Eliza Buceschi: „Echipa Franței e în creștere, întotdeauna a fost un adversar dificil. Dar meciul care va conta cu adevărat e cel din optimi”
Andreea Giuclea 8 decembrie 2017Joi seară, imediat după meciul câștigat greu în fața Angolei, gândurile la cald se împărțeau în mai multe direcții: selecționerul Ambros Martin privea în urmă, la cele patru victorii câștigate la limită. Jucătoarele se gândeau la greșelile pe care le-au făcut cu Angola, și la cât de aproape au fost să piardă din nou în fața echipei care le-a oprit din drumul spre o medalie olimpică. Eliza Buceschi privea însă în față. Dincolo de Franța, la meciul din optimi, cel mai important.
Before we take a look at the last matches of the preliminary round, let's see what group A and B have to offer! ✌ Last chance for Poland to get a ticket for the eighth final…. #Germany2017 #simplywunderbar | @NORhandball | @ihf_info pic.twitter.com/zvYUK7bjKT
— simplywunderbar! (@simplywunderbar) December 8, 2017
„Mă bucur că am reușit să revenim, dar cu toții ne-am dori să obținem victorii mai ușoare”, a spus coordonatoarea de joc a naționalei. „E bine că ne revenim pe final, că putem să facem față presiunii, și că de fiecare dată până acum am fost mai proaspete în ultimele 10-15 minute, dar deja intervine oboseala și nu știm ce se poate întâmpla într-un meci cu adevărat decisiv. Azi n-am avut o performanță bună, am fost prea relaxate, nu se mai poate întâmpla asta, pentru că vom juca cu echipe puternice, care nu ne vor permite să revenim în ultimele cinci minute.”
Reîntâlnirea cu Angola după înfrângerea de la Jocurile Olimpice de la Rio a răscolit amintiri dureroase pentru jucătoarele României, dar a și oferit o motivație în plus. „Am avut deja-vu-uri când a început portarul lor să apere în situații de unu la unu, dar ne-am propus să nu mai lăsăm să se întâmple acest lucru. Din păcate, nu putem să schimbăm trecutul, dar putem să trăim prezentul și să demonstrăm că la ora actuală România este mai bună decât Angola.”
„Poate că am fost și puțin relaxate, pentru că știam că suntem calificate, însă ne-am dorit mult victoria, în primul rând pentru a fi sigure de primele două poziții în grupă, și în al doilea rând, ne-am amintit puțin că din cauza înfrângerii pe care am suferit-o la Olimpiadă în fața lor am ratat sferturile, și cred că a fost o motivație în plus.”
Eliza a recunoscut că nu se aștepta, înainte de începerea turneului, ca echipa să aibă patru victorii din patru meciuri. „Atunci când am plecat de acasă am spus că am fi fericiți dacă am reuși să evităm Norvegia de dincolo, dar acum putem să zicem că suntem sigure de locul 1. Suntem fericite, dar am mai spus că la campionatul mondial nu poți să fii sigur de nimic, poți să joci cinci meciuri foarte bune la începutul competiției și să-l pierzi pe al șaselea. Ne așteaptă încă un meci împotriva Franței, și apoi cel mai greu meci, cel care va conta cu adevărat, meciul din optimi.”
„Am văzut meciurile Franței cu Slovenia și cu Angola, dar niciun meci nu seamănă cu celălalt. Echipa Franței e în creștere, întotdeauna a fost un adversar extrem de dificil. Însă pentru noi e bine faptul că nu suntem obligate să obținem victoria. Cred că vom încerca să rulăm tot lotul și să pregătim meciul de mâine, care ne interesează cu adevărat, acela este cel din optimi.”
Întâlnirea cu Franța, vicecampioană olimpică și medaliată cu bronz la precedentul European, nu are miză pentru clasament, și poate fi folosit ca un ultim popas de reîmprospătare: jucătoarele care au nevoie de odihnă o vor putea primi, cele care au nevoie de și mai multă încredere și experiență vor juca mai mult cu Franța (vineri, ora 19.00). Ținta, de acum înainte, este primul joc eliminatoriu: în optimile de finală, România va întâlni Ungaria sau Cehia, pe care le-a învins acum un an, la Campionatul European din Suedia.
1⃣4⃣ of 1⃣6⃣ tickets for the eights-final ✅! Welcome to the club @rzs_si, @RFEBalonmano, Hungary ???????? and Czech Republic ???????? ???????????? #simpywunderbar #Germany2017 @ihf_info pic.twitter.com/rkim7pHUrQ
— simplywunderbar! (@simplywunderbar) December 7, 2017
Din partea lor de teren, franțuzoiacele nu sunt încă sigure de locul doi în grupă, așa că s-ar putea să trateze meciul contra României ceva mai serios. Dar și ele se vor uita cu un ochi către meciul direct dintre Ungaria și Cehia: cel mai probabil, câștigătoarea de aici va juca cu Franța.
Despre adversara din optimi, Eliza spune că șansele sunt aceleași. „Indiferent de ce adversar vom avea, șansele sunt 50-50. Nu pot să spun că-mi doresc Cehia sau Ungaria, pot să spun doar că-mi doresc ca echipa României să se prezinte la ora meciului în cea mai bună formă. Dacă o va face, cred că avem mari șanse să câștigăm.”
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni