Adina Diaconu este noua campioană europeană U21 la tenis de masă! Tineretul României câștigă trei medalii în Portugalia
Ciprian Rus 10 martie 2019Adina Mihaela Diaconu a câștigat, duminică după-amiază, titlul de campioană europeană U21 în proba de simplu feminin, după ce a trecut cu 4-0, fără emoții, 13-11, 11-6, 11-9, 11-7, de rusoaica Maria Malanina. În faza anterioară a competiției, Adina Diaconu o învinsese, la fel, fără emoții, pe Nadezhda Bogdanova (11-7, 11-3, 11-3, 11-8).
Este a 13-a medalie de aur din cariera jucătoarei de 19 ani. Ea îl egalează astfel pe celebrul bieloros Vladimir Samsonov în topul all-time al celor mai medaliați sportivi din istorie la nivel de cadeți, juniori și tineret. Federația internațională i-a acordat un amplu articol pe site-ul oficial.
„Rezultatul din finală nu spune aproape nimic, dar a trebuit să lupt pentru fiecare punct. Sunt foarte fericită, jocul mi-a mers foarte bine de la începutul Campionatului European. Am simțit că sunt într-o formă foarte bună și că e anul meu. Sunt bucuroasă că am reușit să îmi dovedesc mie că după juniorat pot avea rezultate și la tineret și senioare. Mă voi pregăti cât pot de bine pentru Olimpiada de la Tokyo, visul meu”, a spus, imediat după finală, Adina Diaconu.
Victoria Adinei e o dublă revanșă, pentru că vine la mai puțin de o lună după ce pierduse finala de simplu feminin la Openul Portugaliei, tot U21, și pentru că, în finala de la Europene, a trecut peste cea care a învins-o în semifinale pe colega sa Tania Plăian.
România a mai obținut alte două medalii de bronz la Europenele de Tineret, prin Rareș Șipoș și Tania Plăian, în probele de simplu. Pentru Rareș, care a pierdut dramatic semifinala cu viitorul campion, grecul Ioannis Sgouropoulos (11-7, 5-11, 6-11, 4-11, 15-13, 12-10, 9-11), este a doua medalie consecutivă la Europenele de Tineret.
El a promis că „nu voi înceta să cred în mine și să muncesc pentru a-mi îndeplini visurile. E primul meu an de seniorat, e mult mai complicat. Jucătorii gândesc mult mai mult, totul devine ca un șah. Obiectivele mele în acest sezon sunt o clasare cât mai bună la Jocurile Europene de la Minsk si la Campionatul European cu naționala României”.
Tania, la cei 18 ani ai ei, a fost în schimb una dintre surprizele competiției, ea fiind încă la vârsta junioratului. „Mă bucur că la prima participare am putut să fac o surpriză plăcută spectatorilor, federației și românilor. Mă simt mândră că sunt româncă. Principalul meu obiectiv este să devin campioană europeană de junioare în 2019″.
Cu trei medalii la Europenele U21, România își reconfirmă nu doar clasa, ci și școala de tenis de masă, care continuă să producă mari talente de nivel european și chiar mondial.
Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă și vicepreședinte al forului continental, spune că aceste rezultate îi dau încredere că echipa feminină de senioare va continua să domine tenisul de masă pe plan european, iar naționala masculină va deveni o forță pe plan mondial, datorită noului val care vine din spate.
„Medalia de aur a Adinei îmi dă speranțe că echipa de senioare are deja pregătit schimbul de generații, vom avea o echipă la fel de puternică ca în ultimii ani. Mă bucură că și băieții sunt din ce în ce mai aproape de a atinge o înaltă performanță. Creionăm și formăm deja o echipă tânără, cu sportivi în topul european la juniori. Sunt convins că la următoarele Campionate Europene și chiar Mondiale de seniori România va arăta că a devenit o forță și în tenisul de masă masculin”.
2️⃣🇽🥉❗️❗️❗️ România obține o nouă medalie la Campionatul European U21 din Portugalia! 🇵🇹💪✌️Rareş Sipos și-a continuat…
Gepostet von Federația Română de Tenis de Masă am Sonntag, 10. März 2019
România deține momentan medalia europeană de argint, la masculin, prin Ovidiu Ionescu, și locul 2 în Top 16 Europe la feminin, competiția celor mai buni jucători de pe continent, prin Bernadette Szocs.
Generația tânără are rezultate și mai bune: Cristian Pletea a câștigat, în decembrie trecut, medalia de bronz la Mondialele de tineret, în vreme ce echipa de cadete – cu Elena Zaharia, Luciana Mitrofan, Irina Rus și Ioana Sîngeorzan – deține titlul european, câștigat vara trecută, la Cluj. Echipele de juniori și junioare au câștigat, tot atunci, medaliile europene de bronz.
Fotografii: Facebook FR Tenis de Masă
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni