El Rey: Iniesta ridică în picioare un stadion întreg, Barcelona câștigă Cupa Spaniei
Danny Coposescu 22 aprilie 2018În 1999, Pep Guardiola avea 28 de ani și se pregătea să ridice trofeul La Liga, cu banderola de căpitan pe braț. Probabil știa și atunci că sfârșitul carierei sale la clubul pe care l-a iubit mereu necondiționat se apropia. Știm asta pentru că, într-o după-amiază pe Camp Nou, un anume Xavier Hernández Creus ședea lângă el pe bancă. „Tu o să mă pensionezi,‟ a fost profeția lui Pep pentru tânărul de 19 ani care-și făcuse recent debutul în prima echipă.
Dar asta n-a fost tot. Maestrul și ucenicul său asistau la finala Nike Premier Cup, o competiție pentru juniori găzduită de stadionul Barçei. Pe teren, un băiat palid cu o claie de păr brunet parcă plutea printre jucătorii adverși de la Rosario Central. Nu era cel mai rapid, nici cel mai mare sau cel mai puternic. Dar era cel mai bun. Ceea ce nu i-a scăpat omului care avea să devină antrenorul de top al generației sale: „Tu o să mă pensionezi, dar el o să ne pensioneze pe amândoi‟, i-a spus Pep lui Xavi.
Sunt aproape două decenii între acel meci și cel din Copa del Rey de aseară. Și totuși, parcă singura diferență e că Andrés Iniesta Luján nu mai are acele plete impresionante. Altfel, aceleași pase hipnotizante conturează geometrii nebănuite pe gazon; aceleași întoarceri bulversante lasă adversarii cu ochii în soare, aceeași eleganță devastatoare în fața porții. 34 de trofee mai târziu, Guardiola și Xavi s-au retras, însă Iniesta vrăjește încă o finală. Să fie ultima în tricoul Barcelonei?
Watching a 15-year-old Iniesta in action in the Nike Cup, Guardiola turned to Xavi and said: "You will retire me, but this kid will retire us both."
Well, he's retired them all and will never be replaced.
Once in a lifetime player ???? pic.twitter.com/tV5WD9hAOH
— FourFourTweet (@FourFourTweet) April 21, 2018
Barcelona 5-0 Sevilla
Dacă da, atunci nimeni nu putea scrie un scenariu mai potrivit decât ăsta. Pe Wanda Metropolitano din Madrid, Barça a căutat să facă uitată trauma de la Roma în Champions League. Mahmureala din egalul de săptămâna trecută cu Celta Vigo a dispărut, înlocuită de o prospețime care a produs probabil cea mai bună prestație sub Ernesto Valverde. Una care l-a avut pe Iniesta în rolul principal.
După ce portarul Cillessen a declanșat primul gol, marcat de Suarez, cu o pasă scoasă direct din registrul unui playmaker, au început combinațiile pe care fanii catalani s-au obișnuit să le vadă de atâtea sezoane. Iniesta – Alba – Messi, după multe dezbateri despre identitatea Barcelonei, triunghiul ăsta magic rămâne o semnătură inconfundabilă. Argentinianul a mai pus mâna pe un record: primul om de la Telmo Zarra încoace care marchează în cinci finale de Copa del Rey.
Lionel Messi and Andres Iniesta have won 31 (!) trophies together ???? pic.twitter.com/QpuNXZ1Yah
— B/R Football (@brfootball) April 21, 2018
Suarez a rezolvat problema rezultatului înainte de pauză, servit de Messi pentru 3-0. Numai bine pentru a transforma actul secund într-un lung omagiu pentru Iniesta. Unul încoronat cu reușita pe care-o aștepta toată lumea: cei doi jucători excepționali din epoca de aur a Barçei au combinat perfect – Iniesta pentru Messi, Messi înapoi la Iniesta, un vals în jurul portarului și o minge mângâiată în poartă.
Iniesta n-a fost niciodată un marcator prolific. Probabil nici nu și-a dorit să fie. Un fotbalist ca el a părut mereu să transcendă sarcinile banale ale sportului ăsta. Se spune că a da gol e cel mai greu lucru din fotbal. Nu și când ai pe cineva ca Iniesta în echipă. Tutuși, dacă scopul va fi întotdeauna să introduci mingea în poartă, reușita asta e cireașa de pe tortul unei cariere care a atins cele mai înalte piscuri.
Good Lord the goal scored by Iniesta! Look at that trick, I had to watch it 3 times to exactly understand what happened pic.twitter.com/7FIeDy7Uor
— Tancredi Palmeri (@tancredipalmeri) April 21, 2018
S-a terminat 5-0, după penaltiul lui Coutinho, jucătorul care trebuie pesemne să umple golul inevitabil din inima Barcelonei. Deși Iniesta a semnat anul ăsta un contract pe viață la club, o clauză îi permite să-l părăsească atunci când simte că e momentul potrivit. Și nimeni nu are un simț mai bun la capitolul ăsta.
„Săptămâna asta o să-mi anunț decizia. Sunt multe emoții, multe sentimente și mulți ani. Mă bucur că pot să las imaginea asta și titlul ăsta în urmă. Voi încerca să adaug campionatul la cupa asta. Săptămâna asta o să vorbesc despre decizia mea ca atlet și ca persoană. Afecțiunea pe care mi-au arătat-o oamenii e neprețuită.‟
The King of Spain, Andres Iniesta, receiving a standing ovation from both Sevilla and Barcelona fans in the Wanda Metropolitano during the Copa Del Rey final.
Only the highest respects for one of the greatest to ever play the game. pic.twitter.com/1ZTVNTIisx— Juan (@socraticjuan) April 22, 2018
Cu o lună înainte să împlinească 34 de ani, decizia lui Iniesta s-ar putea să-l pună pe drum spre China. Zvonurile plutesc în aer de ceva vreme și majoritatea presei spaniole bănuiește deja ce fel de anunț urmează. N-ar fi greu de înțeles. Înlocuit în minutul 88, fanii ambelor echipe s-au ridicat la unison pentru a-l aclama pe cel care a făcut istorie nu doar în tricoul roș-albastru, ci și în cel al naționalei iberice. Săptămâna viitoare, Iniesta are șansa să mai ridice un trofeu, pe lângă cupa înmânată aseară de regele Spaniei, aproape cu deferență. Ar fi un sfârșit pe măsură.
Iniesta's career trophies (34)
La Liga (8): ????????????????????????????????
Copa del Rey (6): ????????????????????????
Spanish Super Cup (7): ????????????????????????????
UCL(4): ????????????????
Clubs World Cup (3): ????????????
Super Cup (3): ????????????
Euro Cup (2): ????????
WC (1): ????The greatest midfielder and Spaniard of all time. pic.twitter.com/7omMesEMiz
— Football Stuff (@FootbalIStuff) April 22, 2018
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni