CFR Cluj iese la atac, FCSB și Craiova fac spectacol, dar „play-off”-ul duce dorul unei echipe ca Dinamo

Ciprian Rus 16 aprilie 2018

Au trecut cinci etape din „play-off” și, la jumătatea mini-campionatului pentru titlu, echipele par să își fi dat, în sfârșit, drumul la joc. Calculele „la alibi” nu mai prea țin, dovadă că până și CFR Cluj, condusă de excesiv de prudentul Dan Petrescu, a ieșit la joc!

După ce a irosit, ce-i drept, și cu ghinion, avansul de la sfârșitul sezonului regulat și a ajuns la două puncte în spatele FCSB-ului, trupa lui Petrescu avea un meci crucial în deplasare la Viitorul, una dintre cele mai în formă echipe ale momentului. Iar ceea ce mulți iubitori de fotbal și fani CFR-iști știau deja – că lotul clujenilor are calitate pentru un fotbal mult mai generos decât ne-a obișnuit în ultimele luni – a ieșit la iveală.

„Am schimbat puțin sistemul, cu doi atacanți și cu Ciprian Deac în spatele lor. Era normal, trebuia să riscăm ca să câștigăm” – Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

În noua formulă încercată de antrenorul din Gruia, CFR Cluj a jucat mai sus, mai agresiv și și-a creat în 30 de minute ocazii de joc colectiv cât alte dăți în trei etape. Omrani, servit impecabil de Țucudean, și Deac, după o pasă de maestru a lui Culio, au făcut repede 2-0 la Ovidiu, într-o repriză în care scorul putea fi chiar mai mare. Șicanați de câteva decizii la limită ale arbitrului, clujenii au terminat meciul cu emoții, după golul lui Ianis Hagi.

CFR mai are un meci în deplasare, la codașa CSMS Iași, până la derbiul de la București cu liderul FCSB. Dacă va juca la fel ca la Ovidiu, avem toate șansele să vedem o „finală” pe cinste pentru titlu!

„Sparing partner” CSMS Iași

În deschiderea etapei a cincea, Craiova a făcut spectacol cu CSMS Iași, scor 4-1, trei goluri Mitriță, în condițiile în care internaționalul Băluță e exilat în tribună de antrenorul Mangia.

Cu înfrângerea de la Craiova, Iașiul ajunge la patru meciuri pierdute consecutiv (are o partidă amânată, cu Astra) și îi face pe mulți să regrete și mai mult absența lui Dinamo din „play-off”. Nu-i vorbă, Iașiul a făcut câteva meciuri bune, a pierdut în ultima secundă la Cluj și merita mai mult contra FCSB-ului, dar Dinamo ar fi animat altfel lupta pentru titlu…

FCSB revine pe locul 1

Ajunsă, provizoriu, pe locul 2, după victoria Clujului acasă la Gică Hagi, FCSB a făcut un joc avâtat cu Astra. După câteva ocazii bune, arbitrul le-a simplificat meciul „roș-albaștrilor”, cu un penalti ușor acordat, transformat de Gnohere.

Băieții lui Dică au închis repede meciul după pauză, cu două reușite în cele cinci minute de grație ale căpitanului Pintilii, pasă de gol și euro-gol.

Ce urmează

FCSB are un test important sâmbătă, la Ovidiu, cu Viitorul, în una din cele două deplasări grele pe care le mai are în program.

Ca să depindă de ea însăși în meciul crucial cu FCSB de la București, din etapa a șaptea, CFR Cluj are nevoie de toate cele 3 puncte la Iași.

Craiova continuă lupta pentru locul trei la Astra, în deplasare.

Niculescu și Grozav, „play-out”

Departe de miza „play-off”-ului, „play-out”-ul naște, la rândul său, pasiuni. Lupta pentru salvarea de la retrogradare e cât se poate de strânsă, cu șase echipe prinse în numai 6 puncte! Practic, doar Dinamo, lider detașat, și Botoșaniul, stau fără emoții în etapele care urmează.

Iar consecința stresului cu care trăiesc unele echipe se vede din schimbările de antrenori pe bandă rulantă. Doar în etapa din week-end, două nume mari au ieșit din scenă. Zdrobit de Dinamo pe teren propriu, Claudiu Niculescu a plătit cu demiterea faptul că i-a refuzat pe „roș-albi” acum ceva vreme, când se punea problema schimbării lui Vasile Miriuță. În locul „Lunetistului” vine la Voluntari o altă legendă a „câinilor”, Adi Mutu.

Nici la Timișoara situația nu e calmă. Leo Grozavu a fost dat afară de la echipă după ce a pierdut cu Botoșaniul. Rică Neaga îi va lua locul pe banca tehnică.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.