Momentul Chile: Daum promite că lucrurile s-au schimbat în bine și că echipa va juca ca în victoria cu campioana Americii de Sud

Ciprian Rus 1 septembrie 2017

„Trebuie să scoatem maximum din ultimele meciuri ale preliminariilor pentru Mondiale și să pregătim cum se cuvine, încă de pe acum, campania pentru Euro 2020, unde sunt convins că ne vom califica”, a promis Christoph Daum, încă de la începerea pregătirilor pentru „dubla” de început de septembrie cu Armenia și Muntenegru.

Cu doar 6 puncte după șase meciuri, România are nevoie de un parcurs perfect în ultimele patru partide pentru a putea spera până la capăt într-o miraculoasă clasare pe locul 2 în grupă. Calculele nu ne prea avantajează, motiv pentru care selecționerul mizează pe faptul că echipa va premia printr-o imagine schimbată lipsa de entuziasm a suporterilor.

Doar 20.000 de bilete se vânduseră, până ieri, la primul meci, din seara aceasta (21.45), cu Armenia, pe „Arena Națională”, împotriva singurei echipe pe care am învins-o până acum în Grupa E a calificărilor pentru Campionatul Mondial din Rusia.

„Trebuie să arătăm lumii ce știm juca! Trebuie să scoatem cele mai bune rezultate și să arătăm lumii jocul nostru, așa cum am făcut-o cu Chile. Vrem să convingem fanii că așa jucăm, că Chile e un început și să aducem din nou lumea la stadion.” – Christoph Daum, selecționerul României

Exceptând meciul de la Erevan, câștigat categoric de România după ce a jucat cu un om în plus și cu 1-0 încă din minutul 3, partida cu Chile a scos ce e mai luminos din echipă în mandatul lui Christoph Daum. Selecționerul german spune că asta e adevărata față a echipei, că partida cu Vidal și compania e momentul-cheie în reinventarea Naționalei și că băieții au acum, în sfârșit, un punct de referință despre ce se așteaptă de la ei.

Atacat constant, din toate părțile, de diversele grupuri de interese din fotbalul nostru, cu personaje care propun și care se propun constant ca soluții pentru banca tehnică a „tricolorilor”, Christoph Daum e (din nou) în fața a două meciuri cruciale. Președintele Răzvan Burleanu susține că mandatul lui Daum se va discuta la finalul calificărilor.

Cum însă calificarea a devenit improbabilă, o schimbare vizibilă de stil și câteva meciuri convingătoare ar fi argumente bune pentru continuitatea lui Daum. Pentru asta, însă, dincolo de victoria de acasă cu Armenia lui Mikhtarian, România trebuie să treacă testul de luni, 4 septembrie, de la Podgorica, împotriva Muntenegrului.

„Ne așteaptă două meciuri importante pentru moralul nostru. Ne dorim să terminăm campania asta cu victorii, cu un joc bun. Avem nevoie de victorii. Toată lumea critică selecționerul, dar noi ne reproșăm jocul făcut. Nu am reușit să câștigăm, nu am evoluat la nivelul calităților noastre în aceste calificări.” – Vlad Chiricheș, căpitanul echipei naționale

Pentru meciul de diseară, de la ora 21:45, televizat pe TVR 1, Christoph Daum e decis să trimită o formulă ofensivă, cu o posibilă tripletă Chipciu – Băluță – Stancu în spatele vârfului Florin Andone și cu Nicolae Stanciu retras mai în spate, lângă închizătorul Pintilii, punctul fix din construcția tactică a germanului.

Daum și-a pus în cap mulți specialiști și fani din fotbalul nostru după ce a decis să nu apeleze la Denis Alibec și Constantin Budescu pentru meciurile din septembrie.

În aceste condiții, echipa probabilă a României va fi: Tătăruşanu – Benzar, Chiricheş, Toşca, Cr. Ganea – Pintilii, N. Stanciu – Chipciu, Băluţă, Stancu – Fl. Andone. Răzvan Marin, Steliano Filip și Alexandru Maxim au și ei șanse la titularizare.

„Armenii au schimbat echipa de la victoria noastră, au alt antrenor, joacă diferit. Trebuie să controlăm meciul, să ajungem în situații de gol și să înscriem din ele. Vom avea mult de lucru ca să câștigăm.” – Christoph Daum, selecționerul echipei naționale

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.