City și Pep știu să câștige și urât, United are noroc cu blestemul lui Dunk. Cu și mai mare noroc, Arsenal urcă pe locurile de UCL

Danny Coposescu 27 noiembrie 2017

Nu există clișeu mai iubit între analiștii britanici decât cel care zice că o campioană se cunoaște în meciurile strânse și incomode. Aforismul spune că trebuie să știi cum să câștigi nespectaculos dacă vrei să iei titlul. Umblă vorba că stereotipurile astea au la rădăcină un dram de adevăr și, dacă e într-adevăr așa, atunci putem s-o numim de acum pe Man City învingătoare. Cu Huddersfield, băieții lui Guardiola au trebuit să se chinuie cum n-a mai fost cazul din august. Nici cu Chelsea, nici cu Napoli, poate doar cu Bournemouth a trecut liderul prin asemenea încercări.

Aici e și cheia. Cum au reușit să smulgă succesul din neant contra echipei lui Eddie Howe, în prelungirile prelungirilor, așa au trecut și de eroii lui David Wagner, care au condus cumulat vreo două minute, după ce în prelungirile primei reprize, Otamendi a deviat o minge în propria poartă. Faptul că City a egalat la mai puțin de 120 de secunde după pauză e de ajuns să spunem că Guardiola și-a dobândit cu vârf și-ndesat pâinea săptămâna asta. De fapt, cam în fiecare săptămâna de când a început sezonul. Cu atât mai mult cu cât cel care a marcat în amurgul meciului e de nerecunoscut sub antrenorul catalan.

Raheem Sterling a suportat cumva cele mai mișelești atacuri din partea unei prese nemiloase, dar foarte influente în opinia publică. Fiecare bănuț scos din buzunar de către tânărul englez a ajuns scrutinizat și condamnat de o instituție care l-a găsit pe el, nu structurile sistemului, responsabil pentru inegalitatea imensă pe care o reprezintă Premier League. E greu să nu te bucuri de bucuria lui Sterling, la urma urmei, un puști care vrea doar să joace fotbal. Și o face cât se poate de bine, pentru probabil cea mai bună echipă din Europa în momentul ăsta.

În vecinătate, Man Utd a avut experiențe mixte cu nou-promovatele de anul ăsta. Pe cât de roz a părut totul în ultima etapă cu Newcastle, practic o petrecere pentru revenirile lui Pogba și Ibrahimovic, șocul de la Huddersfield a deraiat startul bun de sezon. Așa că nu-i de mirare că Mourinho a răsuflat vizibil ușurat după un 1-0 urât ca noaptea cu Brighton. Nu doar pentru că golul a venit târziu și din gheata unui adversar, nici pentru că încă două puncte pierdute i-ar fi pus deja coroana pe cap lui City. Mai degrabă pentru că echipa de la malul mării a fost pur și simplu mai bună pentru trei seferturi de meci.

Brighton a jucat de la egal la egal cu gigantul de pe Old Trafford, iar Knockaert și Gross au amenințat încă din primele minute. După ce portarul Matt Ryan a reușit să-i exaspereze pe Pogba și Lukaku în aceeași fază, chiar nu puteai vedea de unde ar ieși golul pentru United. Dar n-ai ce să faci când îl ai pe teren pe cel mai ghinionist om din Premier League. Dacă menționezi cuvântul „Manchester“ în preajma săracului Lewis Dunk, s-ar putea să-i provoci un atac de panică. După un autogol înfiorător cu Man City în primul meci de acasă în eșalonul de top, bineînțeles că tot el a pățit-o și la șutul lui Ashley Young. Bolta pe care a luat-o șutul deviat a fost atât de perfectă încât trebuie să te întrebi dacă Dunk nu cumva a supărat pe cineva acolo sus.

„Vreau să fiu sincer și să îi dau lui Brighton ce merită. Probabil merită mai mult decât rezultatul ăsta. Ne-au dat probabil cel mai greu meci din sezonul ăsta,“ a spus Mourinho, cu noblețea de care e capabil de două-trei ori pe an. Următorul musafir de pe Old Trafford s-ar putea s-o depășască pe Brighton la capitolul dificultate. Pentru meciul cu City de peste două săptămâni, Lukaku, Pogba și compania trebuie să arate mult mai mult decât ce-au reușit în weekend.

Nici Tottenham nu poate să continue așa, dacă mai vrea să contribuie la conturul unei curse serioase pentru titlu. Egalul cu un West Brom care tocmai îl concediase pe Tony Pulis a fost insipid și înseamnă că Spurs au doar o victorie în ultimele patru etape. Putea să fie mai rău, dacă Harry Kane nu ajungea la 40 de goluri în 2017, cu un sfert de oră înainte de final. Rondon deschisese scorul după nici cinci minute, deci echipa lui Pochettino s-a izbit aproape tot meciul de zidul cu care ne obișnuise Pulis în trecut, înainte de colapsul recent.

Tottenham are o problemă generală cu adversarele care vin pe Wembley și se apără îndârjit, dar dificultățile cu West Brom sunt mai vechi decât mutarea pe stadionul național: patru din precedentele cinci întâlnire s-au terminat la egalitate. Pochettino s-a declarat dezamăgit că munca jucătorilor săi n-a fost răsplătită, dar Kane a fost ceva mai direct când a spus: „N-am jucat suficient de bine.“

Pe Anfield, în afară de poziţiile de pe teren, jucătorii mai un rol de îndeplinit, aproape săptămână de săptămână. Parcă a devenit obligatoriu ca cineva să-şi aleagă câte un meci important în care să facă pe ţapul ispăşitor. După cum o spune şi un fan, „dacă nu e Lovren, e Moreno. Dacă nu e Moreno, e Mignolet.“

Portarul belgian e centrul atenţiei după un 1-1 cu Chelsea care îndepărtează ambele echipe de vreo speranţă la titlu. E drept că Mignolet nu arată grozav în reluarile golului marcat de Willian, o centrare înşelătoare care-l face să patineze disperat în timp ce mingea aterizează direct în vinclu.

E discutabil dacă e vorba de o gafă sau mai degrabă de ghinion. La fel e şi cu vina pe care mulţi i-o impută deja lui Klopp, după o săptămână de groază pe două fronturi. Dar nu există dubii că Liverpool are o problemă serioasă în a păstra ceea ce dobândeşte după multă muncă.

Mai mult de o oră s-au chinuit gazdele să ajungă în fruntea unui joc pe care toţi analiştii englezi încearcă să ni-l prezinte ca „entertaining“, de parcă sunt obligaţi contractual să nu spună ceva negativ despre un derbi. Dar înainte de golul lui Salah din minutul 65, puţine lucruri – în afară de o tumbă a arbitrului Michael Oliver – au înviorat atmosfera adormită de pe stadion.

Ca de obicei, ne-am putut baza pe atacantul egiptean să injecteze nişte energie în meci. De departe cel mai activ om de pe teren, Salah a cules mingea înţepată de Oxlade-Chamberlain şi a finalizat fără emoţii. După care s-a abţinut de bucurie, din respect pentru victimele tragediei din Egipt. Și, eventual, în amintirea celor 19 meciuri pe care le-a jucat la Chelsea.

De acolo, Liverpool a jucat împotriva unui adversar mai periculos chiar decât Hazard sau Morata: tendinţa adânc înrădăcinată de a-şi pierde concentrarea şi, în consecinţă, avantajul. Nimeni n-o cunoaşte mai bine decât Klopp şi neamţul s-a plâns la final că oficialii nu l-au lăsat să facă o schimbare esenţială înainte de egalare. Argumentul e că înlocuirea ar fi transformat sistemul într-unul cu cinci fundaşi. Totul sună a „dacă şi cu parcă“, de vreme ce între cele două reuşite au trecut 20 de minute lungi în care puteau fi făcute toate modificările necesare.

Acolo e mărul discordiei pentru o bună parte dintre suporteri, care şi-aşa s-au frecat la ochi când au văzut o formulă de start fără Firmino sau Mane. Cel din urmă a intrat abia în minutul 89, deci n-a apucat nici să transpire. Asta i-a lăsat multă energie după ultimul fluier pentru a-şi arăta nervii – dacă faţă de Klopp sau de rezultat, nu e clar.

Arsenal a trecut de Bau Bau-ul ei personal, într-un fel care o să-i provoace ulcerul lui Sean Dyche. A treia oară la rând, echipa lui Wenger a bătut-o pe Burnley în prelungiri. Tot a treia oară la rând, a fost cât se poate de controversat. După un penalti în minutul 98 și un gol marcat cu mâna de Koscielny, a venit încă o lovitură de pedeapsă discutabilă. Pesemne James Tarkoskwi l-a împins pe Aaron Rmasez în careu și Sanchez n-avea cum să rateze al doilea penalti în prelungiri pe care-l are de transformat cu Burnley. După tot scandalul cu Man City, când l-a „lăudat“ pe Sterling pentru o presupusă simulare, Wenger a avut cel mai Wenger răspuns cu putință: „Trebuie să mai văd faza o dată.“

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare

În sfârșit: după două decenii, un autogol incredibil îi aduce din nou Iranului o victorie la Cupa Mondială
Danny Coposescu
19 iunie

Ce final și ce finală! În prelungirile unui meci imens, Gyor câștigă din nou titlul Champions League!
Andrei Năstase
13 mai

Fum, flăcări și o petrecere anemică: concluziile unui sezon de Bundesliga cu epilog haotic
Danny Coposescu
13 mai
Top Stories

Drumul lui David Popovici spre Paris este o poveste despre ascensiune, adaptare și răspuns la adversitate. Despre David, cu 100 de zile înainte de Jocurile Olimpice
Andreea Giuclea
17 aprilie

Interviu | „Win-win situation”. Emi Cățe, cel mai valoros baschetbalist român al momentului, și relația sa specială cu proiectul „U”-BT Cluj: „Cea mai bună alegere pe care o puteam face”
Ciprian Rus
8 martie

Interviu | Andrija Stipanovic, U-BT Cluj-Napoca: „Sezonul ăsta, și atmosfera din vestiar, și cea din teren, și cea din tribune sunt atât de bune încât tot ce avem de făcut e să trăim momentul”
Ciprian Rus
12 martie

Mihai Silvășan, U-BT Cluj-Napoca: „E vorba de mentalitatea pe care o avem. Aici, singurul lucru care contează este victoria. Vrem să fim overachievers!”
Ciprian Rus
19 februarie

Interviu exclusiv Cristina Neagu: „Că oamenii s-au simțit inspirați de ce-am făcut, și am putut să ajung astfel la ei, acesta e lucrul cel mai important pe care l-am reușit”
Andrei Năstase
19 decembrie

Exilul. Opțiunea „morală” recomandată tinerelor și tinerilor handbaliști români
Lorand (Boți) Balint
28 decembrie

Concluziile Cameliei Potec: „Ne bucurăm că sportul nostru a început să fie vizibil. Avem o generație tânără care își dorește să ajungă la performanțele liderului echipei naționale”
Andreea Giuclea
11 decembrie

Tricoul cu Hagi pe care nu ni l-am permis
Ciprian Rus
29 februarie

Ce thriller! Una din cele mai spectaculoase victorii din baschetul românesc: U-BT Cluj o bate la ea acasă pe campioana EuroCup, Gran Canaria
Lead.ro
1 februarie
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.

Siraba Dembélé: „Să crezi în tine, în cine ești și în ce poți să faci. Să nu încerci să fii ca altcineva” I Povestea unei jucătoare speciale
Andreea Giuclea
28 aprilie

RADU COSAȘU și viața în meciurile de fotbal
Ciprian Rus
24 aprilie

„Dacă nu oferi ceva altora, ce fel de viață trăiești?” Interviu cu Walter Bolognani, tehnicianul italian care a venit în România să construiască o academie de înot la Dinamo
Andreea Giuclea
11 ianuarie

„Unul dintre cei mai iubiți dintotdeauna”: Gianluca Vialli
Ciprian Rus
6 ianuarie

Gérard Pique și modelul jucătorului-președinte: înaintea ultimului său meci pentru Barcelona, „Geri” promite că se va întoarce: „Tornaré!”
Ciprian Rus
4 noiembrie

Viorel Filimon: „Mergem prin școli și, din păcate, vedem copii care abia merg, cât să nu se împiedice, iar unii sunt aproape de obezitate. Trebuie să schimbăm asta”
Ciprian Rus
14 august

David Popovici vrea să seteze noi standarde. Și să arate că „imposibilul poate deveni posibil”
Andreea Giuclea
17 iunie

Naționala României împlinește 100 de ani. Într-un moment în care prezentul e dezamăgitor, istoria e aici să ne arate că nu e niciodată în zadar să crezi
Ciprian Rus
8 iunie

Adrian Mutu și viața inimitabilă. Note pe marginea unei scrisori de adio. Și gânduri înaintea unui meci de retragere cu adevărat meritat
Ciprian Rus
29 mai

„Scopul nostru e să creăm performeri.” Virgil Stănescu, despre GO Scholarship, un proiect gândit pentru dezvoltarea tinerilor sportivi
Andreea Giuclea
14 aprilie

Cristina Pîrv: „Dacă vrei să fii sus, trebuie să faci ceva în plus”
Ciprian Rus
7 aprilie
LEAD © 2024

Lead este o publicație despre sport cu conținut original, premium, creat pentru noua eră în care a intrat jurnalismul digital și pentru noua generație de fani de sport.

Lead e despre cum ne influențează sportul viețile, despre temele și personajele importante, despre cum consumăm sportul și cum ne raportăm (diferit) la el în prezent.

Abonează-te la newsletter
În fiecare luni, primești pe mail o sinteză a celor mai relevante evenimente din sport, scrise pe un ton relaxat. Plus recomandări de lecturi și alte bunătăți. Nu te batem la cap cu alte motive.