Toma Coconea zboară și aleargă din nou la Red Bull X-Alps, cursa fără de sfârșit, cursa vieții lui. O poate câștiga acum?

Dacă s-ar înmâna premii pentru cei mai rezistenți oameni de pe Pământ, probabil că Toma Coconea, hunedoreanul buclat de 42 ani, le-ar câștiga o dată la fiecare doi ani, când își face rucsacul, își strânge parapanta și pornește la drum spre cursa complicată și fără de sfârșit a vieții lui: Red Bull X-Alps. Startul celei de-a opta ediții se dă pe 2 iulie, în Salzburg, Austria.

Cursa asta nu e complicată doar pentru Coconea, ci e cea mai mare provocare pe care echipa Red Bull a lansat-o, probabil cea mai dură cursă de aventură din lume. De la ediție la ediție, traseul este mai dificil și mai tehnic, iar participanții trebuie să preconizeze cu două zile înainte cum va fi vremea, ca să știe cum se vor deplasa. La X-Alps ai voie să te deplasezi doar pe propriile picioare sau cu o parapantă, zbor la care Coconea se simte și mai pregătit ca în alți ani, pentru că înainte să plece în Austria, abia ce și-a schimbat echipamentul cu unul mai performant.

Red Bull X-Alps începe oficial cu 32 de atleți din 21 de țări aliniați la linia de start (stupoare, Franța participă cu patru echipe diferite), toți pregătiți să traverseze șapte țări. Nebunia se traduce prin 1.138 de kilometri prin care participanții vor străbate Alpii pe jos sau în zbor, până la Monaco. Evident, primul care ajunge acolo, câștigă. Ca punct de reper, elvețianul Christian Maurer a câștigat cursa din 2015 în opt zile, patru ore și 37 de minute. X-Alps nu e doar o luptă cu tine însuți sau de depășire a celorlalți, ci este un duel constant cu o natură care-și schimbă toanele mai rapid decât adolescenții. La fiecare 48 ore, ultimul sportiv din clasament este eliminat, iar dacă nu termini cursa la maximum 48 de ore distanță față de primul sportiv sosit, se cheamă că ai terminat de pomană.

Dacă ar fi să vorbim în ediții, Coconea nu a ratat niciuna din 2003, iar în 2007 și 2011 a obținut cel mai bun rezultat al lui – locul doi. A terminat pe 10 în 2013, iar în 2015, la precedenta ediție, Toma s-a accidentat grav într-una din turele cu parapanta și a fost nevoit să abandoneze concursul.

„Nu este ușor să traversezi Alpii în alergare sau în zbor cu parapanta. Trebuie să ai o condiție fizică extraordinar de bună, să cunoști tainele zborului, iar la acest capitol Tomiță este cel mai bun din țară”, spunea Ovidiu Bodean, șeful Salvamont Hunedoara, înaintea plecării lui Coconea, care activează și ca salvator montan. „În concurs, el va trebui să atingă câteva puncte importante din Alpii Austrieci, la peste 4.000 de metri. Este un model de sportiv.”

„O viaţă între pereţi mă deprimă”, spune Coconea acum șase ani într-un interviu, senin că e norocos să nu fie obligat să-și trăiască viața astfel. „Şoimul”, cum a fost poreclit, are peste 25 ani ca zburător parapantist. De la primul zbor, la 15 ani, Toma a ştiut că așa vrea să-și petreacă toată viaţa. La câțiva ani după Revoluție fusese luat sub aripa clubului de zbor din Parâng. Gustul fusese deschis de o ceată de francezi care în 1991 veniseră într-o tabără cu mai multe parapante. Toma, care alerga din copilărie pe cărări, se gândea fascinat, văzându-i, cum este să zbori, să guști din libertatea pe care ți-o oferă cerul. A încercat, i-a plăcut și înainte de plecare, mare surpriză, s-a ales cu o parapantă donație de la ei. De-ar fi știut francezii cât a însemnat gestul lor pentru parcursul și visele unui puști. De atunci, Toma a fost autodidact și a învățat singur, mai mult din instinct. „Mi-a plăcut foarte mult, aşa că am strâns bani şi mi-am cumpărat o parapantă la mâna a doua”, spunea Tomi, cum îl strigă prietenii. Însă odată ce meșteșugul a fost deprins, a căutat noi provocări care să-i permită să crească și mai tare, toate implicând însă și prima lui dragoste.

Când echipa Red Bull a anunţat, în 2003, unul dintre cele mai dure concursuri de aventură, lui Toma i s-au aprins becurile, călcâiele, toate instalațiile. Avea deja sute de ore de zbor în Parâng, munții de-acasă, cei în care zburase pentru prima oară și care-l molipsiseră să rămână afară, la joacă prelungită. Pe lângă zburatul de zi cu zi, Toma adăugase și 25 kilometri de alergat zilnic. De fapt, zburatul venea după alergat, zburatul relaxa și dădea corpului timp să se destindă.

Toma a ajuns la sediul Red Bull cu o parapantă cusută de el, multe diplome de la competiții și un chef nebun să participe. N-avea nimic de pierdut și știa că determinarea o să-l ajute să ajungă acolo într-un fel sau altul, cum l-a ajutat mereu. Încă din copilărie a fost nevoit să se descurce singur în multe situații, a trebuit să-și întrețină familia din adolescență, iar lucrurile astea l-au responsabilizat, l-au obligat să lupte, să nu renunțe, cum spunea mai târziu într-un alt interviu. „Indiferent de cât de greu mi-a fost, a trebuit să merg înainte. Pentru mine nu există o problemă fără soluție. Trebuie doar să ai răbdare sau să lupți să o găsești.”

La una din edițiile de început, Toma a slăbit 14 kilograme în 14 zile de concurs, totul cu gândul să fie primul la linia de finish. Ambiția i-a dat mereu forță să meargă mai departe, chiar dacă a trecut prin multe. Iar acum, chiar dacă edițiile din 2007 și 2011 i-au adus un onorabil loc doi, chiar dacă uzura e tot mai mare, „Şoimul” insistă. Ştie că a făcut tot ce-a fost omenește posibil în 2011 să ajungă primul la Monaco, dar o alegere nefericită l-a împiedicat. Când era umăr la umăr cu elveţianul Maurer, cel care avea să câştige competiţia, în a cincea zi, Maurer a preferat să parcurgă un traseu spre nord, în timp ce Tomi a pornit spre sud. Elvețianul a prins o zi perfectă de zbor şi a avansat, iar în ziua când putea recupera distanţa printr-un zbor bun, vremea i s-a împotrivit lui Tomi. A mers 1.000 de kilometri cu glezna umflată fără să recunoască în vreun moment al traseului că suferise o entorsă. Se temea că doctorul o să îl forţeze să renunţe. Probabil avea dreptate.

Nici la conferințele de presă de după concurs n-a recunoscut, pentru că nu e genul de om care să vorbească despre câte poate face el, chiar beteag și, poate, undeva în subconștient, știe și că are porții bune de nebunie în comportament, provocate de adrenalină. Dar fără doze mari de nebunie nu prea ai ce căuta la Red Bull X-Alps.

Daniel Pisică, antrenorul lui Tomi, omul care l-a sprijinit tot timpul, spunea la aceeași conferință cum Coconea s-a accidentat înainte de competiţie, când a încercat să aterizeze pe un teren de tenis şi nu a văzut un cablu de oţel. A făcut o manevră specială, de evitare a cablului, dar asta a însemnat şi o cădere în gol de la șase-șapte metri. În loc să renunţe, a preferat să meargă mai departe cu antrenamentele, cu alergările lui de 25 de kilometri.

Într-un antrenament dinainte de concurs, pe Matterhorn (4.478 m), Coconea a fost prins într-o avalanşă: 500 de metri de alunecare și o mână stângă accidentată. După ce că avea deja picioarele umflate, acum trăgea cu mâna lovită de frâiele parapantei aproape 100 de kilometri pe zi. Mulți s-ar fi oprit un pic după cuvântul avalanșă, să analizeze ce tocmai li s-a întâmplat. Cățărătorul și fotograful Jimmy Chin, parte din echipa de sportivi ai brandului de echipament The North Face, s-a izolat câteva luni bune după ce a fost prins de o avalanșă care aproape i-a luat viața în timp ce fotografia un schior. Avea nevoie să se gândească la sensul vieții lui, la priorități și daune personale.

Nu și Coconea, care probabil merită un premiu universal al rezistenței – atât pentru parcurgerea traseul propriu-zis indiferent de dureri, cât și pentru faptul că insistă să se întoarcă la fiecare ediție. Noroc că îl obligă una din regulile concursului, de câteva ediții încoace, să doarmă 4-5 ore pe noapte, că altfel le folosea și pe-alea, cum de altfel a recunoscut că făcea la început, cu toții o făceau până la epuizare când erau mai flexibili organizatorii. Cu sau fără orele de somn, oricum două săptămâni ți se par, cum spunea parapantistul român, o viață.

Pe când era un puști de 23 ani, viața lui Toma s-ar fi schimbat dramatic dacă nu le-ar fi ținut el însuși piept unor doctori nepăsători care, după un accident, au decis că singura soluția ar fi fost să-i amputeze piciorul stâng. A fugit din spital și a căutat rezolvări în alte părți, până a găsit alte operații care urmau să-i salveze piciorul, iar nebunia lui Toma i-a dat gaz pentru tot ce a urmat. Tot el a fugit din spitalul din Petroșani cu bazinul fracturat, prin 1999, pentru că voia să zboare neapărat pe eclipsă de soare, așa că s-a înfășurat strâns în lenjeria de pe pat, a împrumutat un cal și a ajuns la prietenii lui care se pregăteau să zboare „mai mult mort decât viu”, cum își amintește Daniel Pisică. L-au ajutat, desigur, să decoleze, deși beteag. Dar dacă nici după pățaniile astea nu știa multă lume de el, numele lui a făcut înconjurul lumii în 2003 când, antrenându-se pentru X-Alps, a salvat viața unei fete căzute într-o prăpastie din Parâng. Rănile ei de la cap aveau nevoie de îngrijire imediată, așa că și-a transformat parapanta într-o ambulanță aeriană și după aproape jumătate de oră de zburat prin frig, au aterizat împreună la Spitalul de Urgență din Petroșani, iar tânăra a supraviețuit să mediteze și ea, ca Chin, la sensul vieții.

Antrenamentele pentru cursa vieții lui îl fac să parcurgă ţara în lung şi-n lat, în căutare de locuri potrivite pentru zbor. Ajunge des la Rîmetea, un sat din inima Apusenilor, de la poalele munților Trascău, adică o creastă cochetă și stâncoasă, rai pentru cățărători. Ca să-i fie mai comod, prin 2005, Toma a decis că e momentul să investească într-o casă mobilă, o dubiță care l-a condus pe toate drumurile știute și nebănuite. Şi-a gândit și construit singur un pat de lemn care să încapă în spate, pe care Coconea îl vedea ca pe un pat matrimonial oricum, cum și glumea. E aceeași rulotă în care gătea cu iubita lui în mica bucătărie și pe care o parca lângă gospodăriile prietenilor din toată țara, lângă un foc de tabără, în sunetele unei chitare. Acum, dubița e branduită cu stickerele sponsorilor.

„Parapanta este un sport periculos numai dacă faci ceva extrem”, spunea Coconea, „în rest este ceva foarte sigur.” Pentru el, însă, noțiunea de siguranță s-a pierdut de prea mult timp. Acum, „doar să pleci de la linia de start la Red Bull X Alps este o mare realizare”, recunoștea hunedoreanul, pentru că efectiv se reunesc cei mai buni 32 de parapantiști din lume. Elita din care și el face parte încă din 2007, când a obținut locul doi la prima participare, însă nu e de ajuns. „Visul meu rămâne să câştig.”

Dacă la primele ediții cățăratul şi alergatul au fost punctele lui forte, din 2009, dar mai ales 2011, a încercat să zboare mai mult, asemenea elvețienilor care mai bine de 70% din traseu au fost aerieni. Totuși, acum șase ani a ajuns să alerge două maratoane într-o zi, dintr-o latură precaută care l-a ținut angrenat în realitate. Nimeni n-a înțeles ce a făcut, dar răspunsul a venit rațional: „Știam, din experiența anilor trecuți, că briza apare după-amiaza și există posibilitatea să nu am condiții de zbor să ajung în timp, așa că am ales calea cea mai sigură. Am alergat.” Doar el și câștigătorul s-au încadrat atunci în timpul regulamentar din cei 32 de sportivi de la start.

A trecut prin multe Toma la Red Bull X-Alps. La prima ediție a fost blocat pe munte la 3.000 de metri, în sandale și șorț, pe lapoviță și ninsoare. A alergat, în 2009, patru ore cu prietenul lui Daniel Pisica printr-un labirint de viță de vie și mai aveau puțin până să se ia la bătaie, dacă nu reușeau să găsească drumul cel bun. Odată s-a lovit singur cu o piatră în cap, ca să rămână treaz, după ce ajunsese pe un ghețar din cauza unei decizii ghinioniste. Altădată a făcut toată noaptea flotări și genoflexiuni ca să își păstreze sângele în mișcare. Tot atunci a spart butonul de panică primit în kit.

De la an la an, organizatorii lungesc traseul, măresc mizele concursului. „Anul acesta este un traseu foarte complex (care cuprinde șapte țări). Nu o să plecăm ca până acum, de la Salzburg la Monaco, direct spre Vest. Acum ne întoarcem spre Slovenia, venim spre Est, de la Salzburg, apoi ne întoarcem în Germania, apoi intrăm în capătul Dolomiților, apoi Matterhorn și Monaco”, spunea Coconea într-un interviu pentru Cronica Văii Jiului, înainte de plecare. „O să fie o competiție, cu siguranță, un spectacol de durată mai lungă, dar, în același timp, dacă ne permite vremea, toți avem partea tehnică mult mai pregătită.”

Cursa de anul acesta e gândită și pentru egalitatea de șanse. Dacă cineva e foarte în față, distanța se poate recupera, există tur și retur pe aceeași arie, iar toți atleții prind aceeași vreme, iar asta aduce un echilibru. Toma prevede răsturnări de situații în clasament. Acum, că are și parapantă nouă testată prin Retezat, Coconea speră la podium. Nu mai spune răspicat că visează la locul întâi, dar altceva nu l-ar fi mânat din nou în luptă. „Am schimbat multe la tehnica mea. Sunt atent la detalii, la echipamente, la părțile tehnice. Nu mai stau până pe ultima sută de metri, ca să fiu obosit și stresat”, spunea parapantistul care pregătește plecarea în Alpi din aprilie.

Luna mai a petrecut-o acolo, făcând o parte din traseu, studiind, pregătind echipa, să fie sigur că vorbesc toți aceeași limbă și toate eforturile comune sunt făcute pentru dozarea efortului lui. Tura de recunoaștere a traseului e un lux pe care Coconea nu și l-a permis dintotdeauna, însă constanța și voința lui de fier au convins sponsori noi să fie lângă el. E clar că Toma nu vrea să fie nevoit să se zbată pentru podium, cum a făcut-o în anii precedenți. Performanta lui a fost mereu remarcabilă, mai ales dacă ai în vedere puținii oameni cu care a lucrat, spre deosebire de câștigătorii care aveau și meteorologi la dispoziție. La el totul s-a bazat pe instinctul de montaniard, însă acum ajunge la start cu echipa tehnică lângă el.

Înainte de concurs, abia a venit dintr-o tură în Himalaya despre care spune că i-a prins foarte bine, unde a și bătut un record de zbor pe distanță, însă la -30 de grade și o climă prea umedă ca să atingă și recordul de înălțime. Asta însă l-a motivat să se antreneze și mai mult.

Așa că echipă tehnică, parapantă nouă, antrenamente, toate sunt bifate. Nimic nu-i stă în drum. De fapt, încă din 2015, când a ajuns la spital și a fost nevoit să abandoneze, se gândea deja la ediția care urma în 2017, iar asta l-a ajutat să se repună pe picioare. Poate e și o fărâmă mai precaut ca la edițiile anterioare, crede un Coconea mai calm, care în ultimii ani a alergat și pentru tot felul de cauze umanitare (acum aleargă și zboară pentru copiii de la Școala Nr.7 din Petroșani). E tot un parapantist hunedorean, rămas la fel de modest, care acum, că poate conta pe o echipă, e hotărât să se bucure mai mult de concurs. „Sunt acolo.”

„Trebuie să fim mai încrezători în noi, pentru că suntem mai puternici decât credem în mintea noastră”, îi spunea Toma după un antrenament prin munți Cristinei Bazavan, convinsă că în jurul acestui om se creează doar energii pozitive. „Putem să trecem peste multe praguri – eu conștientizez asta și când mă lupt cu natura, și când zbor la limită. Conștientizez, mă încarc și merg mai departe. Poate ceilalți trăiesc o teamă mai intensă. Nu știu de ce, dar știu că poate fi depășită.”

Dragă 2 iulie, te așteptăm deci, ca să putem, pentru a opta oară la Red Bull X-Alps, să-i ținem pumnii „Șoimului”.