Cine a greșit, Hagi antrenorul sau Hagi managerul? O întrebare în noaptea albă a lui Hagi omul

Ciprian Rus 3 august 2017

La FCSB e simplu: știam dinainte cine urma să fie vinovat în caz de înfrângere sau necalificare, știm bine, acum, cine are marile merite după spectaculoasa “viktorie” de la Plzen.

Marea întrebare a nopții de ieri e cine a greșit dincolo, la Nicosia: Hagi antrenorul sau Hagi managerul?

Viitorul a început cu o bară meciul cu APOEL, a jucat intens, cu pressing și cu recuperări, multe în treimea adversă, a controlat jocul departe de poarta lui Râmniceanu și a lăsat impresia că e doar o chestiune de minute până va marca.

Minutele au trecut unul după altul, iar Viitorul, aruncat modern, curajos, ofensiv în teren de antrenorul Gică Hagi a continuat să contabilizeze ratare după ratare. Unele monumentale, precum cea a lui Florinel Coman, scăpat singur cu un fundaș dezorientat și cu portarul ieșit la marginea careului de 16.

Numai că după pauză și, încă și mai clar, după golul ciprioților, Viitorul a fost de nerecunoscut. Avea mai bine de jumătate de oră să caute golul calificării, timp în care își permitea chiar și luxul de a mai încasa un gol. Dar a dispărut complet din joc, a cedat mai întâi fizic, apoi și mental controlul jocului, în detrimentul unor fotbaliști trecuți, mai toți, de 30 de ani.

De la un moment dat, devenise limpede că Viitorul ar putea juca o zi întreagă fără să marcheze, atât de mare era neputința trupei din Ovidiu. Pe acest fond, Nicosia se întrecea, la rându-i, în mari ocazii, răsturnând complet imaginea jocului din prima parte.

În ciuda căderii evidente, Hagi a făcut primele schimbări după minutul 75. „Seniorii” Herea și Eric au avut mici sclipiri, prea puțin însă pentru a împrospăta fața unei echipe sufocate.

De ce a căzut echipa de tineri a lui Hagi în a doua repriză? De ce a reacționat Hagi târziu în a doua parte? E lipsa de reacție a antrenorului Hagi sau lipsa de soluții viabile oferite de managerului Hagi pentru un lot care să facă față cu adevărat în Champions și în Europa League?

Hagi managerul a adus jucători puțini și bătrâni în pauza de vară. Constantin a jucat titular, dar a gafat destul de mult pe final, Herea a fost rezervă, iar Eric, meseriașul de acum câțiva ani, a părut complet nepregătit pentru acest nivel. A avut o ocazie să-și țină echipa în joc (pentru 1-3), dar a preferat să caute un penalti în loc să tragă la poartă.

Ajuns campion cu un proiect sportiv extrem de tânăr, managerul Hagi nu și-a permis să blufeze, precum finul său de la Palatul de pe Aviatorilor. El are de făcut o construcție, nu e un aventurier precum ceilalți patroni din Liga 1. Nu a avut bani sau, pur și simplu, nu a putut să-i riște pe câteva transferuri care să îi asigure (de parcă există vreo garanție) “bursa” de 12 milioane de euro a participării în grupele Europa League.

Managerul Hagi l-a lăsat pe antrenorul Hagi să se descurce cu ce are, iar rezultatul e cel pe care l-am văzut la Nicosia. Viitorul are potențial – asta e indiscutabil – dar are nevoie și de alte întăriri pentru a trece la nivelul următor.

Înfrângerea de la Nicosia e o lecție atât pentru antrenorul Hagi, cât și pentru mult lăudatul zilele acestea manager Hagi. Din fața televizoarelor, senzația e că antrenorul Hagi merita mai mult credit din partea managerului Hagi. Dar asta e doar o părere, cel mai bine știe asta Hagi omul, dacă Hagi omul o fi găsit răspunsul în noaptea albă de ieri…

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.