Grozav! România învinge Turcia lui Lucescu, face un meci convingător și recâștigă tribuna de partea sa
Ciprian Rus 9 noiembrie 2017În primul joc amical de după finalul campaniei pentru Mondialul din 2018, echipa națională a întâlnit la Cluj Turcia lui Mircea Lucescu, o altă absență notabilă de la festinul fotbalistic din Rusia. Acuzată adesea, pe vremea lui Christoph Daum, pentru apatia sa în meciuri-cheie, de totul sau nimic, România lui Cosmin Contra a tratat meciul de pe stadionul CFR-ului ca pe un meci oficial.
Echipa de start a României pentru amicalul cu Turcia (20:15)! Jucăm cu un singur mijlocaș defensiv! Budescu și Stanciu sunt titulari! #SperanțeMari #HaiRomânia #NewLife ???????????????????? pic.twitter.com/NN0z8m6CbY
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) November 9, 2017
Surprinși de dispunerea ofensivă a alor noștri – cu Stanciu la închidere, în spatele trioului Grozav – Budescu – Deac, și cu Keșeru în atac -, dar și de combativitatea „tricolorilor”, turcii de-abia dacă au ieșit de vreo două ori mai consistent din jumătatea lor în prima repriză.
Jocul moale al oaspeților a fost invitație la spectacol pentru Constantin Budescu. Vedeta capricioasă de la FCSB, care a refuzat să poarte tricoul redesenat cu numărul 10 pe spate, a dat un veritabil recital la Cluj, ridicând în picioare generosul public ardelean: driblinguri, pase de efect, călcâie, un șut-bombă și binecunoscutele sale treceri aeriene – nimic nu a lipsit din reprezentația lui „Budi”.
O fază lucrată de el după o recuperare a lui Pintilii și o pasă bună a lui Deac aveau să îl scoată la rampă pe jucătorul care nu s-a temut de greutatea tricoului purtat în trecut de Hagi sau Mutu. Gicu Grozav a marcat primul gol al meciului, chiar înaintea pauzei, și tot el a închis tabela, după un dribling perfect în fața porții lui Tekin, în minutul 69.
⌚️68’: GROOOOZAAAAV!!! GOOOOOOOL!!! Gicu Grozav face dubla din pasa lui Pintilii!!! ROMÂÂÂNIAAAA!! #RomâniaTurcia 2-0 #DinGicuÎnGică #HaiRomânia pic.twitter.com/rRKJ6gPIrE
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) November 9, 2017
La 2-0, turcii au avut și ei ocaziile lor, dar Niță, intrat în locul lui Pantilimon, a închis bine poarta, ajutat și de apărarea imediată, în formă bună joi.
Cu Alibec și Andone în teren, România putea face 3 sau 4-0, într-un final de meci entuziasmant. Aplaudați în picioare la Cluj, jucătorii Naționalei și-au văzut premiat jocul dinamic și inspirat, iar atmosfera de pe banca tehnică și din teren pare mai bună decât a fost vreodată în ultimii trei-patru ani. Un brand nou și cu tricouri noi, echipa lui Contra arată și un joc nou.
Vestiarul e pregătit pentru tricolori!
➡ https://t.co/3bMlsy1cmIRomânia – Turcia, ora 20:15, Cluj-Napoca#HaiRomania ???????? pic.twitter.com/YDBI2BlH0N
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) November 9, 2017
România – Turcia 2-0
A marcat: Grozav (’42, ’69)
România: Pantilimon – Săpunaru, Chiricheș-cpt., Grigore, Toșca – Pintilii, Stanciu – Deac, Budescu, Grozav – Keșeru
Rezerve: Tătărușanu, Niță – Bancu, Moți, Hoban, Chipciu, Andone, Torje, Bicfalvi, Țucudean, Hanca, Ganea, Băluță, Bălașa, Tănase, Alibec
Antrenor: Cosmin Contra
Turcia: Tekin – Tufan, Aziz, Soyuncu, Turan – Inan, Yokușlu – Yazici, Ozyakup, Calhanoglu – Tosun
Rezerve: Babacan, Kocuk – Koybași, Demirok, Unal, Under, Turuc, Malli, Akbaba, Toprak, Karaman, Alkan, Yardimci
Selecționer: Mircea Lucescu