Olanda evită capcana Cehiei, are dreptul să încerce imposibilul. Dar cum oprești această Norvegie care spulberă Rusia și joacă ireal?
Lead.ro 14 decembrie 2017Olanda a fost la un pas să pățească cu Cehia ce a pățit și România, acum câteva zile. Vicecampioanele mondiale și europene au început excelent, s-au distanțat la 7-1 și 8-2, dar cehoaicele și-au făcut loc înapoi în joc, s-au apropiat – aproape fără efort – până la 10-9, și au intrat la cabine cu un singur gol în spatele unor adversare nedumerite și din ce în ce mai agitate.
Cehia e egalat pentru prima dată în meci la 17, a fost aproape să treacă la conducere spre jumătatea reprizei secunde și s-a ținut aproape de Olanda în căutarea loviturii decisive. Numai că Helle Thomsen (antrenoarea CSM-ului) și-a trezit cumva jucătoare, care au avut prezența (și norocul, probabil) să opreasă cumva un scenariu pe care noi, în România, încă încercăm să-l uităm. Batavele au atras aer în piept, s-au reașezat în apărare și, două intercepții mai târziu, au închis definitiv ușa Cehiei și au putut răsufla ușurate. S-a terminat 30-26, dar diferența asta de patru goluri nu spune toată povestea: poate că echipa Cehiei e ceva mai bună decât a arătat CV-ul prezentat la înscriere; iar Olanda începe să arate ca victimă sigură în semifinala cu o Norvegie cu totul și cu totul înspăimântătoare.
.@Handbal_NL ???????? are through to the #simplywunderbar semi-finals! ???? The Dutchies beat Czech Republic ???????? 30:26 and start dreaming about reaching their 2nd consecutive World Championship final.#NEDCZE #simplywunderbar pic.twitter.com/8rdmHARCll
— IHF (@ihf_info) December 13, 2017
După al doilea sfert de finală de la Magdeburg, Rusia – campioana olimpică de la Rio – va depune mărturie și pentru valoarea nordicelor, dar și pentru lipsa lor de empatie. Cu un handbal jucat într-o viteză rar văzută și în handbalul masculin, Norvegia a reușit să-l facă până și pe ursuzul Trefilov să zâmbească. Amărât și resemnat, rusul a renunțat să mai ține la jucătoarele lui și a schițat, pentru o secundă, un soi de zâmbet pe care mulți o să-l numim grimasă. E tot ce a reușit echipa Rusiei în fața Norvegiei, care a câștigat de parcă ar fi jucat cu Argentina și ne-a prezentat – ca la un eveniment de inventică – un handbal pe care mulți îl credeam imposibil.
Amazing play from @NORhandball ???????? perfectly finalised by @StineOftedal! The 2015 World Champions are in command 6:2 versus @rushandball ???????? in the 11th minute.#NORRUS #simplywunderbar pic.twitter.com/AopHNewtSx
— IHF (@ihf_info) December 13, 2017
Dar cu asta se ocupă echipa islandezului Hergeirsson, la asta se pricep atât de bine Mork, Oftedal, Kristiansen, Loke sau Lunde. Și după un 34-17 amețitor cu Rusia, Mondialul a devenit (dacă nu era deja) o competiție pentru locurile doi și trei.
Pentru ultimele două zile, handbalul se va muta la Hamburg. Vineri e ziua semifinalelor, cu Franța și Suedia într-o parte, Olanda și Norvegia în cealaltă.
We've found our semi-finalist! ???? Let's look back on the way @Handbal_NL@NORhandball, @hlandslaget and @FRAHandball had to go to reach Hamburg ⚓! #simplywunderbar #Germany2017 pic.twitter.com/ilfzi2lPEM
— simplywunderbar! (@simplywunderbar) December 13, 2017
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni