finală în trei a campionatului.
Echipele de start din cele trei partide au fost deja anunțate.
VIITORUL – CFR CLUJ
Viitorul: Rîmniceanu – Benzar, Țîru, Boli, Ganea – N. Roșu, Mladen, Casap – Chițu, Țucudean, Morar
CFR Cluj: Vîtcă – Rus, Larie, Horj, Peteleu – A. Mureșan, Deac – Sârbu, Păun, Nouvier – Omrani
FCSB – CSU CRAIOVA
FCSB: Niță – Enache, Bălaşa, Moke, Momcilovic – Pintilii, Boldrin – Jakolis, Tănase, De Amorim – Alibec
CSU Craiova: Calancea – Dimitrov, Kelici, Barthe, Briceag – Mateiu, Screciu, Zlatinski – Băluță, A. Ivan, Bancu
DINAMO – ASTRA
Dinamo: Penedo – Romera Navarro, Nedelcearu, Dielna, St. Filip – Mahlangu, Busuladzici, Palici – Bumba, Nemec, D. Nistor
Astra: S. Lung – Al. Stan, Oros, Pițian, J. Morais – Lovin, Takayuki, Boubacar – Al. Ioniță, Buș, Budescu
Mai este o oră până la ultima etapă din #playoff. Etapă ce va decide și CAMPIOANA!! pic.twitter.com/1PEpILJeQQ
— Liga 1 România (@Liga1_Romania) May 13, 2017
Context
Viitorul, FCSB și Dinamo își dispută azi (ora 20.00), pe trei stadioane diferite, titlul de campioană a Ligii 1 în sezonul 2016-2017. Pentru prima oară în noul format competițional, titlul se decide în ultima etapă, dar marea noutate – dincolo de surpriza a două dintre numele de la “photo finish” – e că trei echipe au ajuns cu șanse la marele trofeu intern înaintea rundei finale.
Efectul „play-off”
Dacă s-ar fi terminat la finele sezonului regulat, titlul ar fi fost adjudecat cu etape bune înainte de către Viitorul, în detrimentul Stelei.
Cum însă sezonul a continuat cu formatul “play-off”, după înjumătățirea și rotunjirea în sus a punctelor obținute după 26 de etape, nu doar că Steaua a reintrat cu șanse în lupta pentru titlu, dar a ajuns să-și schimbe și denumirea pe durata mini-campionatului intensiv de zece etape.
Tot în acest timp, pe lângă noul FCSB al lui Gigi Becali, pe rând, CSU Craiova, CFR Cluj și Dinamo București au avut, la un moment anume, ocazia să forțeze spre top 3. Dar tensiunile interne de la Craiova și demotivarea clujenilor după ce li s-a refuzat în instanță ieșirea din insolvență i-au făcut pârtie spre vârful clasamentului ambițioasei echipe a lui Cosmin Contra.
De unde era cât pe ce să nu prindă “play-off”-ul, Dinamo a ajuns la doar două puncte de Viitorul și FCSB. Putea să fie chiar la egalitate cu trupele lui Gică Hagi și Laurențiu Reghecampf, dacă nu era egalată la 2, în prelungiri, de CSU Craiova.
Într-un “play-off” cu multe meciuri pe muchie (exceptând ultimele două etape), FCSB a profitat de avantajul experienței și valorii lotului și s-ar fi impus la pas dacă reușea să gestioneze mai bine finalurile de meci cu Viitorul și Dinamo din retur. A pierdut trei puncte (dintre care cel cu Dinamo în minutul ’90+6) din meciuri în care merita mai mult, și, astfel, tinerii lui Hagi au reușit să revină (pe merite proprii, desigur), pe locul 1 în clasament.
După câteva etape în care, din păcate, ambiția celor de pe primele trei locuri nu s-a întâlnit decât rareori cu cea a restului plutonului din “play-off”, Viitorul, FCSB și Dinamo își dispută titlul la distanță. Toate trei joacă acasă, Viitorul cu CFR Cluj, FCSB cu CSU Craiova, iar Dinamo cu Astra.
D’ale noastre
FCSB a incendiat atmosfera ultimei etape de “play-off” după ce a anunțat, prin conducătorii săi, că va contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) titlul lui Viitorul, dacă va fi obținut la egalitate de puncte cu “roș-albaștrii”. Gigi Becali susține că departajarea ar trebui făcută după toate cele patru meciuri directe din acest sezon, însă Liga Profesionistă ține partea Viitorului și susține că meciurile directe care contează sunt cele două din “play-off”.
31.07.2016 FC Viitorul 1-3 Steaua
06.11.2016 Steaua 2-0 FC Viitorul
18.03.2017 FC Viitorul 3-1 Steaua
24.04.2017 Steaua 1-1 FC Viitorul pic.twitter.com/kqv4doJZLi— FCSB (@FCSB__) May 13, 2017
În plus, fidel filosofiei sale de ani de zile, patronul FCSB tocmai a anunțat că a transferat un jucător al CFR-ului (Ionuț Larie), în speranța că-i va mobiliza mai tare pe clujeni în meciul cu Viitorul.
Dar, dincolo de obișnuitele scandaluri televizate, fotbalul românesc își caută un nou drum. Iar acest drum începe chiar azi. Întrebarea pe care și-o pun toți microbiștii e cu ce începe acest drum.
*
Va începe cu proiectul (și cu modelul) lui Gică Hagi sau (din nou) cu banii (și modelul) lui Gigi Becali? Sau, dimpotrivă, va începe de la lecția de oportunism (bazată și pe cinismul cu care s-a despărțit de Ioan Andone) al lui Dinamo? Toate cele trei echipe și modele pe care le întruchipează au dovedit, în acest sezon, plusuri și minusuri.
Proiectul lui Hagi
Hagi a venit cu tinerețea și cu nebunia pariului său și a dat un nou suflu campionatului intern și echipei naționale. A câștigat la pas sezonul regulat și a reușit să contracareze presiunea și să revină pe primul loc în clasament.
Mulți văd în replicarea modelului său marea șansă a fotbalului nostru. Limitele echipei (cele fizice și de lot, dar nu numai) s-au văzut în “play-off”, dar Hagi s-a ținut tare, iar acesta a fost un mare atuu al Viitorului.
Cu mulți jucători indisponibili și cu foarte mulți tineri (exact ceea ce li se reproșează echipelor care nu prea mai pun suflet în acest final de sezon), Hagi e foarte aproape să obțină ca antrenor și patron performanța de a câștiga titlul nu doar împotriva unor echipe mai potente, dar și împotriva modelului impus de ele în ultimii ani.
Banii lui Becali
Gigi Becali a vândut foarte bine toamna trecută și a investit o grămadă de bani în țară. Într-un campionat cu mari probleme financiare, banii lui Becali au ținut pe linia de plutire câteva echipe “vânzătoare”, ca Astra, dar a ținut în țară și câțiva jucători de calitate.
FCSB are cel mai bun lot din România, iar maturitatea echipei s-a văzut adesea în “play-off”. Dacă vor pierde titlul, cei de la FCSB nu-l vor pierde azi, ci l-au pierdut deja în etapele trecute, în meciurile cu Viitorul și Dinamo. Siguranța de sine, ca și aroganța pe care mulți le-o reproșează “steliștilor” s-ar putea să îi coste acest titlu.
Momentul lui Contra
Venit la insistențele prietenului său Adi Mutu, Cosmin Contra a reușit să aducă pacea în Ștefan cel Mare după dispensarea forțată și neelegantă de Ioan Andone. Mâna lui Contra s-a văzut imediat, ca și rolul benefic al celor câteva transferuri care îi lipsiseră lui Ando.
Iar ceea ce părea la început un miracol, calificarea în “play-off”, s-a dovedit a fi mai mult decât atât, etapă după etapă. Dinamo a învins pe CFR, pe Astra, pe Viitorul și pe FCSB și și-a câștigat dreptul de a visa. Indiferent de rezultatele de azi, revenirea lui Dinamo în prim-plan e încă una dintre veștile bune pe care noul sezon le-au adus fotbalului românesc.