FCSB urcă pe locul 1 după victoria cu Craiova. Titlul devine o afacere în doi, primul „arbitru” e Viitorul lui Gică Hagi
Ciprian Rus 10 aprilie 2018În timpul sezonului regulat, era literă de lege: ai luat gol de la CFR Cluj, poți uita de toate cele trei puncte! Dar pragmatismul trupei lui Dan Petrescu pare să se fi evaporat după startul „play-off”-ului. CFR a marcat în toate cele trei meciuri de pe teren propriu de până acum, și de fiecare dată a luat gol.
Contra Iașiului a găsit o ripostă miraculoasă în prelungiri, însă împotriva FCSB-ului nici măcar n-a mai avut timp de reacție, căci a luat gol, la rândul ei, după minutul 90. Dan Petrescu avusese meciul în mână, dar s-a văzut trădat din nou de apărare și, în loc să ajungă la +cinci față de FCSB, s-a trezit acum, după etapa a patra din „play-off”, la -două puncte.
După egalul fără gol de la Craiova, „vândut” ca un rezultat pozitiv de cei din Gruia, a urmat un nou pas greșit, 1-1 cu Astra. Cu Alex Ioniță în sfârșit titular, alături de Deac, Culio și Țucudean, CFR s-a chinuit mai bine de o repriză să marcheze. A făcut-o, doar că s-a văzut egalată cu nouă minute înainte de final, scenariul de coșmar care i-a costat deja pe clujeni patru puncte pe teren propriu în „play-off”.
CFR Cluj 1-1 Astra Giurgiu
⚽️Vinicius 54’ (CFR) ????Țucudean
⚽️Polczak 81’ (AST) ????Stan
????Radunovic 90’+1’ (AST)Petrescu a aruncat în luptă tot ce avea de atac pe final dar prea târziu. CFR-ul nu reușește să câștige și pune titlu în pericol după ce a condus tot sezonul. pic.twitter.com/4KtQRbPTzK
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) April 9, 2018
Craiova, adio titlu!
Scăpați teferi după derbiul de la Cluj, cei de la FCSB au făcut șase puncte în ultimele două meciuri. Neconvingători în meciul cu Poli Iași, salvat de Budescu dintr-o lovitură liberă de maestru, vicecampionii au dominat autoritar jocul cu Craiova, pe care aveau să îl rezolve tot după două faze fixe: o lovitură liberă în minutul 3, speculată de Momcilovici, și un penalti executat de Florin Tănase la începutul părții secunde.
Aflată tot timpul în spate pe tabela de marcaj, Craiova s-a dovedit o umbră a echipei din sezonul regulat. Are doar un gol marcat în patru meciuri și, aflată la cinci puncte în urma CFR-ului și la șapte sub FCSB, a anunțat deja, prin oficialii săi, că a abandonat lupta pentru titlu.
Steaua FCSB 2-0 CSU Craiova
Au marcat Momcilovic în minutul 6 și Tănase în minutul 51 (6 al reprizei secunde) din penalty într-un meci câștigat lejer de echipa lui Dică. FCSB e pe primul loc, la două puncte de CFR Cluj! #Liga1România #SteauaCraiova pic.twitter.com/WcqYkYemnv
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) April 9, 2018
D’ale noastre
Victoria cu Craiova și urcarea pe primul loc în clasament înainte de jumătatea „play-off”-ului nu a fost suficientă pentru a menține liniștea în vestiarul FCSB-ului. Constantin Budescu s-a supărat că Nicolae Dică l-a schimbat la pauza meciului, iar Gigi Becali a trebuit să intervină între vedeta și antrenorul echipei sale.
„Probabil a fost o decizie tactică, n-am vorbit încă. Nu mi se pare normal ce s-a întâmplat în seara asta. M-am simțit nerespectat. M-am simțit folosit. Cred că jucătorii de 30 de ani merită mai mult respect. Vreau explicații!” – Constantin Budescu
„O să vorbesc cu el și o să-i zic: «Bă, Costică, bă, Budi, tu ești nebun?! Te crezi la Astra? Ești la Steaua, îl ai patron pe Becali, nu faci ce vrei tu». E și vina mea. I-am oferit tratament special, l-am cocoloșit prea mult.” – Gigi Becali, patron FCSB
Gică Hagi: patron, antrenor și „arbitru” în lupta pentru titlu
Intrată cu emoții în „play-off”, după repetatele împrospătări ale lotului operate de Gică Hagi, Viitorul pare una dintre cele mai în formă echipe ale momentului. După victoria de la Astra, unde a provocat schimbarea lui Edi Iordănescu, Viitorul a câștigat acum și la Iași, din nou cu gol marcat de Ianis Hagi.
Trupa lui Gică ajunge la două puncte de obiectul declarat, locul 3, și va arbitra lupta pentru titlu chiar etapa viitoare, când CFR Cluj va avea un examen capital la Ovidiu.
Rezultate și clasament #playoff după 4 etape. #Liga1România pic.twitter.com/iNUzi8B6px
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) April 9, 2018
Ce urmează
Daca CFR joacă în deplasare la Viitorul, FCSB are o deplasare mai scurtă, la Giurgiu, pentru meciul cu Astra lui Gigi Mulțescu. În celălalt joc de „play-off”, Craiova întâlnește pe CSM Poli Iași.
Partida decisivă pentru titlu dintre FCSB și CFR Cluj va avea loc în etapa a VII-a, la București.