Ana Bogdan ajunge în premieră în turul al treilea al unui Grand Slam, se pregătește de un duel cu Keys

Camelia Butuligă 18 ianuarie 2018

În timpul meciului Bogdan – Putintseva mă gândeam că, de câte ori intră pe teren, toate jucătoarele au trei seturi distincte de probleme de rezolvat: propriul lor tenis, cel al adversarei și condițiile de joc. Meciul Anei a reliefat aceste provocări trilaterale și ea a ieșit victorioasă pentru că le-a rezolvat până la urmă mai bine pe toate trei. Pe lângă aceste trei seturi pe care trebuie să le descurce orice jucătoare, Ana Bogdan mai are unul: în această etapă a carierei sale, întâlnește multe adversare pentru prima oară. Știm din numeroasele declarații că poți să te uiți la videouri pe Youtube până nu mai poți; nimic nu se compară cu a simți cum vine mingea din partea adversarei. Sunt diferențe mari între cum lovesc jucătoarele și în cazul unei prime întâlniri e nevoie de o perioadă de tatonare și ajustare. La conferință, Ana a spus exact asta, că o studiase pe adversară și se aștepta la altceva azi.

Meciul s-a înclinat foarte rapid în favoarea Putintsevei, care a câștigat primul set cu 6-1 pe fondul unui joc grăbit al Anei. Jucătoarea kazahă suplinește lipsa înălțimii cu un joc de pe baseline în care schimbă constant plasamentul și spinul și rupe frecvent ritmul cu scurte. Ana a răspuns încercând să fie ea cea agresivă, să închidă punctul forțând winnerul. Însă această strategie nu a dat roade, dimpotrivă: a făcut multe neforțate (11 față de doar 5 winnere), nu a reușit să capete ritm și i-a dat adversarei un avantaj de un set după doar o jumătate de oră. Până la acel moment, Putintseva gestiona mai bine atât jocul său, cât și pe cel al Anei: avea procentaj mai bun pe primul, raportul winnere-neforțate era mult mai strâns și fructificase eficient două din cele trei mingi de break.

În acest timp, condițiile de joc erau brutale: faimoasa caniculă australiană și-a făcut în sfârșit apariția în a patra zi, cu temperaturi ce au sărit de 45 de grade (cine știe câte or fi fost la nivelul solului, unde suprafața sintetică se poate încinge până spre 60). Tribuna din soare era practic goală, toți spectatorii îngrămădindu-se în cea umbrită. Fetele au fost greu încercate, cerând prosopul cu gheață încă înainte de a se așeza pe scaun și resimțindu-se după schimburile mai lungi. În aceste condiții faptul că Ana și-a pierdut imediat serviciul la începutul setului doi nu era deloc de bun augur.

Însă la 0-2 pe serviciul Anei, Putintseva aleargă spre o scurtă și își prinde un pic piciorul în suprafață: un mic incident aproape neobservat, dar care a scos-o un pic din ritm, suficient cât să-și piardă serviciul apoi. A urmat alt hold al Anei și încă un break rapid. Deloc în apele ei, Putintseva a cerut pauză medicală chiar la 4-2, deși nu era schimbare de teren. Trainerul i-a tratat glezna dreaptă timp de opt minute, timp în care Ana a lovit niște servicii pentru a rămâne conectată.

Aici s-a schimbat radical felul cum au gestionat cele două  atât condițiile de joc cât și jocul adversarei. Ana a rămas calmă și concentrată, Yulia a început să-și piardă jocul: au început să se înmulțească și neforțatele (avea să facă 18 în setul 2) cât și tiradele nervoase pentru care e celebră. De partea cealaltă, Ana începuse să găsească metoda potrivită de a juca: nu neapărat winnere rapide, cât răbdare în schimburi și traiectorii mai liftate, plus un prim serviciu mai eficient. Bogdan a putut să-și pună în practică strategia și pentru că fizic a putut duce raliuri lungi pe căldura infernală, dar și pentru că, mental, s-a ținut răbdătoare de plan și în decisiv, deși l-a început ca pe al doilea cu un break în spate.

O victorie mare pentru jucătoarea română, atât ca semnificație (primul ei tur 3 la un Slam), dar mai ales prin felul cum a fost obținută: descifrând o adversară în premieră pe o căldură groaznică și întorcând meciul după un prim set pierdut. Meciul următor, contra lui Madison Keys, îi va pune aceleași seturi de probleme, dar conținutul lor va fi altul: adversara va fi mare favorită, cu un altfel de joc față de cea de azi, iar meciul se poate desfășura în condiții de joc diferite (altă oră, altă temperatură, alt teren).

Ana: „Nu m-am gândit nicio clipă că la Australian Open o să se întâmple”

Evident încântată de performanța reușită, Ana vede în perspectivă, știind că saltul din clasament o va ajuta să intre mai ușor la turnee. „E extraordinar! Pe moment, în timpul meciului nici n-am realizat. Este nu atât o relaxare, cât o mulțumire. Voi fi pe 88 după azi. Voi putea intra mai ușor la turneele mari, ceea ce e important, pentru că anul trecut se acumula și o oboseală pentru că trebuia să joc mai mult.”

Încurajată de câțiva fani gălăgioși, Ana a simțit din plin efectele. „La 5-2 când m-am ridicat de pe bancă și au început toți să strige, mi-am zis: e meciul meu, e clar. M-au ridicat, pentru că atunci când era scorul strâns, îți pierdeai energia. M-au ajutat mult.”

Continuarea articolului este pe Treizecizero

 

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.