În sfârșit! Bundesliga se dezmorțește cu primul meci al returului, dar o întrebare rămâne în urmă: la ce-i bună vacanţa din Germania?

Danny Coposescu 22 ianuarie 2016

Vacanţa de iarnă s-a terminat de mult. Elevii şi studenţii sunt înapoi în clase, angajaţii la birouri. Cu toţii ne-am întors la treabă, și la fel au făcut fotbaliștii celor mai importante ligi din Europa: bieții eroi din Premier League, care şi-au petrecut până şi perioada festivă pe terenurile lor plouate şi îngheţate, săracii spanioli, italieni şi francezi, care nici nu şi-au descălțat bine ghetele că au și trebuit să le lege la loc. Un singur mare campionat a aşteptat cu răbdare – și cu riscul să plictisească, așa cum spunea chiar Pep Guardiola – până să ridice cortina pentru a doua parte a spectacolului.

În Bundesliga germană, cluburile au avut parte de cinci săptămâni de pauză competiţională, faţă de cele 16, respectiv 13 zile cât au stat echipele din Serie A şi La Liga. Pentru campionatul german, lucrul acesta e obișnuit. Până la stagiunea din 1987-1988, pauza era chiar cu lună de zile mai lungă, iar până în sezonul 2009-2010, întreruperea era cu aproximativ o săptămână mai mare decât azi.

Numai că în iarna lui 2008, preşedintele ligii, Holger Hieronymus, anunţa scurtarea vacanței până la cele cinci săptămâni de acum. Motivul din spatele mişcării era legat de echipa naţională. Scurtând pauza, campionatul avea să se termine mai devreme, astfel că Joachim Löw, antrenorul naţionalei, primea mai mult timp să-și pregătească formația pentru Campionatului Mondial din 2010.

Dar decizia ligii era una curioasă și părea să contrazică o părere comună: că naţionala – die Mannschaft – s-a putut bucurat mereu succes tocmai datorită perioadei de odihnă neobişnuit de lungi pe care jucătorii din Bundesliga o aveau iarna, între tur și retur.

Adevărul e că Germania pur şi simplu are ierni considerabil mai friguroase decât celălalte trei ţări menţionate. Terenurile îngheţau frecvent şi deveneau impracticabile. De aici şi nevoia istorică pentru o pauză serioasă care împarte practic campionatul în două: ca şi în România, primul loc la sfârşitul lui decembrie primeşte titlul de Herbstmeister, campioana de toamnă. Dar condiţiile şi mijloacele s-au schimbat în ultimele decenii. Acum, orice echipă din Bundesliga este obligată să aibă instalaţii de încălzire a gazonului. Și nici iernile parcă nu mai sunt ce au fost, așa că se cuvine întrebarea: până la urmă, mai e bună sau nu vacanţa prelungită pe care o are Bundesliga? La care se poate răspunde prompt cu altă întrebare: bună pentru cine?

În ce priveşte echipa naţională, atâta vreme cât reprezentativa germană îşi selecţiona o bună parte din jucători din propria competiție (anul acesta nu mai e cazul), aceştia erau pesemne mai odihniţi şi cu rezervele de energie mai bine conservate decât colegii sin Anglia sau Spania. Asociaţia engleză (FA), care se ocupă de naţionala Albionului, priveşte de mult timp cu jind la avantajele de care dispune omologul din Germania. Tot mai multe voci din Regatul Unit dau exemplu reuşitele nemţilor, în special victoria la Cupa Mondială din Brazilia, când cer abolirea tradiţiei de a încărca cel mai mult calendarul exact în perioada în care jucătorii cluburilor Bundesligii stau relaxaţi cu picioarele ridicate sau la plajă în ţări mai călduroase.

DFB

Dar lucrurile nu sunt atât de clare, după cum se vede din decizia din 2008 a lui Hieronymus şi declaraţiile aferente ale secretarului general al federaţiei germane: „Compromisul găsit de federaţie şi liga germană este absolut pozitiv pentru pregătirile pentru Cupa Mondială din 2010‟. O pauză mai lungă ar fi însemnat mai puţin timp la sfârşitul sezonului pentru rigorile competiţiei internaţionale. Tocmai de-asta Bundesliga și-a scurat cu o săptămână pauza competițională.

Apoi, pe lângă discuția despre beneficiile echipei nașionale, se impune și cea legată despre sănătatea corporaţiei Bundesliga. Aici, pauza propune un calcul complicat de costuri şi beneficii. Pe de o parte, calendarul competiţional din Germania chiar permite o vacanţă mai consistentă. Liga are doar 18 echipe, faţă de 20 în celelalte campionate mari, şi o singură cupă domestică (Anglia şi Franţa au două). Asta înseamnă mai puţine meciuri de înghesuit într-un sezon.

De cealaltă parte, însă, liga e perfect conştientă că întreruperea meciurilor pentru atât de mult timp poate fi „bad for business‟. Pentru că Bundesliga riscă, în pauza competițională, să piardă din interes. Cum să rămâi un brand actual, activ, dacă pe ușă stă semnul de „închis”?

Chiar în 2008, când s-a decis scurtarea pauzei, Hieronymus atrăgea atenția că este nevoie de mai multe meciuri în weekend, cele de la mijlocul săptămânii nefiind „destul de interesante pentru cluburi din punct de vedere financiar‟. O pauză lungă înseamnă mai multe etape jucate marţi şi miercuri, pentru a recupera timpul pierdut. Asta dacă liga germană vrea să termine campionatul la timp pentru pregătirile echipei naționale.

Chiar și așa, adevărul e că Bundesliga rămâne printre cele mai sănătoase campionate din Europa în sens economic. E drept că nu se bucură de miliardele contractelor TV din Premier League, dar modelul pare să fie sustenabil şi neafectat (încă) de vacanţa lungă dintre ani. Dacă plecarea din vară a lui Pep Guardiola, cel care are un potenţial de marketing mai mare decât întregi cluburi, va schimba ceva în privinţa asta, rămâne de văzut.

Ceea ce ne aduce la cluburi în sine. Prima chestiune de discutat aici ține de accidentări. Echipele din Premier League, spre exemplu, se plâng de lista lungă de jucători căzuţi la datorie, listă care creşte considerabil în perioada competiţională furibundă din iarnă. E normal să fie aşa. Fotbalul modern consumă corupurile atleţilor, ceea ce creşte serios riscul de accidentări. Mai mult, un program încărcat, fără pauze de odihnă, înseamnă o probabilitate crescută de recidivă. Fotbaliştii accidentaţi nu au timp să se recupereze complet şi sunt aruncaţi de multe ori înapoi în luptă înainte de termen.

Logic ar fi ca un campionat cu o pauză atât de lungă ca cea a Bundesligii să aibă un număr mai redus de jucători accidentaţi. Surpriza apare însă când ne uităm peste numere. Comparaţia la zi arată că echipele din Premier League au în total 60 de fotbalişti în sălile de tratament, faţă de 59 în liga germană (incluzând aici pe cei care sunt în curs de refacere). Cinci săptămâni de vacanţă în plus şi diferenţa e complet neglijabilă. Mai mult, totalul de zile pierdute de jucătorii cluburilor germane de la începutul sezonului e mai mare decât cel al colegilor de breaslă din Anglia.

bayern

E interesant şi că o bună parte din accidentările din Bundesliga au avut loc în ultimele săptămâni, deci probabil în timpul antrenamentelor de după pauză. Întreruperea activităţii pentru prea mult timp poate însemna şi o pierdere a formei fizice, care să cauzeze probleme atunci când reîncep pregătirile.

Însă pauza poate fi bună pentru recuperarea răniților. Bayern München, un club care există în altă lume faţă de restul campionatului, a avut printre cele mai multe bătăi de cap cu accidentările. Spre sfârşitul lui decembrie, Pep Guardiola nu mai putea nici să înscrie un lot întreg de 18 jucători pentru meciuri. Franck Ribery s-a reaccidentat din nou, la fel și Robben, Alaba sau Benatia. În plus Douglas Costa, Mario Goetze și Thiago Alcantara lipseau și ei, cu mici accidentări sau sâcâitoare recidive. Rezultatele au suferit. Bayern a trecut în anul nou printr-o serie de victorii chinuite, 1-0, departe de ce se aștepta de la echipa lui Pep. Se poate spune, deci, că pauza lungă a venit exact la timp pentru clubul bavarez.

Problema e că Bayern are tendinţa să se întoarcă din vacanţă ca un student: cu inima grea şi cu gândul în alte locuri. Anul trecut e un exemplu perfect. În primul meci de după pauză, Wolfsburg i-a alergat pe bavarezi pe tot terenul şi scorul final a făcut înconjurul lumii: 4-1 pentru cei supranumiți “Lupii”. Deşi Guardiola a luat până la urmă campionatul din nou fără mari probleme, Bayern are tendinţa de performa mai rău după întreruperea campionatului decât înainte de ea.

Bayern München reîncepe balul astăzi (21.30), contra lui Hamburg, și mulți specialiști așteaptă mai degrabă două mecanisme ușor ruginite, nu neapărat un fotbal spumos. Și chiar dacă va fi așa, pauza mare din Bundesliga nu va dispărea prea curând. În multe feluri, e o tradiţie la fel de puternic înrădăcinată ca cea a fotbalului festiv în Regatul Unit.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.