LEAD
Liga 1

Avanpremieră la titlu. Egalul dintre CFR Cluj și FCSB ne arată totuși un învingător: pragmatismul lui Dan Petrescu

Foto: Mihaela Bobar / Sport Pictures
22 septembrie 2017
Ciprian Rus
0 comentarii

18.000 de spectatori s-au înghesuit joi seara, în Gruia, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, ca să o vadă la lucru pe viitoarea campioană a Ligii 1. Nu e, desigur, decât etapa a 11-a, și – în lipsa unui spectacol care să se ridice la nivelul pretențiilor spectatorilor – fotbalul românesc ne-a tot obișnuit în ultima vreme cu mari surprize. Dar forța și încrâncenarea echipelor de pe primele două locuri lasă loc de puține dubii: CFR Cluj și FCSB sunt, de departe, cele două mari candidate la titlu anul acesta.

Iar miza aceasta deja asumată de cele două grupări, în condițiile unor investiții mult peste puterile echipelor de pluton, s-a simțit și în derbiul de la Cluj, care a semănat mai mult cu o finală jucată cu trofeul pe masă decât cu un meci de clasament din prima jumătate a unui sezon regulat căruia îi va urma, oricum, și un „play-off”.

Vicecampioana venea în Ardeal cu orgoliul gonflat de propriu-i patron după victoria cu Plzen din Europa League, dar și cu destule temeri mascate abil de „comunicatorul” Mihai Stoica în eternele lamentări pe tema arbitrajului. La rândul lor, clujenii erau și ei avizați de calitatea lotului lui Nicolae Dică. O victorie ar fi împins FCSB-ul la 7 puncte distanță, pe de altă parte nici un egal nu era de colo, căci 4 puncte avans sunt aur pentru orice echipă condusă de Dan Petrescu.

Pariul lui Dan Petrescu

Pragmatismul e noua religie în Gruia. Bucuria jocului și relaxarea atât de plăcută la vedere de pe vremea insolvenței (și a lui Vasile Miriuță) sunt parcă amintiri înmuiate în sepia melancoliei. Dan Petrescu a făcut un pariu personal din a câștiga la Cluj, iar miza tocmai s-a dublat săptămâna trecută, când a renunțat (cu greu) la postul de selecționer pentru a duce la bun sfârșit un proiect modelat, pe bani mulți, după chipul și asemănarea sa.

Suspendat din pricina caracterului său impulsiv, Dan Petrescu a văzut meciul cu FCSB închis într-o boxă din înaltul tribunei CFR-iste. Dar, chiar și așa, „in absentia”, tot SuperDan a fost personajul principal al unui meci în care echipa sa a blocat aproape perfect elanul oaspeților și a lăsat „roș-albaștrilor” șanse infime să ia mai mult decât un egal pentru care, nu e nici o îndoială aici, Dan Petrescu ar fi semnat cu două mâini înainte de joc.

CFR putea intra în avantaj încă din primele minute de joc, dar Meme Stoica a fost salvat tocmai de arbitrii pe care îi ocărâse neobosit o săptămână întreagă. Până la urmă, ghinionistul Urko Vera avea să marcheze, totuși, un gol valabil în prima parte, după o greșeală uriașă a internaționalului Niță și după o repriză în care FCSB nu a avut nici o ocazie de poartă.

„Evoluția echipei nu m-a mulțumit deloc! Zero! Nu mă așteptam să bat clar pe CFR, dar nu se poate să iei cei mai buni jucători și în prima repriză să nu pasezi nimic. Ăsta a fost fotbal? Nu mai vreau să mă mai laud cu echipa mea după ce am văzut în seara asta. Cum să nu avem o ocazie în prima repriză? Ce jucători de milioane sunt? N-au legat trei pase!” – Gigi Becali, finanțatorul lui FCSB

Fără penaltiuri!

După pauză, tot gazdele au început mai bine, dar meciul s-a blocat după egalarea oaspeților, semnată de Budescu la capătul unui contraatac-fulger, 12 secunde de la Niță până la pasa lui Dennis Man pentru șutul norocos, cu bara, din cădere, al numărului 11 de la FCSB.

La 1-1, doar un penalti ar mai fi putut schimba soarta meciului, dar, după tot scandalul de dinainte de meci, „centralul” Ovidiu Hațegan nu ar fi arătat punctul cu var nici dacă jucătorii celor două echipe și-ar fi rupt tricourile în careurile de 16 metri.

„A fost un meci de luptă, am jucat mai bine decât FCSB. Cât am fost organizaţi, nu au avut ocazii. A fost un meci cum l-am anticipat. În final, mă mulţumeşte rezultatul. Ne menţine la patru puncte de cele trei echipe din spatele nostru. Mai e mult până la câştigarea campionatului. Am mers la arbitri şi le-am mulţumit. A fost presiune pe ei.” – Iuliu Mureșan, oficial CFR Cluj

Egalul de la Cluj duce CFR-ul la 26 de puncte, patru în plus față de FCSB, care joacă duminică (20.30) marele derbi cu Dinamo. Fostul antrenor al „vișiniilor” din Gruia, Vasile Miriuță, își poate începe mandatul la Dinamo cu un rezultat care să ajute Clujul să se distanțeze și mai mult în clasament.

Best of the rest

Astra Giurgiu și ACS Poli Timișoara sunt surprizele plăcute ale campionatului, ambele aflate pe poziții de „play-off” în ciuda unor rezultate slabe în ultima etapă (Astra 0-0 la Mediaș, ACS Poli 0-1 la Voluntari). Instalată pe locul 3 în clasament, Astra lui Edward Iordănescu joacă luni (25 septembrie) acasă cu CFR Cluj, într-un test important pentru capacitatea echipei de a se bate pentru podium în acest sezon.

Pe lângă derbiurile FCSB – Dinamo și Astra – CFR Cluj, etapa a 12-a programează și două dueluri în zona retrogradării: Chiajna – Sepsi și Juventus – Gaz Metan.

Comentează articolul
CM de Handbal 2017

Ambros Martin: „O înfrângere ca asta îți lasă urme în suflet și în minte. Am avut în față o mare oportunitate, trebuia să profităm”

© FOTO: Mihaela Bobar / www.ActionFoto.ro
12 decembrie 2017
Andreea Giuclea

După înfrângerea cu Cehia din optimile Campionatului Mondial, selecționerul Martin Ambros a așteptat șase minute începerea conferinței de presă. Șase minute în care a stat tăcut în fața jurnaliștilor, așteptând să vină antrenorul învingător, Jan Basny. A vorbit apoi despre greșelile pe care le-a făcut și el, și echipa, despre cât de mult și-au dorit fetele […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

„Am condus tot meciul, dar linia se trage după 60 de minute. Poate că ne-am dorit prea mult.” Ce spun jucătoarele după înfrângerea cu Cehia

© FOTO: Sorin Pana / Sport Pictures
11 decembrie 2017
Andreea Giuclea

La finalul meciului cu Cehia, pierdut în ultima secundă, jucătoarele României au izbucnit în lacrimi. Unele s-au prăbușit în scaune, ascuzându-și lacrimile în spatele tricourilor galbene. Altele au rămas cu ochii pironiți în parchet, nevenindu-le să creadă. În tribune, Mădălina Zamfirescu, rezervă în ultimele două meciuri, plângea în hohote. Puține au găsit puterea să aplaude suporterii, […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

România este învinsă în ultima secundă de curajoasa echipă a Cehiei. Mondialul de handbal se termină (prea) brusc

© FOTO: Mihaela Bobar / www.ActionFoto.ro
11 decembrie 2017
Lead.ro

La un turneu final în care s-a remarcat mai mult prin puterea de luptă decât prin orice altceva – câștigând toate meciurile importante pe final, după câteva reveniri speciale – România a pierdut acum cu armele ei un meci care ne lasă cu senzația că lucrurile se termină prea devreme: 28-27 pentru o cechipă a […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

Cristina Neagu și încrederea în echipă. „Se poate mai mult decât credem noi că se poate. Ăsta e un lucru important pe care l-am învățat la echipa națională”

© FOTO: Mihaela Bobar / www.ActionFoto.ro
11 decembrie 2017
Andreea Giuclea

La finalul meciului cu Angola din grupele Campionatului Mondial, Cristina Neagu a strâns echipa într-un cerc la mijlocul terenului, cum face după fiecare meci. Jucătoarele s-au prins de brațe și s-au aplecat în față, iar căpitanul României le-a privit în ochi și le-a spus: „Va trebui să dăm mult mai mult decât am dat azi, […]

Citeşte articolul
© 2017 Lead
Design: Live Design