Weekend plin de medalii pentru lotul național de gimnastică aerobică la Campionatele Europene
Andreea Giuclea 24 septembrie 2017Gimnastica aerobică, un sport care nu are răsunetul gimnasticii artistice, dar unde România se află în top de ani de zile, a avut un weekend de excepție la Campionatele Europene de la Ancona (Italia). La doar o săptămână după ce o altă echipă românească – cea feminină de tenis de masă – câștiga titlul european, lotul național de gimnastică aerobică al României a câștigat medalia de aur în competiția pe echipe, plus alte cinci medalii în celelalte probe. E al treilea an consecutiv în care România, antrenată de Maria Fumea și de Mariana Mezei, câștigă titlul european la seniori.
Romania rules over Europe ??
Competition report of the senior qualifications at #eurobics2017 in Ancona (ITA)https://t.co/h51xB4ejX6 pic.twitter.com/jwN53soMXO
— UEG (@UEGymnastics) September 23, 2017
România a acumulat cel mai mare punctaj bazat pe rezultatele obținute în calificările de sâmbătă de gimnaștii și gimnastele care au concurat în proble individuale, cele de perechi, trio și grupuri. Pe locul doi s-a clasat echipa Rusiei, iar pe trei, Ungaria.
În finalele de duminică, gimnaștii români au urcat din nou pe podium. În proba mixtă, Dacian Barna și Andreea Bogati au cucerit medalia de bronz. În proba de aero dance, România a cucerit bronzul, iar în cea de trio, România a urcat de două ori pe podium, cucerind o medalie de aur (cu echipa formată din Andreea Bogati, Gabriel Bocșer și Marian Broței) și una de bronz (cu echipa formată din Lucian Săvulescu, Lavinia Panaete și Dacian Barna, campioni europeni anul trecut). Ultimul titlu pus în joc, cel din proba de grupe, a fost cucerit tot de echipa României.
Romania takes the last European title of #eurobics2017! Silver for Russia and bronze for Hungary!#UEGymnastics pic.twitter.com/j13YokOo2W
— UEG (@UEGymnastics) September 24, 2017
Medalii și la juniori
În competiția juniorilor, care a avut loc în paralel, România a câștigat argintul pe echipe, fiind devansată de Rusia și urmată pe podium de Italia. În proba de grup, echipa României a cucerit aurul, fiind singura echipă care a obținut peste 20 de puncte. În proba de trio și în cea de individual feminin, România s-a clasat pe locul patru.
David Gavrilovici a câștigat o medalie de bronz la individual masculin, și o alta, tot de bronz, în proba mixtă, împreună cu Sarmiza Niculescu.
Two European titles each for ?? and ??, one for ?? as junior competition at #eurobics2017 concludes#UEGymnastics https://t.co/kaqBw05jrb pic.twitter.com/we4MbjlXXG
— UEG (@UEGymnastics) September 24, 2017
Context
O combinație de gimnastică ritmică, dans coregrafiat și acrobație pe muzică, gimnastica aerobică e una dintre disciplinele din familia gimnasticii, alături de cea artistică, ritmică, acrobatică și trambulina. Doar trei dintre ramuri – artistică, ritmică și trambulină – sunt însă sporturi olimpice.
Deși nu e un sport olimpic – drept pentru care nu e nici foarte popular, nici prea mediatizat – România are o istorie impresionantă de titluri și medalii obținute la campionatele europene, mondiale sau la Jocurile Mondiale – competiție organizată din patru în patru ani destinată sporturilor neolimpice.
În 1997, din lotul national de gimnastică aerobică s-a desprins compania de dans Aeros, care a avut în ultimii 20 de ani reprezentanții în întreaga lume. Modul în care trupa îmbină dansul cu gimnastica și elementele spectacolului cu cele ale sportului a fost considerat unic și inovator.
Trupa e antrenată de Maria Fumea, o fostă gimnastă ritmică de performanță. Fumea antrenează lotul național de gimnastică aerobică din 1994 și are un mare merit în performanțele României în acest sport. În ultimii ani, ea a colaborat și cu lotul național de gimnastică artistică, în calitate de coregraf, iar vara aceasta a devenit vicepreședine al Federației de Gimnastică.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni