Ce luptă! România se bate, învinge Brazilia și pornește spre Campionatul Mondial cu încredere

Lead.ro 26 noiembrie 2017

UPDATE

Ambros Martin a ales și cele 17 jucătoare care vor reprezenta România la Campionatul Mondial din Germania: din cele 20 de handbaliste prezente la Trofeul Carpați, spaniolul s-a decis să renunțe la interii Alina Ilie, de la Slobozia, Laura Popa, de la Corona Brașov, şi Bianca Bazaliu, jucătoarea lui CSM București.

În vreme ce Alina Ilie este accidentată, Laura Popa și Bianca Baziliu pur și simplu au avut o concurență prea bună pe posturile lor, unde Ana Maria Dragut (pe partea dreaptă) și Cristina Zamfir Florianu (pe inter stânga) sunt în formă mai bună.

Iată cum arată echipa României:

Portărițe: Denisa Dedu și Yulia Dumanska

Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei și Ana Maria Popa (fostă Iuganu)

Interi stânga: Cristina Neagu, Cristina Zamfir Florianu și apărătoarea Gabi Szucs

Coordonatori: Eliza Buceschi, Cristina Laslo și Mădălina Zamfirescu

Pivoţi: Crina Pintea, Cynthia Tomescu și Timea Tătar

Interi dreapta: Melinda Geiger și Ana Maria Dragut

Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu și Ana Maria Berbece, mezina lotului

 

Articolul inițial

În ultimul și cel mai frumos meci al Trofeului Carpați, România s-a încăpățânat să câștige cu Brazilia, 24-23, și poate pleca în Germania, spre turneul final, cu moralul ridicat: echipa nu e încă la 100%, dar demonstrează că știe să se bată!

*

În sfârșit! Sala Polivalentă din Craiova, plină până la refuz pentru duelul cu Brazilia, fosta campioană mondială din 2013, și-a primit premiul meritat: un handbal bun și foarte bun, o victorie decisă pe muchie și (implicit) sentimentul că echipa națională a României începe să-și intre în ritm.

Nimeni nu va spune că jocul e perfect, dar toată lumea a observat că de la prima repriză cu Polonia – ratată complet – și până la ultimele minute cu Brazilia, echipa antrenată de Ambros Martin a parcurs un drum lung.

Individual, fiecare jucătoare a arătat bine duminică, iar câteva handbaliste au arătat chiar excelent: Denisa Dedu a închis poarta în a doua repriză și a refuzat Braziliei egalarea chiar la ultima aruncare; Cristina Neagu a început să dea drumul la braț și, chiar dacă n-a forțat, nu s-a putut abține și a preluat controlul exact în momentele când s-a împărțit victoria; Crina Pintea, pe pivot, n-a făcut niciun pas greșit toată seara, iar lista poate continua.

De pildă, stângacea Ana Maria Dragut a confiscat atacul României în primele 10 minute, când a reușit trei aruncări năprasnice, pătrundere decisă de pe interdul drept și o angajare perfectă pentru Crina Pintea, care a obținut un șapte metri transformat de Eliza Bucechi.

Și ea foarte activă contra Braziliei, Eliza pare să intre deja în atmosfera Mondialului. Or, asta e altă veste bună, dacă ne aducem aminte că la precedentul turneu final – Campionatul European din Suedia – coordonatoarea de joc a României a ajuns accidentată.

Apoi, Dedu și Yulyia Dumanscka (folosite amblele câte o repriză) arată și ele un nivel foarte bun în poartă, iar Neagu pare să-și fi găsit înlocuitoarea potrivită în Cristina Florianu (Zamfir), una dintre cele mai bune marcatoare din Liga Florilor, așa cum se numește competiția națională.

Altfel spus, această ultimă repetiție cu public înaintea Campionatului Mondial din Germania (1-17 decembrie) a fost încheiată cu bine. Acum, Ambros Martin și jucătoarele României au două-trei zile de odihnă activă și alte câteva ședințe tehnice care să lege și mai mult grupul înaintea debutului cu Paraguay din 2 decembrie (ora 15.00).

Și atât pentru echipă, cât și pentru suporterii ei, punct de plecare pentru discuțiile următoare va fi trofeul amical de la Craiova. Naționala va căuta să ia tot ce-a fost mai bun din aceste trei jocuri în care nimeni n-a riscat accidentări și nicio echipă, afară poate de Polonia, n-a arătat cel mai bun handbal al ei; suporterii, la rândul lor, vor încerca să-și dea rapid seama care-i poziționarea potrivită: cât de optimiști să fie? Și ce așteptări să aibă de la o echipă a României care-și continuă, cu aparentă răbdare, reconstrucția începută încă de anul trecut, mai întâi prin aducerea lui Martin, mai apoi prin despărțirea de jucătoare ca Paula Ungureanu, Oana Manea sau Aurelia Brădeanu?

Greu de spus, doar după cele trei meciuri jucate de România la Trofeului Carpați, dar semnele nu sunt rele. Așa cum a demostrat și cu Brazilia, echipa știe să se agațe și să se bată atunci când lucrurile devin grele. Când joacă la intensitate ridicată, România are multe argumente și puține slăbiciuni. Iar vestea cea mai bună e multitudinea opțiunilor – Ambros Martin pare să aibă variante diverse pentru fiecare post.

Vulnerabilități apar, măcar pentru moment, la jocul cu extremele, care ajung destul de greu în poziție de finalizare, dar reușesc adesea ba să intre în circulație, ba să lărgească apărarea adversă. Poate că Martin și Horațiu Pașca, antrenorul lui secund, și-au propus exact asta.

Dar ce nu și-au propus – și lucrul ăsta e la fel de sigur ca brațul Cristinei Neagu – e ca atacul României să-și piardă din limpezime în fața apărărilor avansate. E una dintre marile încercări ale acestei echipe și principala întrebarea la care Martin și jucătoarele sale vor căuta să răspundă în Germania: cum va arăta atacul României când Spania, Franța și chiar Angola (care a bătut România și la Rio) se vor apăra avansat la Neagu sau Buceschi?

Nimeni nu trebuie să caute aceste răspunsuri la Trofeul Carpați, dar câteva indicii am primit și aici, prin intrările în circulație ale extremelor, care fie s-au transformat în al doilea pivot, fie au căutat culoare de pătrundere în zona centrală. Atât Valentina Ardean Elisei, cât și Aneta Udriștioiu sau Ana Maria Popa (Iuganu) pot face asta foarte bine. Că n-au arătat-o mai des la Craiova, poate fi o decizie tactică a lui Ambros Martin, care-și poate păstra câteva cărți în buzunarul interior, special pentru turneul final.

Până acolo, spaniolul trebuie să anunțe acum grupul de jucătoare care va face deplasarea în Germania. Din cele 20 de handbaliste prezente la Trofeul Carpați, spre Trier, lângă granița cu Luxemburg – unde se joacă grupa României – vor pleca doar 17 sportive (inclusă aici și rezerva).

Lotul folosit la Trofeul Carpați:

Denisa Dedu (de la Siofok), Yulyia Dumanscka (Craiova), Valentina Ardean Elisei (Craiova), Cristina Neagu (CSM București), Ana Maria Popa (fostă Iuganu, de la HCM Roman), Aneta Udriștioiu (CSM București), Bianca Bazaliu (CSM București), Alina Ilie (Slobozia), Laura Popa (de la Corona Brașov), Cynthia Tomescu (Corona Brașov), Crina Pintea (Issy Paris), Timea Tătar (Corona Brașov), Melinda Geiger (Brest), Elina Buceschi (Corona Brașov), Cristina Laslo (Buducnost), Mădălina Zamfirescu (Debrecen), Cristina Florianu (fostă Zamfir, de la Craiova), Ana Maria Dragut (Zalău), Gabriela Szucs (Dunărea Brăila) și Ana Maria Berbece (U Cluj).

Campionatul Mondial din Germania începe pe 1 decembrie. România va debuta cu Paraguay (pe 2 decembrie, la ora 15.00), într-o grupă din care mai fac parte Slovenia, Spania, Angola și Franța. Primele patru clasate se califică în sferturi, unde locul unu din grupa României joacă cu locul patru dintr-o grupă B foarte puternică, cu Norvegia, Suedia, Polonia și Ungaria în prim plan, înaintea Cehiei și Argentinei.
Echipa României va ataca Mondialul cu obiectivul locurilor patru-opt, dar cu visul unei noi medalii, după bronzul câștigat acum doi ani, în Danemarca.
Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.