Simona, după debutul cu victorie în Singapore: “Sunt într-un loc în care nu am mai fost până acum“
Adrian Țoca 25 octombrie 2017Fun fact: Simona, despre jucătoarea care o inspiră din punct de vedere al modei: „Cred că Serena, pentru că își alege foarte variat ținutele. Când e elegantă, e elegantă, iar uneori am văzut-o în fotografii cu pantofi casual la unele evenimente și rochii frumoase, așa că îmi place stilul ei. Da, încep să învăț mai multe despre cum să mă îmbrac, pentru că am nevoie să învăț mai mult.”
Și nu se referă la locul 1, ci la locul în care e mintea ei acum. Un munte de indiferență să fii și tot nu ai cum să nu observi beneficiile pe care i le aduc ultimele evenimente. Un grup de oficiali comentau, în fața unui monitor, intrarea pe teren a jucătoarelor, în timp ce se îndreptau să plece spre arenă: “Simona strălucește. Devine din ce în ce mai frumoasă”. La conferință, radiind, Simona își reconfirma starea: “Cu siguranță că sunt într-un loc în care n-am mai fost niciodată. Sunt fericită. Felul în care simt la interior despre tot ce s-a întâmplat anul acesta. Cred că a fost cel mai bun an al meu; după ce am avut atâtea momente dificile, am reușit să le depășesc și să devin mai puternică. Așa că, da, e foarte drăguț ce se întâmplă și nu voi uita niciodată”.
Așa că, poate că da, persoana din apropierea Simonei care spunea că, de fapt, de acum totul va merge în mai bine s-ar putea să aibă dreptate.
Cum se reflectă în analiza meciului, Simona pare să îmbrățișeze noua situație și să îi placă sentimentele și stările cu care locul 1 vine la pachet. “Mă simt grozav că la primul turneu ca numărul 1 am câștigat primul meci. M-am bucurat de timpul petrecut pe teren”.
Ultima frază e cheia. O Simona bucuroasă să fie pe teren se încadrează în definiția pe care o dădea ieri Garbine Muguruza, care le prezenta drept extra-periculoase pe jucătoarele care vin pe un val mare de încredere. Fără să piardă ținta cea mare din vedere, Simona a respins însă ideea calculelor referitoare la ce trebuie să facă pentru a se asigura că-și va păstra locul intrând în 2018: “Nu, nu mai fac asta. Am calculat în vară și n-a ieșit bine. Așa că m-am oprit. Acum nu mă gândesc decât la cum să joc și să câștig fiecare meci de aici. Acesta este cel mai important lucru pentru mine acum, nu locul 1 la final de an, deși și acesta e un lucru foarte frumos”.
Despre meciul în sine, Simona a zâmbit când i s-a adus aminte de ideea “revanșei” cu Garcia: “Eu o mai bătusem la Toronto, toată lumea vorbește că m-a bătut la Beijing, dar am mai jucat contra ei și știam că pot să câștig. Cred că azi am jucat similar cu ce am jucat la Toronto. Am mers în teren și mi-am văzut de treabă. În setul doi am simțit că domin meciul și nu am avut niciun pic de gând negativ.“
Începutul meciului a fost nu atât încordat – spune Simona – cât mai degrabă a găsit-o prea fixată pe o idee: “Am simțit că mă gândesc exagerat de mult la o lovitură particulară și nu mă simțeam tocmai încrezătoare în acea lovitură. Așa că mi-am propus să joc mai mult după instinct, să fac ce simt în acel moment, pentru că joc bine când fac asta. După ce mi-am relaxat mintea, totul a mers mult mai bine.”
Apoi, continuă ea, “primele game-uri au fost destul de dificile, ea a fost puternică, solidă, dar după aceea cred că a obosit un pic, după ce am început eu s-o alerg, mi-am dat seama că trebuie să o mișc cât mai mult, din punctul ăsta de vedere eu nu am o problemă, nu obosesc în timpul meciului. Am știut că acolo pot să apăs pedala de accelerație.” Game-ul 2, admite ea, a fost destul de complicat și important. “Dacă ea făcea break-ul repede, ar fi devenit mai dificil să revin. Dar mi-am ținut serviciul și cred că azi am servit foarte, foarte bine”.
Despre serviciu am și întrebat-o mai apoi. Faptul că a lucrat la el îi dă mai multă liniște: “Da, se vede că am progresat și mă bucură acest lucru. O să continui să muncesc și o să-l fac și mai puternic.”
Și tot cu serviciul a început recuperarea în primul din cele două game-uri pe care le-a întors de la 0-40 în setul al doilea. “Primul a fost foarte important, pe serviciul meu, că am dat două duble aiurea, pot să zic. După aceea am servit foarte bine și am început să dau drumul la braț. La al doilea game am zis că dacă am făcut-o o dată, pot să o mai fac o dată și am prins încredere.”
Peste toate, Simona simte că “am jucat foarte bine azi, am făcut un joc solid, sunt în stare să-l mențin și sunt sigură că miercuri voi da tot ce pot ca să joc și mai bine“. Contra unei adversare care nu dă multe puncte gratis. “N-o să fie un meci ușor, amândouă sunt destul de consistente (Simona nu știa încă, în acel moment, cu cine o să joace), constante în ceea ce joacă, aleargă bine, însă și eu sunt pregătită”.
Darren? „A fost foarte bucuros de felul în care am jucat și cum am luptat pentru fiecare minge, chiar dacă în anumite game-uri eram condusă.” În engleză a fost încă o dată întrebată de cum a evoluat relația lor de-a lungul anului. „Cred că e o relație bună. Cu siguranță că am avut niște momente mai grele la începutul anului, dar era o perioadă în care eram de asemenea frustrată cu accidentarea. Eram foarte negativă. Dar asta s-a schimbat. Încă lucrez la asta și cred că am făcut pași mari înainte pentru că am făcut schimbări pe acest plan. Cred că e foarte fericit cu felul în care mă comport pe teren acum și ne înțelegem unul pe altul foarte bine.”
Wozniacki: „Simona a jucat foarte bine”
Întrebată la conferința ei dacă se simte mai încrezătoare în șansele ei pentru meciul următor, Caroline Wozniacki a spus: „Nu știu. Ea a reușit o victorie foarte bună azi, a jucat foarte bine. Cu siguranță că n-o să fie un meci ușor. Dar sunt pregătită pentru încercare și bucuroasă că am deja o victorie în cont și intru în turneu simțindu-mă foarte bine.”
Foto: Jimmie48Photography