Iordănescu despre Elveția: „Cei 23 fotbaliști ai lor joacă în ligi precum Bundesliga. Obiectivul nostru este să trecem de grupe”

Ancuța Iosif 15 iunie 2016

„România putea învinge Franța”, a spus antrneorul Elveției, Vladimir Petković, pentru UEFA. „Așa că trebuie să ne îmbunătățim jocul care a fost sub valoarea noastră nominală în meciul cu Albania. Practic, trebuie să facem timp de 90 de minute împotriva României ce am făcut împotriva Albaniei în primele 20-30.”

Petković se numără printre cei impresionați de echipa închegată cu care s-a prezentat Anghel Iordănescu vineri, în fața Franței. „Au fost compuși cu o tactică limpede pentru echipă. Acum vom vedea dacă se pot ridica din nou la aceleași standarde. Dacă vrem să-i batem, trebuie să venim cu cel mai bun joc.”

Iordănescu recunoaștea importanța meciului cu Elveția atât pentru jucători, ca echipă, cât și pentru România. „După meciul cu Franța, prima problemă pentru jucători a fost recuperarea fizică și mentală. Sperăm să fim fizic pregătiți pentru a doua partida din grupe. Cu Franța am avut șansele noastre, dar trebuie să recunoaștem că meritau cele trei puncte”, a spus antrenorul, care punctează în continuare pe realitate, pentru că jucăm împotriva unei echipe bune și trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să câștigăm. „Cei 23 fotbaliști ai lor joacă în ligi precum Bundesliga. Obiectivul nostru este să trecem de grupe.”

Victoria târzie a Franței a adus într-adevăr dezamăgire în echipă, însă jucătorii au și căpătat încredere în ei după acest meci, spune Paul Zaharia, membru al echipei de comunicare a Federației Române de Fotbal. „În asta găsim cheia: un câștig ar fi grozav (diseară n.r.), însă important este să nu piardă”.

Iordănescu s-a concentrat asupra psihicului jucătorilor în ultimele zile, încurajându-i să stea cu familiile, să meargă într-o excursie la Castelul Chantilly. Fotbaliștii se întorc acum cu mintea proaspătă, a mai spus Zaharia și știu că totul stă în mâinile lor.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.