Nicușor Stanciu conduce revenirea României în Israel: n-a fost rău, se poate și mai bine

Lead.ro 24 martie 2018

Pe o căldură de aproape 30 de grade și într-o atmosferă de vacanță, echipa națională a României s-a mobilizat în a doua repriză, a reușit două goluri superbe și a bătut Israelul cu 2-1.

*

Nu e simplu să joci meciuri de pregătire când nu te pregătești pentru un exemen urgent. Într-o pauză folositoare mai ales naționalelor care se pun la punct pentru Cupa Mondială din vară, România lui Cosmin Contra n-are urgențe. În schimb, are răgazul să-și așeze lucrurile în ordine: stilul de joc, nucleul și liderii echipei, integrarea și mai bună a tinerilor sau un eventual prim 11 de bază – toate sunt pe masă.

Dar Contra și echipa lui tehnică mai au un scop: până la primul meci oficial (în septembrie, cu Muntenegru, în deschiderea Ligii Națiunilor), echipa asta trebuie să câștige încredere în calitățile ei. Dacă nu prin rezultate, prin joc. Sau viceversa. În tot cazul, un amical cu Israelul îți oferă ocazia asta, chiar dacă România a pierdut (fără să marcheze) ultimele trei amicale cu acest adversar.

**

După o primă repriză ștearsă, în care Keşeru a ratat singura (mare) oacazie – un șut din careu pe direcția portarului Harush -, jocul s-a  mai animat în a doua parte, când israelinii au început chiar ei să îndrăznească mai multe. Câteva verticalizări rapide i-au surprins avansați pe Săpunaru și Grigore, apoi, la una dintre ele, a fost nevoia de intervenția grozavă a lui Niță pentru ca tabela să rămână neschimbată.

Dar nici măcar Niță n-a mai putut face ceva peste câteva secunde, când căpitanul Nacho l-a angajat frumos, pe poziție viitoare, pe Hemed, care nu a mai ratat: 1-0 pentru gazde, cu 30 de minute rămase de joc.

Abia de aici încolo a început România să joace cu mai multă intenție. Schimbările lui Contra, care i-a trimis în teren pe Stanciu, Mitriță, Țucudean sau Chipciu, au reușit să aducă o injecție de energie într-o linie de atac mai degrabă letargică. Sătul să o tot plimbe de la stânga la dreapta, Nicușor Stanciu s-a hotărât să-și lase amprenta pe meci: a reușit-o printr-un șut grozav, de la 25 de metri, direct în vinclu: 1-1 în minutul 65, o egalare rapidă care le-a dat și mai mult curaj tinerilor intrați în meci.

Doi dintre ei au combinat pentru golul doi: Mitriță l-a deschis perfect pe Țucudean, plecat exact la timp în spatele fundașilor adverși, care a finalizat cu o scăriță de toată frumusețea: 2-1 pentru România, care a reușit – în ciuda unei mari ratări a israelienilor – să ducă rezultatul până la final.

La trasul liniei, poate că scopul a fost atins: și rezultatul, dar și jocul din a doua repriză pot da echipei încredere că se poate și mai bine.

„A fost primă repriză pe care am controlat-o. Am avut două ocazii foarte mari. În a doua repriză, ei avut 20 de minute în care au avut ocazii foarte mari. De la intrarea celor doi (Stanciu și Mitriță), jocul s-a schimbat complet, am avut o reacţie de echipă puternică”, a spus Cosmin Contra, la microfonul Pro X.

Tot el ne-a îndemnat să vedem lucrurile bune: „De obicei, România pierde când primește gol, dar astăzi am reuşit să întoarcem. Mi-a fost frică că o să ne prăbuşim, dar am avut o reacţie extraordinară. Suntem pe un drum bun. Încercăm să avem acelaşi spirit, aceeaşi atitudine.”

Peste trei zile, România primește la Craiova vizita Suediei, o echipă mai serioasă, care-și pregătește zilele astea turneul final din Rusia.

***

Tot pe 27 martie, echipa de Under 19 își joacă calificarea la Euro, după ce tot azi, la Ploiești, a obținut a doua victorie la rând în Turneul de Elită. Dacă cu Serbia, acum trei zile, victoria a fost spectaculoasă, cu Suedia a fost muncită. Conduși încă din minutul 4, dezavantajați de câteva scăpări ale arbitrilor și obligați să joace pe un teren greu, care i-a avantajat pe mai puternicii suedezi,  caracterul acestor tineri fotbaliști s-a văzut și mai bine: au luptat pentru ficare minge, au căzut, s-au ridicat și iar s-au aruncat spre adversari. 

Acum, ei sunt la un singur punct de o mare calificare: dacă nu pierd cu Ucraina, vor merge la Campionatul European.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.