România își câștigă grupa, se poate odihni cu Franța. Cehia sau Ungaria vor aștepta în optimile de finală ale Campionatului Mondial
Lead.ro 8 decembrie 2017Storși de energie în propria luptă cu Angola, Ambros Martin și colegii lui din sfaff-ul tehnic – Horațiu Pașca și Jaume Fort – au rămas totuși în sala din Trier, plină până la ultimul scaun, să vadă la lucru Franța și Spania. Investiți și emoțional, de dragul Spaniei natale, dar și profesional, în pregătirea duelului cu Franța, cei trei au primit mai mult decât așteptau: un egal dramatic, smuls în ultimele secunde, printr-un șapte metri transformat de Carmen Martin, eroina Spaniei (și fosta extremă a lui CSM), dar un egal împăciuitor, care mulțumește, măcar într-o măsură, pe toată lumea.
Before we take a look at the last matches of the preliminary round, let's see what group A and B have to offer! ✌ Last chance for Poland to get a ticket for the eighth final…. #Germany2017 #simplywunderbar | @NORhandball | @ihf_info pic.twitter.com/zvYUK7bjKT
— simplywunderbar! (@simplywunderbar) December 8, 2017
Spania trebuie să bată acum Slovenia pentru a ieși de pe traiectoria unei întâlniri fatale periculoase cu Norvegia, iar Franța și România vor avea obiective diferite în ultimul lor meci din grupă, vineri seară (ora 19.00): echipa lui Kruhmbolz va forța victoria și locul doi, în speranța că de dincolo, din grupa B, se va alege cu un adversar mai înțelegător, iar Ambros Martin va putea să-și folosească toate jucătoarele într-un meci puternic, dar fără miza punctelor. Nu a făcut-o cu Angola, și a ajuns să o regrete:
A fost intenția mea ca azi (cu Angola) să joace toată echipa, n-am făcut asta și aici am greșit. N-am făcut-o din cauza jocului, dar îmi pare rău. Cred în toate jucătoarele care sunt aici, și în câteva care au rămas acasă. Dar asta e o echipă și, repet, a fost greșeala mea. O să am mai mare încredere în toate jucătoarele, pentru că avem nevoie de toate.
Asta înseamnă că Martin va putea folosi meciul cu Franța și pentru a-și odihni câteva jucătoare, dar și pentru a-și motiva și mai mult întregul grup. El singur a recunoscut că nu doar Cristina Neagu, dar și alte handbaliste sunt obosite, „pentru că au jucat 60 minute aproape în fiecare meci, și avem și antrenamente, și înseamnă că picioarele nu sunt atât de rapide ca înainte, și asta ne afectează și psihic.”
Or, măcar pentru un meci, presiunea va lipsi. E o veste bună, dacă ne gândim că odihna asta activă e un lux pe care cele mai multe echipe nu-l vor avea. În grupa B, de pildă, Norvegia a nivelat orice intenție de revoltă, va face probabil la fel și cu Suedia, iar Cehia și Ungaria se vor lupta, în meci direct (ora 19.00), pentru locul trei. Pierzătoarea va întâlni România în optimile de finală.
1⃣4⃣ of 1⃣6⃣ tickets for the eights-final ✅! Welcome to the club @rzs_si, @RFEBalonmano, Hungary ???????? and Czech Republic ???????? ???????????? #simpywunderbar #Germany2017 @ihf_info pic.twitter.com/rkim7pHUrQ
— simplywunderbar! (@simplywunderbar) December 7, 2017
La Campionatul European de anul trecut, România a bătut și Ungaria, dar și Cehia – o echipă care și-a început creșterea de formă chiar la acel turneu din Suedia. Jocul mai simplu a fost cu Ungaria, 29-21, dar ambele întâlniri s-au petrecut în grupă. Acum, cu presiunea meciului eliminatoriu, nimeni nu va putea oferi garanții.