La capătul unui meci grozav și al unui succes istoric, adunate în câteva grămezi spontane ale bucuriei, jucătoarele lui SCM Craiova – de astăzi câștigătoarele Cupei EHF – și-am împărțit atenția între frumosul trofeu și oamenii care le-au ajutat să-l câștige.
Cu obrajii roșii și ochii sclipitori, Ana Maria Țicu, poate cea mai bună jucătoare a unei echipe a Craiovei pentru care nimeni n-a făcut un pas greșit toată seara, a căutat câteva cuvinte să descrie o sărbătoare pe care fanii, alături de colegele ei, o trăiau deja, într-un mod contagios, în spatele ei.
„Ei au câştigat cupa asta pentru noi – le mulțumesc miilor de fani din tribună, nu am cuvinte să spun ce înseamnă victoria asta pentru noi, pentru oraș, pentru suporteri!”.
Întrebată despre emoțiile unui final în care Vipers se apropiase destul de periculos, Ana Maria, care a reușit 12 goluri într-o poartă apărată adesea de imensa Katrine Lunde, o portăriță care a câștigat tot ce a fost de câștigat în handbal, a răspuns că „aşa câştigăm noi, la limită, dar e mult mai frumos așa! Sper ca şi CSM Bucureşti să câştige Liga Campionilor”, a mai spus Ana la microfonul Telekom, înainte să o rupă la fugă spre sărbătoarea începută pe teren.
Iulia Dumanska, cea care va rămâne în memoria colectivă cu cele două parade excelente din ultimul minut, când Vipers putea ajunge la un foarte periculos 26-30, a spus că „victoria acesta este extraordinară. A fost visul nostru, suntem foarte fericite! Am suferit în repriza a doua, am obosit puțin, dar am arătat că suntem o echipă.”
Yuliya va folosi această finală – în care a apărat bine și foarte bine – pentru a face pasul următor într-o carieră care deja arată (la cei 21 de ani ai săi) foarte promițător.
„Va fi sărbătoare în Craiova”, a spus Patricia Vizitiu, la același microfon Telekom Sport. Și pentru ea, succesul acesta e cu totul special:„A fost un an destul de greu, poate cel mai greu din viaţa mea. Dar sunt foarte fericită acum. Mă bucur foarte mult pentru fetele pe care le-am cunoscut aici, am cunoscut câțiva oameni cu totul speciali aici.”
Probabil că unul dintre ei este Bogdan Burcea, antrenorul care a pregătit perfect acest retur complicat. Burcea, care are toate șanseșe să termine pe locul doi cu Craiova în liga națională, e și el la cel mai mare succes din carieră.
Rămas fără pic de energie, el a recunoscut că e foarte fericit, dar la fel de obosit. Apoi a spus că echipa lui și-a împlinit un vis la care nici nu îndrăzneam să visăm la începutul sezonului. Înseamnă enorm pentru România, pentru oraşul nostru şi pentru fetele mele care au muncit şi s-au dăruit cu totul. Mă bucur mult pentru ele. Au fost multe voci care au spus că am ajuns aici nemeritat. Merităm respect. Am trăit intens finalul meciului, dar publicul a fost senzaţional, m-au lăsat fără cuvinte.”