Ce victorie! România lasă totul pe masă, bate Germania și câștigă aurul European!
Ciprian Rus 17 septembrie 2017Echipa României este campioana Europei! La capătul unei finale de poveste, fetele au depășit puternica echipă a Germaniei și au câștigat, după o pauză de 12 ani, titlul european!
După cinci medalii de argint în ultimii șapte ani, echipa feminină a României a reușit să facă ultimul pas: aurul continental la Luxemburg, unde Eliza Samara, Daniela Dodean Monteiro și Bernadette Szocs s-au întrecut pe ele, înainte să întreacă și marea favorită Germania după meciul turneului: un 3-2 care face o reclamă excelentă acestui sport la care România excelează (în liniște) de ani buni. Din echipa României au făcut parte și Irina Ciobanu și Adina Diaconu, alte două jucătoare de valoare (și de perspectivă).
The new European Champions Team Romania!!! ? ? ? #Congratulation #ITTFEuros2017 ? ?
??? pic.twitter.com/90MLM1P5qY— ETTU (@ETTU_TTennis) September 17, 2017
Finala
“Zid chinezesc al Germaniei”, așa a numit-o comentatorul TVR pe prima reprezentantă a Germaniei – excelenta apărătoare Ying Han, și ea naturalizată din China. Naturalizarea jucătoarelor asiatice e o strategie de dezvoltare cu mare aderență în toată Europa, unde șase din primele zece sportive din clasamentul feminin sunt născute și crescute în Asia.
Or, pusă în acest context, performanța României, care stă de mai mulți ani în topul tenisului de masă feminin din Europa și continuă să formeze jucătoare excelente acasă – mulțumită unor antrenori ca Viorel Filimon – e cu atât mai valoroasă.
Întâlnirea a fost deschisă de cele mai bine clasate jucătoare din cele două echipe: Eliza Samara, locul șase în Europa, și Han Ying, liderul continental. Contrastul de stiluri (atacul Elizei contra apărarea lui Ying) garanta din capul locului un meci frumos – avea să fie unul excelent: Eliza a revenit de la 1-2 la seturi, a forțat setul decisiv, s-a dus repede la 3-0 și, chiar dacă a fost egalată, a atacat fără întrerupere până când rezistența adversă a trebuit să cedeze: 1-0 pentru România.
?LIEBHERR 2017 ITTF ETTC?
Germany?? v Romania??
1st match
Tough forehand by Eliza Samara#ITTFEuros2017 #tabletennis pic.twitter.com/dyZFs40eOI— ETTU (@ETTU_TTennis) September 17, 2017
Au urmat Daniela Dodean Monteiro (campioană europeană en-titre la dublu-mixt, alături de soțul ei, portughezul Joao) și Xiaona Shan, locul doi în clasamentul european, cu zece poziții mai sus decât Daniela, care n-a reușit să intre cum trebuie în meci și, la capătul unui 3-0 categoric, Germania a egalat.
Era acum rândul Bernadettei Szocs, iar acest joc trei cântărea mai mult pentru România decât pentru o adversară care urma să atace ultimele meciuri chiar cu liderele clasamentului european, Han și Shan. Conștientă parcă de încărcătură, dar și de propria valoare, Bernadette a reușit un 3-1 de toată frumusețea cu Nina Mittelham, readucând România la conducere: 2-1 la general, un singur punct distanță de medaliile de aur.
Dacă cineva ar fi meritat să facă pasul decisiv, probabil că Eliza Samara – după atâtea victorii grozave pentru România – ar fi fost primul nume care ți-ar fi venit în minte. Doar că Eliza n-a mai putut rezista (chinuită și de niște dureri la umăr) în fața lui Xiaona Shan, care a câștigat cu 3-1 și a împins finala într-un decisiv greu de privit din fotolii.
Aici, Daniela Dodean a pornit ca din pușcă, concentrată și liniștită de parcă n-ar fi jucat pentru titlul european. Ea s-a desprins rapid 2-0 la seturi în fața celei mai bune jucătoare a Europei, Ying Han, și a așezat România la 11 puncte de medaliile de aur. Ying a recuperat un set, a avut două mingi de 2-2, dar Daniela n-a vrut să audă de decisivul decisivului: a câștigat patru puncte la rând și a adus aurul în România!
Parcurs și context
Pentru echipa feminină a României, acesta este al patrulea titlu european din palmares, după cele obținute în 1992, 2002 și 2005. România a jucat alte patru finale, învinsă mai întâi de Olanda, în 2010 și 2011, mai apoi de Germania, în 2013 și 2015.
Germania a pornit favorită și în ultimul meci de la Luxemburg, dar România a avut o motivație aparte în ultimele zile, un tonus subliniat și de victoria din semifinale cu Rusia, un 3-0 categoric care confirma încă o dată forma acestei echipe atât de bine sudate.
Cu Rusia, liderul Eliza Samara a avut un meci foarte greu împotriva Yanei Noskoba (3-2), dar Daniela Dodean și Bernadette Szocs au limpezit drumul României spre medaliile de argint sau aur.
„E extraordinar pentru spiritul de echipă că am câștigat un meci ca acesta și mă bucur enorm că am putut contribui la această victorie.” – Bernadette Szocs
„Povestea europenelor a început cu dorința noastră declarată de a învinge toate obstacolele și de a ne demonstra nouă înșine că suntem cei mai buni. Fără să fim însă aroganți, ne-am propus să trecem de fiecare meci fără să ne subestimăm adversarul, dar obligându-l, prin joc, să ne recunoască superioritatea. Așa am ajuns în finală, în finala celei mai frumoase probe, proba pe echipe, cea care dă proiecția unei imagini, România! Sunt mândră să fac parte dintr-o echipă care îmi este o a doua famile”, spune Beatrice Romanescu, expertul PR & Marketing la Federația Română de Tenis de Masă.
Până în semifinale, jucătoarele antrenate de Viorel Filimon au obținut victorii pe linie la aceste Europene organizate în Luxemburg. Daniela Dodean, Eliza Samara și Bernadette Szocs cedaseră doar două meciuri până în faza semifinalelor și avea deja asigurate medaliile de bronz ale competiției (nu există meci de departajare între locurile 3 și 4).
România a terminat pe locul I grupa de calificare, după ce a trecut de selecționatele Olandei (3-0), Cehiei (3-1) și Luxemburgului (3-1). Victoriile entuziasmante din primele două zile de concurs le-au dat încredere sportivelor românce că pot aspira la o medalie.
„Îmi place să joc împotriva Cehiei, au reușit să scoată tot ce este mai bun din noi. Sunt foarte încântată de performanța mea în meciul cu Olanda și mă bucur că Eliza este și ea într-o formă fantastică, așa că hai să sperăm la o medalie!” – Daniela Dodean Monteiro
Speranțele Danielei aveau să se adeverească când România s-a impus în sferturile de finală, 3-0 în fața puternicei echipe a Portugaliei.
Daniela Dodean-Monteiro (locul 47 în lume, locul 13 în Europa) a câștigat împotriva chinezoaicei Yu Fu, vicecampioană europeană de simplu în 2015 şi 2016 și locul 39 mondial. Eliza Samara (locul 6 în Europa) a trecut tot în cinci seturi de Jieni Shao, în vreme ce Bernadette Szocs a avut nevoie de numărul minim de seturi contra Leilei Oliveira.
Echipa masculină a României nu a reușit calificarea între primele opt echipe ale continentului și continuă competiția pe tabloul pentru locurile 9-16, unde au trecut deja, cu 3-1, de Belarus. La băieți, finala se joacă între Germania și Portugalia.