Prima victorie! România obține succesul așteptat cu Paraguay, începe cu bine Campionatul Mondial din Germania

Andrei Năstase 2 decembrie 2017

La Trier, foarte aproape de granița de vest a Germaniei, România și-a început cu dreptul drumul la Campionatul Mondial din Germania: într-o sală ocupată cu totul de gălăgioșii suporteri români, echipa națională a câștigat fără emoții cu Paraguay, cea mai generoasă echipă a grupei.

La capătul unui joc simplu, în care Cristina Neagu și colegele ei au fost interesate doar să se conecteze la atmosfera turneului final, România a câștigat cu 29-17 și privește acum spre Slovenia.

„Suntem la Trier de trei zile, deci suntem nerăbdători să începem”, spunea secundul Horațiu Pașca, pentru Telekom Sport, chiar înaintea meciului cu Paraguay. Și echipa României a demonstrat asta prin începutul energic de meci, când patru-cinci goluri rapide au scuturat rapid toate emoțiile începutului.

Cu apărătoarea Gabi Szucs în tribună, ca jucătoare de rezervă, Ambros Martin și-a propus să mai vadă o dată la lucru jocul cu pivoții și extremele. De fapt, chiar dacă Martin și întreaga lui echipă sunt deciși să nu privească mai departe de meciul următor, miza acestui prim joc nu putea fi alta decât pregătirea duelurilor viitoare. Un soi de meci de încălzire, unul care nu ne va arăta valoarea naționalei României, ci doar câteva idei despre această echipă care încă își caută sistemul și formula de bază.

Astfel, Cristina Laslo și Mădălina Zamfirescu au apărut des la coordonare, Ana Maria Dragut și Cristina Zamfir Florianu au jucat și ele pe cei doi interi, iar Ana Maria Berbecea reușit, la 18 ani, primele ei goluri la un turneu final. Crina Pintea, Aneta Udriștioiu și Zamfir Florianu (cu cinci goluri marcate) au fost foarte active, dar nimeni nu a strălucit și nimeni nu poate cere asta de la meciul cu Paraguay.

Ce urmează

Duminică, de la aceeași oră 15.00, România va juca cu Slovenia, cealaltă adversară (ceva) mai facilă dintr-o grupă A din care mai fac parte Spania, Angola și Franța.

Primele patru clasate se califică în optimile de finală, unde locul unu din grupa României joacă cu locul patru dintr-o grupă B foarte puternică, cu Norvegia, Suedia, Polonia și Ungaria în prim plan, înaintea Cehiei și Argentinei.

Primele declarații

Chiar la finalul meciului cu Paraguay, Cristina Zamfir Florianu s-a uitat înapoi spre un „un joc bun cu un adversar oarecum incomod, pentru că ele au avut jucătoare de talie mică, iar echipa noastră nu este așa. Dar a fost un meci în care am încercat să îndreptăm unele lucruri și să punem la punct tot ce mai e nevoie, pentru că de mâine începe greul la acest campionat”, a spus interul dreapta la microfonul Telekom Sport.

Florianu, care e cea mai bună marcatoare din Liga Florilor, s-a referit apoi la faza de apărare: „nu am reușit să ne concentrăm foarte bine, iar ele, fiind foarte micuțe, ne-au scăpat printre degete. Urmează acum echipa Sloveniei, care este în creștere, deci ne așteaptă un meci mult mai greu decât cel de azi.”

Întrebat și el despre ce a putut testa cu Paraguay, antrenorul Ambros Martin s-a arătat mulțumit de cele „două puncte facile, după un meci bun, și ne bucură acest lucru, pentru că primul meci de la un turneu final este întotdeauna mai dificil. Echipa a tratat cu seriozitate ceea ce ne-am propus. Am văzut un adversar care a luptat bine și ne-a surprins puțin prin stilul de joc diferit, cu multe acțiuni de unu la unu. A fost un bun test pentru noi și promitem că încercăm să facem tot ce depinde de noi pentru a ne îndeplini obiectivele. Poate cel mai important aspect este acela de a ne adapta la formatul acestei competiții, care îți permite să mai și pierzi meciuri în grupă, dar când vor veni fazele eliminatorii trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Important este să o luăm treptat, meci cu meci, și să adunăm cât mai multe puncte în grupă.”

Ambițiile

Ajunsă la Campionatul Mondial din poziția singurei naționale care a participat la fiecare din cele 23 de ediții ale competiției, echipa României va trece și acest turneu sub umbrela reconstrucției: toată lumea vrea o medalie, dar mai există și miza pe termen lung – participarea cu succes la Jocurile Olimpice din 2020.

Astfel, obiectivul declarat, locurile 1-6 (sau chiar 1-8), pare rezonabil.

Încă din 2015, odată cu aducerea suedezului Tomas Ryde pe banca tehnică, la Federația Română de Handbal (FRH) se vorbește despre reașezare. Se vrea un sistem mai bun, care să aibă continuitate la toate nivelurile și care să producă, în timp, constanță, predictibilitate.

Cum spuneau Alexandru Dedu, președintele FRH, sau Costică Buceschi, fostul antrenor secund al echipei: „după fiecare turneu bun a urmat altul mai puțin reușit, pentru că nu suntem constanți. Vrem să schimbăm lucrul ăsta, dar planul nostru pe termen mediu nu se opune performanței din prezent, ci doar ne ajută să avem performanță și în viitor.”

Altfel spus, nimeni – nici antrenorii, nici jucătoarele – nu poate începe un turneu final fără ambiția medaliilor, chiar dacă principalul obiectiv e pe termen mediu. Nucleul echipei e încă în schimbare, dar lumea nu trebuie să privească reconstrucția ca pe un rău necesar. Asta e o treabă ciclică, repetitivă, prin care toate echipele trebuie să treacă mai devreme sau mai târziu. Tocmai de-asta contează atât de mult sistemul – așa cum bine demonstrează, prin succesul lor, Norvegia și chiar Rusia.

Când a bătut palma cu Ambros Martin, FRH a anunțat că principalul obiectiv al spaniolului este să construiască o echipă performantă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2020. Dar Martin e primul care o să-ți spună că echipa nu își amână ambițiile până atunci, ci doar că eventualele performanțe trebuie să fie rezultatul unui program care să ofere României continuitate. Pe scurt, investiția în viitor nu trebuie să sacrifice neapărat prezentul.

E un lucru pe care îl știu prea bine și jucătoarele. Fiecare e conștientă că echipa este în plină schimbare, că antrenorul e încă nou, “dar treaba noastră nu e nici să fim realiste, nici să așteptăm victoriile de peste câțiva ani.” Reconstrucția e bună, dar, până la urmă, este mai degrabă treaba altora. A Federației, a antrenorilor, a celor care privesc tot sistemul, de la bază la vârf. „Treaba noastră, a jucătoarelor, este să facem în fiecare zi pasul următor. Noi trebuie să dăm totul la fiecare antrenament și în fiecare meci. Nu putem să ne gândim la performanța de peste câțiva ani dacă nu ne facem treaba cât mai bine azi, pentru că fără munca de azi nu va exista performanța de mâine”, așa cum ne spunea Melinda Geiger, în timpul Europeanului trecut.

Un mix avantajos

Apoi, e bine de notat că schimbările din echipa României au început și vor continua într-o perioadă când Cristina Neagu rămâne cea mai bună handbalistă din lume. Asta înseamnă că noile jucătoare ale naționalei se formează și prin interacțiunea cu Neagu, iar asta s-ar putea să fie foarte profitabil pentru viitor. Mai ales că Ambros Martin a reușit să aducă și câteva jucătoare noi în circuitul acestei echipe rămase fără Paula Ungureanu, Aurelia Brădeanu sau Oana Manea, retrase toate trei (dar nu doar ele) de la națională.

Faptul că în noul grup s-au integrat deja jucătoare ca Yulia Dumanska, Denisa Dedu, Crina Pintea, Aneta Udiștioiu, Madălina Zamfirescu sau Cristina Laslo e încurajator. Alte jucătoare – ca Ana Maria Dragut, Cristina Zamfir Florianu, Cynthia Tomescu sau Timea Tătar, dar și mezina Ana Maria Berbece – încearcă să-și facă și ele loc în echipă.

Aceste apariții sunt, probabil, marele câștig al unei naționale feminine care și-a propus un lucru cu totul nou pentru sportul românesc al ultimilor ani: să înceapă reconstrucția într-un moment bun, nu în plină criză.

Și cu toate că multor jucătoare le lipsește experiența acestui nivel, România are, măcar pe hârtie, un bun echilibru între nucleul dur  – Neagu, Ardean sau Geiger – și noul val: Pintea, Udriștioiu, Laslo, Dragut și celelalte jucătoare, unele dintre ele foarte tinere, altele doar proaspăt intrate în circuitul echipei (deși au mare experiență la echipele lor de club). În plus, 12 dintre cele 17 jucătoare prezente în Germania au jucat și la Campionatul European din Suedia, anul trecut.

Lotul României pentru Mondial

Portărițe: Denisa Dedu și Yulia Dumanska

Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei și Ana Maria Popa (fostă Iuganu)

Interi stânga: Cristina Neagu, Cristina Zamfir Florianu și apărătoarea Gabi Szucs

Coordonatori: Eliza Buceschi, Cristina Laslo și Mădălina Zamfirescu

Pivoţi: Crina Pintea, Cynthia Tomescu și Timea Tătar

Interi dreapta: Melinda Geiger și Ana Maria Dragut

Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu și Ana Maria Berbece, mezina echipei

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.