România câștigă cu Macedonia de Nord, ia o gură de aer și un avantaj consistent în barajul pentru calificarea la Mondialul de handbal din Spania
Lead.ro 17 aprilie 2021România câștigă primul meci cu Macedonia de Nord, se apropie de calificarea la Campionatul Mondial de handbal feminin din Spania (2-19 decembrie 2021). Această victorie solidă, 33-22, oferă un avantaj relevant înaintea returului de la Skopje, programat pentru 21 aprilie.
Meciul de la București ne-a arătat o echipă națională a României în care Cristina Neagu sau portarul Daciana Hosu, aflată la primul ei meci la Naționala de senioare s-au remarcat în mod deosebit. Cristina Neagu a condus lista marcatoarelor pentru România, cu 12 goluri; Nicoleta Dincă și Crina Pintea au înscris fiecare câte 5, iar Eliza Buceschi și Laura Moisă au marcat câte 4 goluri.
*
În Sala Dinamo din București, România a început hotărât, cu goluri înscrise rapid de Crina Pintea și Nicoleta Dincă. Macedonia de Nord a egalat la 2 și a ținut aproape în primul sfert de oră, mai ales prin cele trei lovituri de la 7 metri oferite de o apărare a României foarte agresivă. Dar vizitatoarele n-au putut ține ritmul impus de jucătoarele antrenate de Adi Vasile, care au găsit des poarta – din extreme, de la 9 metri, de pe pivot, dar și pe contratac. România s-a distanțat la patru goluri, 8-4, în minutul 16, iar o eliminare în tabăra macedonencelor a dezechilibrat și mai mult jocul, permițându-ne un avans de 7 sau chiar 8 goluri.
Macedonia de Nord s-a apropiat însă pe finalul reprizei, după o serie de ezitări în atacul nostru, iar la pauză s-a intrat cu 15-11. Cea mai valoroasă jucătoare a adversarelor, Sara Ristovska, extrema dreaptă de la CSKA Moscova, a fost și azi cea mai bună jucătoare, cu opt goluri în total.
În debutul reprizei a doua, Macedonia de Nord a redus și mai mult diferența, la trei goluri, dar paradele Dacianei Hosu, (care a apărat și două lovituri de la 7 metri), golurile Cristinei Neagu, odihnită în apărare și ale Nicoletei Dincă, și ea în formă, au readus România la o diferență confortabilă, care reflectă mai bine statutul de favorită: 20-14 după primele 10 minute ale reprizei.
De acolo, rezultatul final n-a mai părut o problemă, însă antrenorul Adi Vasile a cerut în continuare concentrare și intensitate, mai ales în apărare. Cu un joc colectiv bun acolo – avându-le în centru pe Crina Pintea și Anca Polocoșer -, cu intervențiile Dacianei Hosu, care la 23 de ani a debutat cu încredere în poarta Naționalei de senioare, și mai ales cu golurile de colecție ale Cristinei Neagu (12 in total), linia de sosire a însemnat o cursă pentru mărirea diferenței. Cea finală, de 11 goluri, a fost și cea mai mare înregistrată pe parcursul meciului.
S-a terminat 33-22, un rezultat care ne aduce liniște înaintea returului din Macedonia de Nord.
Primele declarațiii
La conferința de presă de după meci, antrenorul Adi Vasile a spus că echipa avea nevoie de o astfel de victorie: „Mă bucură victoria, aveam mare nevoie de ea ca să putem să continuăm lucrurile bune pe care le-am făcut acum o lună, deși nu ne-am calificat. Dar cred că pentru prezentul și pentru viitorul nostru, fiecare etapă, fiecare meci pe care-l tratăm ca azi – și trebuie să le felicit pentru munca pe care au făcut-o -, va reprezenta o bună fundație pentru viitor. Suntem la un fel de început de drum, dar e un început bun de drum, pentru asta sunt mulțumit azi.”
Despre meciul din retur: „Meciul de azi nu are legătură cu meciul din retur și nimeni dintre noi nu trebuie să se simtă confortabil că avem un avans de 11 goluri, pentru că fiecare meci are o istorie a lui și în fiecare trebuie să dăm totul, așa ne vom construi o identitate clară. Miercuri trebuie să jucăm chiar mai bine ca azi, și atunci voi fi fericit.”
Despre debutul Dacianei Hosu: „Cred că Daciana și-a câștigat foarte clar dreptul de a începe, e un debut care-ți dă dreptul de a dori să zbori, e un debut perfect, Dar și dacă n-ar fi apărat așa azi, n-ar fi însemnat că ea nu e un portar de viitor al României.”
Despre declarația Cristinei că se gândește la o pauză de la națională: „E o declarație a Cristinei, dar pentru moment, până la meciul de miercuri, n-o să mă gândesc la nimic altceva decât la echipă, la ce avem acolo de făcut, nu la ce va fi de joi încolo.”
„Am venit din Rusia și e evident că n-am intrat în hotel cu cea mai bună energie pe care o putem avea. Pe măsură ce au trecut zilele am înșeles că trebuie să fim ancorați în prezent, că prezentul influențează viitorul, din trecut sper doar să învățăm.”
Despre cât se bazează echipa pe Cristina: „Ne punem baza în orice jucătoare e la echipa națională. Fiecare trebuie să înțeleagă că fiecare trebuie să dea câte ceva ca să câștigăm. Unii dau mai mult, alții dau în teren, alții te ajută în vestiar, de exemplu, să mențină o atmosferă pozitivă, deși numele nu apare pe tabelă. Dar toți o fac pentru România.”
Despre dezamăgirea de la turneul preolimpic: „Nu putem să nu vedem și maniera în care noi am jucat la turneul preolimpic și cum a arătat echipa, nu numai rezultatul în sine. Cred că suntem oameni și simțim presiunea, dar în același timp caracterele tari, oțelul tare se călește în lupte puternice.”
Ce e de îmbunătățit la echipa națională: „Putem să discutăm foarte mult. Îmi doresc mult ca toată lumea să fie sănătoasă, e cel mai important. Și ca jucătoarele să înțeleagă că pentru a câștiga, la nivel de top, diferența de două goluri care ne-a făcut să nu ne calificăm în Muntenegru, trebuie să muncim precum niște fiare, ca să putem să-l întoarcem pentru noi. Îmi doresc ca toată lumea să aibă foame de rezultat, foamea de a fi la echipa națională și când vin aici să înțeleagă că e despre a reprezenta țara.”
Daciana Hosu: „E primul meu meci la senioare, mă bucură victoria echipei și că am reușit să ajut echipa cu prestația mea. Am avut emoții dinainte să plecăm de la hotel, dar cu începutul meciului, după primele cinci minute au dispărut cât de cât. Mi-a spus Jaume, antrenorul cu portarii, la încălzire că eu voi începe, și am fost la Iulia s-o întreb dacă am auzit bine.”
**
Peste doar patru zile, la Skopje, echipa națională a României va încerca să evite surprizele neplăcute și să se califice la turneul final din iarnă. Ar fi, așa cum spuneau Adi Vasile și jucătoarele sale, una dintre puținele bucurii ale echipei României în ultima vreme.
Campionatul Mondial din Spania (2-19 decembrie) va avea un format extins, cu 32 de echipe. Spania, ca țară gazdă, e deja calificată. La fel Olanda, campioana mondială en-titre, dar și Norvegia, Franța, Croația și Danemarca, ocupantele primelor patru poziții la Europeanul de anul trecut.
Așa cum știi, Naționala de handbal feminin nu a ratat niciodată prezența la un turneu final al campionatelor mondiale.
Echipa României pentru meciurile cu Macedonia de Nord
Sunt 20 de jucătoare în lotul României pentru aceste două meciuri cu Macedonia de Nord. Față de turneul preolimpic din Muntenegru, la echipa națională s-au întors Bianca Bazaliu, Daria Bucur, Alexandra Subțirică-Iovănescu și Bianca Tiron. În timp ce Laura Popa și Raluca Băcăoanu sunt absente de la această convocare.
Portari: Denisa Dedu (CSM București), Iulia Dumanska (Podravka) și Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea);
Extreme stânga: Cristina Florică (SCM Râmnicu Vâlcea) și Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău);
Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București), Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare), Bianca Bazaliu (CSM București) și Bianca Tiron (Dunărea Brăila);
Coordonatoare: Eliza Buceschi (Rapid), Cristina Laslo (Minaur Baia Mare), Andreea Popa (Minaur Baia Mare) și Laura Pristăvița (Gloria Bistrița);
Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (CSM Slatina) și Alexandra Subțirică-Iovănescu (Gloria Buzău);
Inter dreapta: Daria Bucur (SCM Râmnicu Vâlcea)
Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM București) și Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare)
© FOTO:Sorin Pana/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni