România pierde cu Polonia, are încă de lucru înaintea Campionatului Mondial. Urmează alte două teste importante

Andrei Năstase 24 noiembrie 2017

La Craiova, într-o Sală Polivalentă plină și zgomotoasă, România s-a decis să-și împartă în două părți cu totul diferite primul meci de la Trofeul Carpați: o primă repriză slabă, înțesată de greșeli individuale și lipsită de ritm, urmată de o repriză secundă energică, în care echipa a compensat prin intensitate tot ce i-a lipsit în claritate. Din păcate, spectaculoasa revenire nu a putut fi dusă până la capăt și, mai bună, Polonia a câștigat la șase goluri, 27-21.

*

Trofeul Carpați, mutat chiar înaintea Campionatului Mondial din Germania, de care ne mai despart doar câteva zile și alte două meciuri-test, a căpătat anul acesta o miză nouă: pe lângă conectarea jucătoarelor la sarcina următoare, mai departe de reglajele pe care selecționerul Ambros Martin încearcă să le facă acum, pe ultima turnantă, turneul amical de la Craiova are și o miză psihologică. Meciurile acestea amicale pot influența – măcar într-o măsură – încrederea întregului grup înaintea unui turneu final pe care România îl va ataca cu obiectivul locurilor patru-opt, dar cu visul unei noi medalii, după bronzul câștigat acum doi ani, în Danemarca.

Or, după acest prim meci amical cu Polonia (locul patru la ultimele două turnee finale), starea de spirit a echipei nu va fi grozavă. Sigur, cu un lot reunit foarte târziu (din pricina calendarului internațional), nimeni nu se putea aștepta la un joc perfect din partea României. Dar chiar și așa, multitudinea greșelilor individuale și lipsa ritmului din prima repriză – încheiată cu 18-10 pentru Polonia – l-au obligat pe antrenorul spaniol al României să apeze butonul de restart la pauză.

Până la un punct, a funționat. Româncele au revenit mai determinate și mult mai curajoase de la vestiare, au marcat trei goluri fără să primească și au oferit suporterilor primele motive să se ridice în picioare să le încurajeze.

Yuliya Dumanska, jucătoarea Craiovei și favorita tribunei, a înlocuit-o în poartă pe Denisa Dedu, a parat primele patru aruncări adverse și a dat startul celei mai bune perioade a României. Cristina Neagu, Crina Pintea și Valentina Ardean-Elisei au tăiat la jumătate avansul Poloniei și, după doar patru minute, antrenorul Poloniei a fost nevoit să-și reașeze jucătoarele.

În tribune, gălăgioșii fani ai Poloniei, care au dominat fundalul sonor în prima repriză, și-au pierdut glasul colectiv urmărind și ei, mai degrabă mirați, revenirea României. Însă puternicul avânt s-a stins treptat, greșelile au reapărut, ratările de la șase metri nu au ajutat nici ele, iar drumul nu a fost parcurs până la capăt: România a câștigat doar repriza a doua și va căuta să joace (mult) mai bine cu Macedonia ( sâmbătă, ora 16.00) și Brazilia (duminică, de la aceeași oră).

La final, Ambros Martin a recunoscut că echipa României nu a început meciul cum ar fi trebuit, „dar cred că cel mai important pentru noi este spiritul echipei în a doua parte a jocului și acesta este modelul pe care trebuie să îl urmăm. Nu putem fi atât de slabi în apărare, fetele trebuie să fie mai agresive, mai puternice și să încercăm să jucăm precum în repriza a doua.”

Cu ce rămânem

Primele observații nu sunt complicate: echipa națională mai are câteva zile să intre în atmosfera unui Mondial care o va prinde într-un efort de reconstrucție început anul trecut, odată cu sosirea lui Martin și retragerea unor jucătoare foarte importante, ca Paula Ungureanu, Oana Manea sau Aurelia Brădeanu.

În acest sens, meciul cu Polonia nu ne va spune prea multe nici despre schimbarea de generații, nici despre ambițiile României pentru turneul final din Germania. Totuși, jocul de vineri seară ne dovedește încă o dată că absența Gabrielei Perianu (accidentată) va fi greu de compensat, mai ales în apărare, sau că România încă poate avea probleme când adversarele se apără avansat, cu marcaj mai strâns la Neagu și la coordonatoarea Eliza Buceschi.

La fel de adevărat este că meciurile test sunt, mai ales înaintea unei competiții importante, un exercițiu de echilibru: nimeni nu vrea să riște accidentări, nimeni nu vrea să-și arate toate cărțile înaintea startului. Cu atât mai puțin cu cât Polonia poate fi una din adversarele României în sferturile de finală, dacă ambele echipe ajung acolo.

Campionatul Mondial din Germania începe pe 1 decembrie. România va debuta cu Paraguay (pe 2 decembrie, la ora 15.00), într-o grupă din care mai fac parte Slovenia, Spania, Angola și Franța. Primele patru clasate se califică în sferturi, unde locul unu din grupa României joacă cu locul patru dintr-o grupă B foarte puternică, cu Norvegia, Suedia, Polonia și Ungaria în prim plan, înaintea Cehiei și Argentinei.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.