CFR și FCSB merg cap la cap înaintea derbiului, Dinamo încă speră la „play-off”, tinerii impresionează din nou
Ciprian Rus 5 februarie 2018Așa cum era de așteptat, lupta pentru „play-off” este principalul element de atracție al ultimelor patru etape ale sezonului regulat. Însă prima rundă de după reluarea Ligii 1 aduce chiar mai mult suspans: cum toate cele patru echipe care trăgeau la ultimele trei locuri libere de „play-off” au făcut egal, în luptă s-a înscris și Poli Iași, care, cu o victorie impresionantă în deplasarea de la Voluntari (4-0) a urcat la doar trei puncte de (linia de sub) locul 6.
Cum Iașiul are două meciuri acasă chiar cu două dintre contracandidate, Botoșani și Viitorul, lupta în cinci s-ar putea disputa până în ultima etapă!
Derbiurile
Capetele de afiș ale etapei 23 nu au dezamăgit deloc. Mai întâi, Viitorul și Astra au propus un meci disputat, în care oaspeții au trecut repede la conducere, după o naivitate a tinerei defensive a lui Gică Hagi, și au avut controlul meciului în prima jumătate a primei reprize. Chițu a adus egalarea chiar înainte de pauză, după care a ratat victoria în partea a doua a meciului, când s-a aflat de câteva ori singur în fața unui Iliev senzațional.
Duminică, Dinamo și CSU Craiova și-au ținut suporterii cu pulsul ridicat până în prelungirile meciului. Chiar și fără Băluță, suspendat, oaspeții au jucat mai consistent și se părea, la un moment dat, că victoria va fi a lor. Dar o ratare uriașă la 2-1 a adus-o în joc pe Dinamo, care a egalat după o fază dusă de tinerii Robert Moldoveanu și Daniel Popa. Băieții lui Laci Miriuță puteau să și câștige în prelungiri, însă șutul lui Nistor s-a dus în bară.
Dinamo București 2-2 CS U Craiova
⚽️Gustavo penalty ‘22 (CSU)
⚽️Nemec ‘45 (DIN)
⚽️Bărbuț ‘55 (CSU)
⚽️Popa ‘85 (DIN)Dinamo obține un egal ce o menține în lupta pentru playoff! Craiova a plătit prețul retragerii totale în defensivă! “Câinii” i-au hăituit și au egalat! pic.twitter.com/OzYZQERyPh
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) February 4, 2018
Vedeta etapei
Revenit la Viitorul după o experiență nereușită în Seria A, la Fiorentina, tânărul Ianis Hagi, internațional U21, a preluat banderola de căpitan al echipei conduse de tatăl său, Gică Hagi. Decarul Viitorului a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale în Liga 1, a legat bine jocul colegilor săi, a servit elegant atacanții și era cât pe ce să-i ofere tatălui său, la împlinirea a 53 de ani, cadou un gol și cele 3 puncte.
LA MULȚI ANI, GICĂ HAGI! “Regele” împlinește azi 53 de ani!
1982/83 Farul Constanța 18/7
1983/87 Sportul Studențesc 118/62
1987/90 Steaua București 118/88
1990/92 Real Madrid 84/20
1992/94 Brescia 61/14
1994/96 Barcelona 5111
1996/2001 Galatasaray 192/73
1983/2000 România 125/35 pic.twitter.com/xdqBd4aCV0— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) February 5, 2018
Ianis a avut o bară la o lovitură liberă impecabil executată cu piciorul drept, după care a făcut din nou proba calităților sale tehnice deosebite cu două șuturi cu stângul care au trecut razat pe lângă barele porții lui Iliev.
CFR Cluj rămâne pe primul loc
În lupta pentru locul 1, FCSB și-a câștigat cele trei puncte la Mediaș, dar a suferit teribil pe final, după ce condusese cu 2-0. Nesiguranța tânărului Andrei Vlad, titularizat după plecarea intempestivă a lui Niță la Praga, și neispirația apărării puteau să o coste pe FCSB, care a trăit mai mult din artificiile lui Budescu și Alibec decât din consistența unui joc care să o recomande pentru primul loc în clasament.
La Cluj se lucrează în echipă!
Mai sunt doar 15 minute până la fluierul de start! #CFRConcordia #Liga1România #Liga1 pic.twitter.com/FnVnAdkkIR— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) February 5, 2018
Liderul CFR Cluj a închis etapa cu o victorie lejeră, pe ninsoare, împotriva Concordiei Chiajna. Ardelenii au deschis repede scorul și, la 1-0, nu s-au mai întrebuințat prea tare. Asta era să îi coste, căci ex-ul Cristi Bud, abia intrat pe teren, a scuturat transversala lui Arlauskis.
„Vișiniii” au reacționat imediat, iar tânărul Sebastian Mailat, jucătorul U21 trimis pe teren de Dan Petrescu, a reușit golul etapei, un șut la vinclu după o acțiune personală în careul de 16 metri al oaspeților.
D’ale noastre
În subsolul clasamentului, prima etapă din 2018 a adus o victorie importantă a lui Sepsi împotriva Timișoarei. Antrenorul Ionuț Popa și-a dat demisia după acest meci, nemulțumit de condițiile care i se oferă de către conducere.
„Făceam sacrificii financiare, îmi plăteam singur benzina. Nu am avut nicio înţelegere cu clubul să-mi dea bani de transport, am făcut-o din pasiune pentru club şi din dragoste pentru fotbal, nu le-am cerut nici măcar un leu.” – Ionuț Popa
ACS Poli Timișoara i-a reziliat, de comun acord, angajamentul antrenorului Ionuț Popa! https://t.co/smzXHxroHE pic.twitter.com/RIyA3ObP17
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) February 5, 2018
Ce urmează
Etapa 24 propune marele derbi de clasament, FCSB – CFR Cluj. E un moment-cheie, care ne va arăta mai bine nivelul de joc al principalelor contracandidate la titlu chiar înainte de începerea „play-off”-ului.
Lupta pentru „play-off” le va pune față în față pe CSMS Iași și FC Botoșani, într-un duel al orgoliilor locale, în vreme ce Dinamo are un meci de „a fi sau a nu fi” la Chiajna.